Ești în căutarea unei lecturi noi pentru luna februarie? Atunci am ajuns exact la timp la tine. Și nu oricum, ci cu o selecție de cărți cu povești emoționante, pe care le vei citi pe nerăsuflate.
Isabel Allende, Violeta, editura Humanitas Fiction
De scriitura Isabelei Allende ne-am îndrăgostit cu toții cu ani în urmă, de la primele romane, mai ales că emoțiile pe care le transmite prin poveștile sale ne ating inima în cel mai profund mod. În Violeta, autoarea ne propune o călătorie în timp, într-o perioadă extrem de complicată, și un personaj feminin complex. Din 1920, când gripa spaniolă ajunge pe continentul sud-american, până în 2020, când pandemia de Coronavirus răvășește întreaga lume, Violeta del Valle este martora unui secol de răsturnări politice, provocări economice, luptă pentru drepturi și supraviețuire. S-a aruncat în vâltoarea destinului cu o imensă forță vitală, cu entuziasm și curaj, iar la capătul drumului, într-o lungă scrisoare adresată celui mai drag om din viața sa, rememorează tot ce a trăit de-a lungul anilor. O confesiune și un bilanț deopotrivă, care abordează pasiunile care i-au schimbat traiectoria, marile iubiri și pierderile devastatoare.
Yukio Mishima, Zăpada de primăvară, editura Humanitas Fiction
În vreme ce în Europa la Belle Epoque se apropie de sfârșit, în lumea închisă a vechii aristocraţii japoneze pătrund pentru prima oară provinciali care nu țin cont de tradiţie, pretendenţi redutabili la puterea politică şi socială. Din rândul noii elite face parte Kiyoaki, un tânăr de o delicateţe exacerbată, educat în spiritul eleganţei şi rafinamentului vremurilor de demult. Prins fără voia sa în lupta dintre vechi şi nou, precum şi în mrejele unei iubiri mistuitoare pentru frumoasa aristocrată Satoko, tânărul hotărăşte să-şi trăiască sentimentele în surdină şi să nu le încredinţeze nici măcar jurnalului în care îşi notează visele bizare ce-i bântuie somnul. Copleşit de personalitatea indescifrabilă a fetei, Kiyoaki suferă în tăcere, iar durerea lui atinge paroxismul atunci când un prinţ din familia imperială îi cere mâna lui Satoko. Sfidând legile statului şi refuzând să se supună cutumelor sociale rigide, cei doi aleg, în ciuda sorţilor potrivnici, să-şi trăiască neîngrădiţi pasiunea.
Michelle Marly, Madame Piaf și cântecul iubirii, editura Nemira
Mai mult decât oricare altă artistă, Édith Piaf a fost și va fi întotdeauna un simbol al curajului de a iubi. A fost o femeie care a dus la extrem și arta, și dragostea. Acțiunea romanului are loc la Paris, în 1944, la finalul ocupației naziste, când cântăreața Édith Piaf este acuzată de colaboraționism. Dacă va fi găsită vinovată, muzica ei va fi interzisă în Franța. În timp ce încearcă, disperată, să își demonstreze nevinovăția, artista face cunoștință cu Yves Montand, un tânăr extrem de talentat, dar și nespus de ghinionist. Cei doi se îndrăgostesc și fericirea trăită alături de Yves o inspiră pe Piaf să scrie un cântec care a devenit legendă: La vie en rose.
Caroline Bernard, Frida Kahlo şi culorile dragostei, editura Nemira
În 1925, un teribil accident de autobuz îi distruge tinerei Frida Kahlo visul de a deveni medic. Urmează ani grei, în care se luptă cu infirmitatea și cu problemele de sănătate. Apoi se îndrăgostește nebunește de Diego Rivera, un pictor de geniu, și se afundă cu totul în lumea artei. Dar el o trădează. În ciuda durerii imense, a inimii, dar și a trupului, Frida reușește să îmbrățișeze viața pe deplin. Devine ea însăși artistă și toată lumea îi cade la picioare, de la suprarealiștii parizieni la Picasso sau Troțki. Frida își urmează mereu calea în artă, în ciuda tragediilor cu care e silită să se confrunte. Asta până când e nevoită să ia o decizie care îi pune la îndoială întregul sistem de valori și credințe.
Mark Sullivan, Ultima vale verde, editura Trei
La sfârșitul lui martie 1944, în timp ce trupele lui Stalin pătrund cu forța în Ucraina, tânărul cuplu alcătuit din Emil și Adelina Martel trebuie să ia o decizie teribilă: să aștepte intruziunea armatei sovietice și să riște deportarea în Siberia? Sau, împotriva voinței lor, să urmeze lupii – ofițerii naziști criminali care au promis să protejeze germanii „cu sânge pur”? Familia Martel este una dintre numeroasele familii cu rădăcini germane, ai căror strămoși au trăit în Ucraina din cultivarea pământului vreme de peste un secol. Prinsă între două armate rivale și nevoită să treacă prin niște încercări cumplite pentru a-și împlini speranța de a emigra în Vest, familia Martel întruchipează o poveste brutală, complexă și, în cele din urmă, biruitoare despre puterea extraordinară a dragostei, a credinței și despre voința incredibilă a unor oameni greu încercați de soartă.
Gary Chapman, Cele cinci limbaje ale iubirii, editura Curtea Veche
Căsniciile nefericite au adesea în spate un motiv aparent simplu: soții vorbesc limbaje diferite ale iubirii. De-a lungul a zeci de ani de experiență în calitate de consilier matrimonial, Gary Chapman a identificat cinci astfel de limbaje: declarațiile, timpul în doi, darurile, serviciile şi contactul fizic. Prin chestionare scurte și întrebări aplicate la care să meditați împreună cu partenerul, autorul propune un ghid, astfel încât cuplurile să nu se mai simtă rătăcite printre cuvinte.
Foto: pixabay.com
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…