Bianca Sterie ∙ June 11, 2020 ∙ 5 min read

Au trecut deja aproape trei săptămâni de când George Floyd, bărbatul al cărui nume a făcut acum înconjurul lumii și care a pornit mișcarea #BlackLivesMatter, a fost ucis de un polițist în Minneapolis, cel mai mare oraș al statului american Minnesota. A fost tragedia, a fost triggerul ce a declanșat un fenomen fără precedent, care s-a extins dincolo de granițele Statelor Unite și care a scos și scoate în continuare la iveală abuzuri, nedreptăți, cazuri extrem de întortocheate pentru toate părțile implicate, probleme fundamentale ale societății lor (și nu numai). 

Subiectul este, bineînțeles, unul foarte complex și complicat. Oricâte articole, dezbateri, proteste, acțiuni, filme, documentare ar exista, această poveste a rasismului nu este una care să poată fi clarificată ori soluționată prea ușor. Este o problemă care se tot rostogolește asemenea unui bulgăre, care acumulează și mai multe cazuri, situații, incidente, oricum vreți să le numiți, de secole încoace. Însă, dacă vă tentează să aflați mai multe despre rasism, despre efectele sale, selecția de mai jos adună câteva titluri care expun și explică într-o mică măsură această temă. Sunt câteva filme, seriale și documentare care cred că pot contribui la înțelegerea lucrurilor despre care se discută în prezent peste tot în lume. Și care vor stârni foarte multă emoție, compasiune și, sper eu, empatie. 

Malcolm X

Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Spike Lee (BlacKkKlansman, 25th Hour) îl are în prim-plan pe Denzel Washington în rolul lui Malcolm Little, un bărbat de culoare, a cărui viață se schimbă complet în momentul în care tatăl său este ucis de o grupare derivată din Ku Klux Klan, moartea lui fiind mușamalizată și înregistrată drept sinucidere. Lumea criminalității în care ajunge să se învârtă îl conduce pe drumul închisorii, pușcăria fiind locul în care descoperă religia musulmană și misiunea pe care simte că trebuie să o urmeze. 

Selma

În regia Avei DuVernay, Selma este poate unul dintre cele mai cunoscute titluri care abordează tema rasismului și a egalității de drepturi. Filmul documentează eforturile depuse de Martin Luther King (David Oyelowo), considerat, la vremea respectivă, un personaj problematic inclusiv de către directorul FBI, și de alți activiști de culoare pentru obținerea drepturilor egale de vot pentru afro-americani, prezentând marșul lor legendar din Selma și până în Montgomery, capitala statului Alabama. Selma a fost nominalizat la Oscar în 2015.

When They See Us

De numele Avei DuVernay se leagă și miniseria When They See Us, pe care aceasta a produs-o în colaborare cu Netflix. Serialul documentează un caz controversat din America anilor ‘80, Central Park Five: cinci adolescenți de culoare din New York au fost condamnați pe nedrept pentru atacarea și violarea unei femei în Central Park. Minori fiind, aceștia au fost anchetați în absența părinților și a avocaților, interogați și intimidați de polițiștii care au smuls de la ei confesiuni video într-un mod abuziv. În ciuda faptului că au fost detalii incomplete, discrepanțe între povești și că nu au existat dovezi solide, cei cinci au fost condamnați la ani grei la închisoare. Adevărul, din păcate, a ieșit la iveală foarte, foarte târziu.

13th

Documentarul realizat de aceeași Ava DuVernay are ca punct de plecare al 13-lea Amendament, care a fost adoptat în 1868 și care interzice sclavia în Statele Unite. Acest amendament a avut, însă, și câteva excepții, pe care, de-a lungul timpului, oamenii le-au exploatat din plin, ceea ce a dus la comiterea a nenumărate abuzuri. Disponibil pe Netflix.

I Am Not Your Negro

Un alt documentar foarte bun despre rasism este și I Am Not Your Negro, narat de Samuel L. Jackson și regizat de Raoul Peck. Povestea Americii și a rasismului este spusă de această dată din perspectiva scriitorului James Baldwin, una dintre vocile puternice implicate în combaterea discriminării. 

If Beale Street Could Talk

Ecranizare a romanului omonim semnat de același James Baldwin despre care am vorbit mai sus, If Beale Street Could Talk este povestea de dragoste a doi tineri afro-americani, Tish (Kiki Layne) și Fonny (Stephan James). Viitorul lor împreună este compromis în momentul el este arestat pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, un abuz care le dă complet viețile peste cap. Disponibil pe HBO GO.

Green Book

Filmul care a câștigat Oscarul în 2019, Green Book explorează prietenia dintre un pianist de culoare, Don Shirley (Mahershala Ali), și soferul lui italiano-american, Tony Lip (Viggo Mortensen), alături de care pornește la drum pentru un turneu prin sudul Statelor Unite ale Americii. Deși nu au mai nimic în comun, cei doi învață să treacă peste prejudecăți și ajung să înfrunte împreună barierele rasiale, devenind prieteni… pe viață.

Loving

O altă peliculă inspirată din fapte reale, Loving, în regia lui Jeff Nichols, este povestea a doi îndrăgostiți, Richard (Joel Edgerton) și Mildred Loving (Ruth Negga), care s-au căsătorit, au fost arestați din cauza legii care interzicea mariajul interrasial și au petrecut apoi nouă ani în justiție pentru dreptul de a fi împreună. În 1967, cazul Loving vs. Virginia a ajuns la Curtea Supremă și a schimbat astfel destinele a milioane de cupluri. 

BlacKkKlansman

Dacă am început cu Spike Lee, voi încheia tot cu un film de Spike Lee! Nominalizat anul trecut la Oscar, BlacKkKlansman urmărește povestea lui Ron Stallworth (John David Washington), un polițist american care, cu ajutorul unui coleg evreu, reușește să se infiltreze într-o grupare locală a Ku Klux Klan. 

Foto: outnow.ch

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…