A List Magazine ∙ March 19, 2020 ∙ 4 min read

adrian nartea

Conducerea PRO TV a decis să oprească filmările pentru serialul VLAD încă de săptămâna trecută, iar difuzarea noului sezon al serialului se va întrerupe începând cu ziua de luni, 23 martie. Filmările serialului VLAD vor reîncepe odată ce contextul o va permite. Așadar, ”consemnați la domiciliu” pentru o perioadă nedeterminată, actorii din distribuția VLAD își ocupă timpul alături de copiii lor, pe care încearca să-i țină pe cât posibil ocupați.

Iată cum decurg zilele de izolare la domiciliu ale Olimpiei Melinte, ale lui Adrian Nartea și ale Victoriei Răileanu, alături de copiii lor.

 

 

Olimpia Melinte

Olimpia Melinte coronavirus

Olimpia Melinte (interpreta personajului Eliza din VLAD) spune că vede partea bună a lucrurilor și ia această perioadă ca pe o vacanță, pentru că vine după niște ani în care a muncit foarte mult. „Da, îmi fac griji pentru ceea ce se întâmplă în toată lumea, am emoții în legătură cu țara noastră și cu numărul de persoane infectate, sunt cu gândul la medicii care stau zilele astea în spitale, parte dintre ei sunt și din familia mea. Așa că n-am cum să nu trec prin momente grele, dar la noi acasă, în bula noastră, e liniște și pace, iar Sasha e tare fericit că putem sta împreună. Avem multe teme de făcut de la grădiniță, zilnic facem orele de engleză și germană, la indicațiile educatoarelor lui, dar pe lângă asta încercăm să descoperim lucruri noi. De exemplu, zilele trecute am făcut exerciții de pilates împreună, ceea ce a fost un spectacol în sine! Jucăm ascunsa în fiecare seară prin casă, acesta a devenit deja ritualul nostru de seară. De asemenea, am descoperit pe site-ul celor de la NASA un program făcut pentru copiii care stau acasă în această perioadă și învățăm cu bucurie lucruri noi despre spațiu, jucându-ne în același timp. Gătim împreună, jucăm fotbal pe terasă, am plantat flori și ne pregătim să vedem seria completă Stars Wars, pentru că Sasha își dorește de foarte mult timp să facă asta și în sfârșit…avem timp!”

Adrian Nartea

adrian nartea VLAD

Adrian Nartea ne spune că educatoarea Marei le-a trimis teme pentru această perioadă, iar lui nu îi este ușor să își ajute fiica, grădinița pe care o frecventează fiind cu predare în limba germană. „E responsabilitatea noastră, ca părinți, să facem temele cu Mara, deși nu este ușor, pentru că nu suntem vorbitori de limba germană. Ba chiar ne uităm împreună la desene dublate în limba germană, pentru ca Mara să exerseze. În plus, zilnic inventăm diverse jocuri. Spre exemplu, Mara are concert aproape zilnic, iar publicul suntem noi.”

 

Victoria Răileanu

victoria raileanu copii

Victoria Răileanu (intrepreta personajului Micky din VLAD) povestește că la ei în casă nu se stă locului aproape deloc, iar de la prima oră a dimineții aude “Mami, trezește-te! Hai să ne jucăm”. „Mi se pare fascinant cum Carol vine cu idei și în lipsa de activități afară, își face jocul din ceea ce are. Are foarte multe jucării dar, în perioada asta, parcă nu le bagă în seamă chiar atât de mult. Ba chiar mi-a spus că vrea să facem curat iarăși în ele și să le mai dăm și altor copii. Eu îi citesc în fiecare seară, înainte de culcare. Acum este atras de știință și tocmai ce am terminat o carte foarte interesantă pe subiectul acesta. Mi-am propus să îl învăț să scrie până se va întoarce la grădiniță. El își alege trei cuvinte pe zi și dimineața, la prânz și seara scriem câte unul din ele. Deja văd progrese, văd cum prinde încredere în el. Cred că este foarte important să păstrăm o atmosferă cât mai sigură în casă, dar, în același timp, cred că trebuie să fim sinceri și să le spunem ce se întâmplă și cum ne simțim noi, fără să dramatizăm prea mult. Eu sper ca băiatul meu să își amintească cu plăcere de perioada asta. Îi văd fericirea pe chip pentru faptul că stăm împreună atât de mult timp și că ne conectăm atât de bine.”

Related Posts

Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun

Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…

Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu

Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…

Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean

Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025

Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…

Cadourile: codul bunelor maniere

Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…

Ce face amanta de Crăciun?

Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…

Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor

Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….

Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară

Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…

„Iubire la puterea feminin”, ritualul tău de prevenție

Începe să ai mai multă grijă de tine chiar acum! Te ajută o echipă de profesioniști în domeniul…