Șase artiști ucraineni – Roman Bondarchuck, Dar’ya Averchenko (cinema), Vitaly Yankovy, Borys Kashapov (arte vizuale), Tanya Shelepko, Oleksii Afanasiev (muzică) – iau parte la o expoziție-manifest, un dialog despre puterea artei și a prezenței, într-un context istoric dramatic, la Rezidența BRD Scena9, din București. Curatorii proiectului sunt Michele Bressan (arte vizuale), Micleușanu M. (muzică) și Călin Boto (cinema).
„Nu avem cum să rămânem indiferenți la războiul din Ucraina, iar ca spațiu cultural ne putem afirma și întări poziția doar prin artă. Împreună cu cei trei curatori invitați am decis să transformăm momentul AICI.ACUM într-un manifest realizat cu participarea a șase artiști ucraineni. Contextul momentului AICI.ACUM. anulează importanța expunerii, a expoziției construite pe criterii estetice, și impune necesitatea dialogului, comunicarea și transmiterea unui mesaj comun al comunității artistice”, spune Suzana Dan, manager al Rezidenței BRD Scena9.
O parte dintre artiștii invitați se află încă în Ucraina: regizoarea Tanya Shelepko și muzicianul Oleksii Afanasiev fac parte dintr-o echipă de teatru contemporan care în această perioadă își continuă activitatea și repetițiile într-un subsol din Kiev.
Vitaly Yankovy este designer și lucrează cu video, animație și 3D. Borys Kashapov se exprimă prin video, performance și a dezvoltat propriul stil de pictură. Cei doi artiști se află la București, unde sunt și Roman Bondarchuck, regizor de film documentar din Kiev, și Dar’ya Averchenko, scenaristă.
„În 2010, Marina Abramović a creat faimosul performance „The Artist is Present”, în care a invitat membri ai publicul, pe rând, să stea la masă cu ea și să se privească în ochi. Momentul a devenit iconic. Performance-ul Marinei Abramović a fost despre timp, percepție, prezență și implicare profundă. Toate sunt aspecte pe care intenționăm să le propunem, la un alt nivel, în cadrul expoziției AICI.ACUM. Azi ne aflăm într-un moment critic, asistăm la un război în desfășurare încadrat de perspectiva exacerbării sale globale. Rezidenții ucraineni își părăsesc casele într-un exod forțat, unul care resetează continuitatea vieții și drepturile omului. Printre multe alte inițiative deja în desfășurare, ne-am gândit să organizăm un act la care vor participa artiști ucraineni, un act construit ca un comentariu artistic discret, dar puternic. Artiștii nu vor fi rugați să creeze lucrări pentru acest proiect, dar vor fi prezenți – fizic sau nu – în spațiul expoziției”, spune și Michele Bressan, unul dintre curatorii evenimentului.
Vernisajul va avea loc miercuri 13 aprilie, între orele 19:00 – 22:00, în prezența curatorilor și a artiștilor stabiliți în București. Expoziția va fi deschisă pentru vizitare în până pe 09.05 2022 la Rezidența BRD Scena9, din strada I.L. Caragiale 32.
Proiectul va avea și o componentă online, o serie de conversații între curatori și artiști care vor fi postate pe canalele de comunicare ale Rezidenței, dar și un program de mediere culturală adresat comunității ucrainene și publicului larg relocate în București și publicului local.
Accesul la expoziție este gratuit. Mai multe informații despre orele de vizitare și artiști se găsesc pe pagina evenimentului de pe Facebook.
Proiectul AICI.ACUM a fost inițiat de Rezidența BRD Scena9 la finalul primului an de pandemie, în 2020, și reunește anual, la invitația a trei curatori din trei domenii culturale diferite un grup de artiști tineri aflați la începutul carierei. AICI.ACUM a fost gândit de la bun început ca un spațiu de dialog, în care curator și artiști se chestionează reciproc despre felul în care arta contemporană are sau nu o relevanță față de evoluția și problemele sociale.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…