Perioadele de tranziție între anotimpuri supun organismul nostru la un mai mare efort de acomodare, astfel că este foarte importat să îl hrănim cu alimentele potrivite, care să întărească capacitatea de apărare împotriva bacteriilor și a virușilor. Nutriționistul Gianluca Mech ne oferă 10 alternative sănătoase din care putem alege pentru a sta departe de răcelile de sezon.
„Supă de pui
Chiar dacă poate părea greu de crezut, supa de pui chiar ajută la întărirea sistemului imunitar și la combaterea răcelilor. Cercetătorii au descoperit că supa de pui ajută la încetinirea mișcării neutrofilelor. Acestea sunt celulele albe din sânge care ne apără împotriva infecțiilor, dar care sunt totodată parțial responsabile de procesele inflamatorii din organism.
Miere
Mierea este un alt aliment foarte cunoscut pentru beneficiile sale asupra organismului uman. Există studii care arată că este eficientă în prevenirea infecțiilor bacteriene și virale. Este însă extrem de important să consumăm mierea cu măsură. Una, maximum două lingurițe într-o zi. Altfel, putem avea parte de un efect opus. Conținutul ridicat de zahăr poate împiedica sistemul imunitar să își facă treaba”, explică nutriționistul Gianluca Mech.
„Iaurt
Iaurtul este o sursă excelentă de proteine, carbohidrați și grăsimi sănătoase. Conține o mulțime de bacterii probiotice care ajută la protejarea sistemului imunitar.
Ouă
Ouăle conțin vitaminele D și B12, precum și minerale precum zinc, fier și seleniu. Toate ne susțin sistemul imunitar și ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor.
Ovăz
Bogați în fibre, magneziu, zinc și antioxidanți, fulgii de ovăz ajută organismul să elimine toxinele. Astfel, sistemul nostru imunitar va funcționa la parametri normali”, declară specialistul.
„Ghimbir
Rădăcina de ghimbir este excelentă pentru a reduce durerea și inflamația în cazul unei răceli. Funcționează ca un antioxidant, ajutând la prevenirea dezvoltării bacteriilor din corp. Studiile arată că îmbinarea ghimbirului cu miere și consumul zilnic al unei lingurițe din acest amestec ajută la întărirea sistemului imunitar.
Kiwi
Fructele de kiwi conțin o mulțime de nutrienți esențiali, inclusiv folat, potasiu, vitamina K și vitamina C. Vitamina C stimulează celulele albe din sânge pentru a lupta împotriva infecțiilor, în timp ce ceilalți nutrienți ajută restul organismului să funcționeze corect”, adaugă nutriționistul.
„Ceai verde
Atât ceaiul verde, cât și cel negru, conțin flavonoide (antioxidanți). Ceaiul verde conține în plus și epigalocatechin galat (EGCG), un alt antioxidant puternic. Acesta susține buna funcționare a sistemului imunitar.
Lămâi și portocale
Lămâile și portocalele sunt esențiale și în acest sezon. Ele reprezintă o sursă naturală de vitamina C și întăresc sistemul imunitar. În plus, vitamina C este recomandată în infecțiile tractului respirator”, mai spune nutriționistul Gianluca Mech.
Suplimente naturale pentru un sistem imunitar puternic
“De cele mai multe ori, este nevoie să suplimentăm sursa de ingredienți necesari, și prin intermediul suplimentelor alimentare. Eu susțin mereu că este bine să le alegem pe cele de proveniență 100% naturală. Spre exemplu, Immune Mech este un supliment alimentar100% natural ce conține un extract din 3 tipuri de echinacee, cu o acțiune sinergică asupra sistemului imunitar. Ajută organismul să se apere în mod natural de pericole precum gripa sau virozele respiratorii. Recomand 1-2 comprimate pe zi pentru a ține departe răceala.“
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…