Pictură, sculptură, instalații conceptuale: peste 90 de lucrări artistice te așteaptă în acest weekend să-ți iei doza de artă a toamnei. Crede-mă pe cuvânt: îți vor reda zâmbetul și te vor face să visezi, cu ochii deschiși, la un univers în care orice poveste e posibilă. Așadar, pune expoziția DIPLOMA pe agenda ta de weekend; poți s-o mai vizitezi până pe 11 octombrie.
Cred că nu m-am bucurat vreodată mai mult să văd expoziții ale artiștilor români așa cum am făcut-o în acest an. Poate pentru că arta a fost cea care m-a ajutat să trec mai ușor peste lunile dificile din primăvara lui 2020. Sau poate pentru că, odată cu ei, am început și eu să-mi imaginez acele lumi în care totul este posibil. Iar expoziția DIPLOMA 2020 (www.diplomafestival.ro) n-a făcut excepție. Am redescoperit artiști pe care îi urmăream pe Instagram, am pus pe lista de „love” alții noi și mi-am imaginat cum ar arăta livingul meu dacă aș avea timp (și spațiu) să-mi aduc toți favoriții laolaltă.
Ce mi-a plăcut? Ce v-aș sfătui să vedeți?
1. Ei bine, trebuie să încep cu secțiunea mea preferată la fiecare dintre cele șase ediții DIPLOMA de până acum – arhitectura. Și, făcând aici o mărturisire în premieră – că mi-am dorit mereu să fiu arhitect, dar talentul meu la desen lăsa mult de dorit 🙂 – v-aș sugera să vă uitați cu atenție la proiectele pentru Centrul Comunitar Rog (Ana Maria Marchidan), la Vilegiatură lacustră. Dunărea la Corabia (Alina-Alexandra Marinescu) și (Re)generare urbană – FILARET2 (Iulian Bădărău).
2. Secțiunea de fashion a acestui an este, de asemenea, pe lista de must-see, evident. M-am bucurat tare mult să-i descopăr în selecție pe câțiva dintre designerii, absolvenți ai Facultăților de Arte din Cluj, Timișoara și București, cu care am colaborat de-a lungul ultimilor ani: Pif Stephano, Raluca Baciu, Raluca Ungureanu, Alexandru Manuel Pop, Ana Capsali.
3. Sincer, n-aș da prea repede biroul meu de acasă, tapetat cu tablouri și cărți, pe nici un alt office space trendy din oraș. Însă n-aș zice „pas” dacă cineva m-ar invita să mă mut, for good, în spațiul IQOS LIVING ROOM, în care arta ar face parte din realitatea mea de zi cu zi. În spațiul curatoriat de IQOS la DIPLOMA 2020 își expun lucrările 8 artiști (Carmen Nicolau, Cătălin Velea, Filip Voicu, Laszlo Forray, Anca Vintilă-Dragu, Daniel Roșca, Mircea Constantinescu și Sînziana Coșoianu), arta definind în acest caz spațiul personal al fiecăruia dintre noi.
Petreceți câteva minute pe canapea, admirând sculpturile din seria Animal Totem (Cătălin Velea) și imaginați-vă cum ar fi să vă pierdeți pentru câteva ore în tușele subtile de albastru ale tablourilor In The Beginning semnate de Daniel Roșca. Faceți o călătorie în lumea imaginată de Mircea Constantinescu în lucrarea ANTS 2.0, în care surprinde, într-un mod metaforic, impactul pe care acțiunile oamenilor le au asupra planetei și amuzați-vă cu personajele ciudățele din ceramică imaginate de către Anca Vintilă Dragu în Antropo-Ciberneticus.
Practic, micro-universurile creative astfel în IQOS LIVING ROOM încurajează vizitatorul să se familiarizeze imediat, natural, cu o serie de lucrări expuse la DIPLOMA de-a lungul celor șapte ediții de până acum și să descopere intențiile artistice din spatele acestora, urmărind explicațiile conceptuale, care completează și contrastează cu firescul ambientului. (Concept curatorial: IQOS Living Room & DIPLOMA. Design expoziție: Zeppelin Design. Design Grafic: Radu Manelici + Sebastian Pren. Echipa Zeppelin Design: Iulia Panait, Alex Voicu, Justin Baroncea, Constantin Goagea).
4. De pus pe listă și de răsfoit (atenție, doar cu mănuși!) cărțile superb ilustrate din categoria Design Grafic. Ce-ați spune de… un dicționar de cuvinte inventate pentru acele sentimente pentru care nu avem încă o definiție – vezi „The Dictionary of Obscure Sorrows”, un compendiu de cuvinte inventate de John Koenig, ilustraţii de Livia Fălcaru. Sau de niște cărți de joc care ilustrează mituri fundamentale ale românilor – „Sacru și Profan”, un proiect de cărți de joc inspirat din mitologie, semnat Mihaela Răilean. Sau mai degrabă v-ar plăcea o carte pop-up ilustrată cu un nume extrem de hazliu – „Ciorapii flamingilor”, de Horacio Quiroga, ilustrată de Cristina Elena Corobleanu?
5. Pentru că orice moment este perfect să faci un pic de mișcare și să te amuzi alături de prieteni, anul acesta, la DIPLOMA, arta a mers mână în mână cu… recreația. În curtea Curtea Combinatului Fondului Plastic vă așteaptă mese de ping-pong, terenuri de minigolf sau badminton, dar și… spații unde poți juca petanque, pentru a-ți mai potoli un pic dorul de Franța și Provence. Și da, poți veni și cu bicicleta – există rasteluri dedicate. V-am spus eu că o să plecați de aici cu un zâmbet larg pe față?
De notat!
Vizitarea expoziției de la Fondul Combinatului Plastic București (str. Băiculești 29) este gratuită, iar biletele de intrare se pot solicita, pe intervale orare, pe https://ove.ro/diploma-2020. Nu uitați: expoziția mai poate fi vizitată doar în acest weekend, așadar grăbiți-vă să vă rezervați biletul!
Cea de-a șaptea ediție a festivalului DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, are loc în perioada 2 – 11 octombrie 2020, în spațiile UNAgaleria și SENAT din cadrul Combinatului Fondului Plastic (Strada Băiculești nr. 2) din București, dar și în spațiul Qreator by IQOS (Bulevardul Aviatorilor nr. 8A). Vizitatorii au ocazia să admire peste 90 de lucrări ale absolvenților facultăților vocațional-creative din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Baia-Mare și Oradea.
Vernisajul DIPLOMA 2020 a avut loc respectând toate normele în vigoare. Accesul se face în condiții de siguranță și distanțare socială, cu fluxuri și trafic atent gândite și controlate. Toți vizitatorii sunt invitați să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în expoziții și să poarte mască care să acopere nasul și gura pe toată durata participării la eveniment. De asemenea, participanților le este verificată temperatura la intrarea în spațiile expozițional, iar distanțarea socială nu i-a împiedicat pe invitați să se bucure, în liniște, de expoziție.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…