Pentru cineva care multă vreme (a se citi aproape patru ani de liceu) și-a dorit să studieze fizica, dar a ajuns să facă jurnalism (da, clar, este vorba despre mine aici), nimic nu cred că ar putea fi mai interesant decât un interviu cu… niște femei care chiar lucrează în știință. Cu patru cercetătoare, mai exact.
Cum vă sună proiecte care pot ajuta la abordări terapeutice personalizate în cazul cancerului de sân rezistent la tratament, soluții pentru protecția mediului, noi tipuri de memorie pentru stocarea datelor, soluții pentru trecerea de la combustibilii fosili la surse de energie regenerabilă? Știm, poate unele sunt un pic… SF. Dar, de fapt, au efecte și în viața noastră de zi cu zi. Am stat de vobă cu Ancuța Jurj, Mădălina Pandele, Dana Popescu și Isabela Trăistaru, cele patru cercetătoare din România care au fost desemnate câștigătoarele celei de-a XII-a ediții a competiției L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”.*
MĂDĂLINA PANDELE
„Știința este pretutindeni, de la cercetare medicală la produsele cosmetice și farmaceutice, la industria alimentară sau chiar și în industria modei ”, subliniază Mădălina Pandele, conferențiar, Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor.
Care este proiectul de cercetare pe care îl veți dezvolta cu ajutorul bursei „Pentru Femeile din Știință”? Cum se numește și ce anume va avea în vedere?
Proiectul se numește „Reținerea reactivă a metalelor grele folosind membrane polimerice autoindicatoare” și își propune dezvoltarea unor membrane polimerice care să îndepărteze eficient metalele grele din apele uzate, oferind totodată indicații vizuale ale eficienței procesului de separare, prin schimbarea culorii la suprafața membranei.
Pe înțelesul oricărei persoane care ne citește și nu știe mare lucru despre știință, puteți să ne spuneți, în termeni obișnuiți, ce va schimba rezultatul cercetării dvs.? Sau ce sperați să aducă mai bun în viața umanității?
Beneficiul acestor materiale, pe lângă eficiența ridicată de îndepărtare a metalelor grele din apele uzate, este dată și de faptul că membranele vor putea fi folosite de către personal cu calificare limitată în domeniu, schimbarea culorii fiind un indiciu clar că membrana trebuie înlocuită.
Despre dvs: care a fost primul moment (adolescență, copilărie) în care ați știut că vreți să lucrați ca cercetător? Vă mai aduceți aminte care a fost primul „experiment”, prima „cercetare”?
Încă din copilărie am fost fascinată de știință, din momentele în care o ajutam pe bunica în bucătărie și îmi arăta cum crește pâinea în cuptor sau cum să nu tai maioneza. Fiind locul în care am avut primul meu contact cu știința și primele „experimente”, bucătăria a fost întotdeauna o sursă de inspirație în copilărie. Această legătură cu bazele copilăriei mele mi-a ghidat studiile către știință.
Mulți oameni cred că e rigid și strict și uneori… plicticos să lucrezi într-un laborator. Cum le demontați această opinie? Cum arată o zi… fericită și veselă în laborator?
A răspunde la întrebarea „De ce?” este cel mai interesant lucru în știință. Faptul că la finalul zilei poți înțelege rezultatele muncii de cercetare aduce o satisfacție profesională și personală de neegalat.
În România post-decembristă cercetarea științifică a fost… Cenușăreasă. În ultimii ani apar tot mai multe proiecte de cercetare. Ce s-a făcut bun, ce a lipsit din această lume științifică în ultimii cinci ani?
Într-adevăr, România post-decembristă a întâmpinat multe dificultăți din punctul de vedere al cercetării științifice și nu aș putea spune că în ultimii cinci ani lucrurile au evoluat foarte mult în acest domeniu.
În continuare, bugetul alocat cercetării este în scădere, numărul competițiilor este foarte mic, iar timpul alocat pentru finalizarea procesului de evaluare este destul de îndelungat.
Care credeți că sunt trei cele mai importante domenii în care ar fi necesar să se investească bani în România?
Există o mulțime de domenii de cercetare științifică, iar favorizarea unora dintre ele nu va prezenta echitate în comunitatea științifică. Personal, eu pun accentul, în munca mea de zi cu zi, pe ingineria mediului, știința materialelor, biotechnologii.
Ce sfat i-ați da unei tinere care visează să își facă o carieră în știință?
Să aibă curaj să își urmeze pasiunea și să-și cultive perseverența.
A vem nevoie de știință în viața noastră pentru că…
Știința este pretutindeni, de la cercetarea medicală la produsele cosmetice și farmaceutice, la industria alimentară sau chiar și în industria modei.
CV-ul dvs. profesional și personal, dacă ar fi rezumat într-o singură frază, ar fi…
Evoluția cere perseverență.
„ A răspunde la întrebarea «De ce?» este cel mai interesant lucru în știință”
Femeia de știință care v-a impresionat cel mai mult… Stephanie Kwolek.
Ați fi vrut să fi descoperit… leacul tinereții.
Dacă ați avea puterea lui Superman (Superwoman), ce-ați schimba în primul minut?
Atitudinea oamenilor față de animale și de bătrâni.
Talentul ascuns (altul decât cel de a inova) este…
Să pot fi și mamă și om de știință.
Cartea cea mai captivantă despre știință pe care ați recomanda-o oricui ar fi…
„Molecula morală“, de Paul J. Zak.
* Bursele L’Oréal – UNESCO „For Women in Science” se acordă anual la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări. 275 de tinere cu contribuții majore în domeniul științific, beneficiază în fiecare an de programe de bursă naționale sau regionale. Dintre acestea, cele mai promițătoare 15 femei de știință sunt selectate în cadrul programului Internațional Rising Talents. Anual, cinci femei de știință primesc premiul L’Oréal – UNESCO For Women in Science Award.
Foto: Arhiva personală
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…