A List Magazine ∙ December 11, 2024 ∙ 7 min read

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a atras atenția!

Descopera noua colectie Holiday Wonderlights de la KIKO Milano

Pe măsură ce sărbătorile se apropie, KIKO MILANO, brandul de machiaj nr. 1 din Italia, celebrează frumusețea luminii aurii și strălucitoare cu noua colecție Holiday Wonderlights. Inspirată de luminile sclipitoare care împodobesc străzile și piețele din Italia, fiecare produs este un tribut adus efectului lor hipnotizant.

Colecția îmbrățișează lumina aurie în toate formele sale. Texturile și finisajele reflectă strălucirea delicată a luminilor nocturne și magia felinarelor festive. Ambalajele sunt premium, cu detalii aurii reflectorizante, completând tema colecției.

Colecția include trei produse vedetă care strălucesc la fel de intens ca cerul nopții: Gleam of Glam Triphasic Highlighter, pentru un finisaj strălucitor al pielii, Lash Catcher Mascara, care oferă un efect intens și de lungă durată până la 12 ore, și Starry Night Sparkling Lipstick, ce adaugă un finisaj sclipitor de poveste buzelor.

Lotus Cosmetics lansează gama inovatoare Natural Botulinic, alternativa vegană și sustenabilă la soluțiile invazive

Lotus Cosmetics, un brand românesc cu peste 25 de ani de tradiție în crearea de produse naturale și sustenabile, aduce o nouă dimensiune în îngrijirea pielii prin lansarea gamei Natural Botulinic. Creată pentru a oferi o rutină completă și eficientă, gama combină inovația științifică cu puterea naturii, având ca scop regenerarea, tonifierea și susținerea unui ten luminos și sănătos.

Noua colecție este formată din produse destinate întregii rutine zilnice de îngrijire, de la curățare până la hidratare, restructurare și tonifiere, toate lucrând sinergic pentru a revitaliza pielea și a oferi rezultate pe termen lung. 

Vedetele gamei, crema restructurantă de zi și crema restructurantă de noapte, sunt formulate pentru a răspunde nevoilor consumatorilor care caută soluții naturale și non-invazive.

Un complex inovator pentru o piele sănătoasă și tonifiată

La baza gamei Natural Botulinic stă o formulă atent gândită, testată, ce îmbină patru ingrediente active:

Spilanthes Acmella Extract: ingredient activ anti-îmbătrânire, cunoscut pentru reducerea ridurilor și stimularea microcontracțiilor musculare, oferind un efect vizibil de lifting;

Niacinamide: întărește bariera naturală a pielii, reglează producția de sebum și ajută la reducerea semnelor de îmbătrânire;

Retinol Plant: alternativa vegană la retinolul tradițional, mai delicată, dar la fel de eficientă în stimularea regenerării celulare;

Cafeină: stimulează microcirculația, reducând pungile și cearcănele, contribuind la un aspect proaspăt și odihnit al pielii.

Gama  este inspirată de dorința de a oferi alternativa vegană și sustenabilă la soluțiile invazive, cum ar fi Botoxul. Ingredientele active susțin bioritmul natural al pielii, oferind un efect restructurant și revigorant.

Vedetele au trăit emoțiile sărbătorilor de iarnă la Top Line White Christmas Brunch
Vedete cunoscute din showbiz și influenceri și reprezentanți media au participat miercuri, 11 decembrie, la Top Line White Christmas Brunch, eveniment în cadrul căruia au descoperit, în premieră, tendințele din industria de frumusețe profesională pentru 2025.

Andreea Marin, Elisabeta Lipă, Daliana Răducanu, Gabriela Oțil, Daiana Anghel, Andreea Bălan, Amalia Enache, Sonia Argint, Anca Serea, Nicoleta Nucă, Andreea Perju, Larisa Udilă, Alexandra Ungureanu, Albertina Ionescu, Livia Graur, Lorena Buhnici, Ruxandra Luca, Ramona Olaru, Octavia Geamănu, Denisa Filcea, Alice Peneacă, Sorina Fredholm, Sandra Stoicovici, Elida Toma, Cristina Herea s-au numărat printre celebritățile și influencerii prezenți la eveniment. Cu toții s-au bucurat de atmosfera superbă a evenimentului, purtând ținute elegante albe, conform dress code-ului vestimentar trademark al Top Line – All White.

Locația a fost decorată cu mult bun gust în tonul sărbătorilor de iarnă, cu accesorii de Crăciun albe, produse cosmetice cu ambalaj alb sau argintiu, un brad împodobit ca în povești și multe cutii de cadori cu produse de îngrijire precum Babor, Moroccanoil, Guinot, Academie, Joico, Kevin.Murphy, Mary Cohr, K18.

Diana Baicu, Director General Top Line, a fost gazda evenimentului și le-a prezentat invitaților o retrospectivă a acțiunilor, lansărilor și campaniilor pe care Top Line le-a derulat în 2024, la care au participat o mare parte dintre cei prezenți.

Ulterior, fiecare invitat a așternut pe hârtie gândurile despre anul ce se încheie în curând și dorințele care își doresc să se îndeplinească în 2025. Invitații au legat bilețelele de baloane albe pe care le-au eliberat în aer punându-și fiecare speranțele într-un an nou mai bun.

O nouă campanie de Crăciun îndeamnă românii să facă o surpriză celor dragi – „Fructele iubesc Granini

În această iarnă, Granini celebrează spiritul autentic al Crăciunului, îndemnându-i pe români să trăiască din plin emoția sezonului festiv și să o transmită mai departe prin mesaje de iubire și urări de suflet pentru toți apropiații lor. 

în perioada 6-21 decembrie, toți cei care trec pragul centrului comercial „ParkLake Shopping Center” din București sunt invitați să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă şi să petreacă câteva clipe magice la bradul împodobit de Granini. În plus, inspirați de mesajul campaniei „Fructele iubesc Granini. Tu pe cine iubești?”, vor putea să îi surprindă pe cei dragi, rude, prieteni apropiați sau persoane cu care, poate, nu au mai ținut legătura de-a lungul timpului, scriindu-le  gânduri de bine și aducându-le un zâmbet în prag de sărbătoare. 

Cei care își exprimă astfel urările de sărbătoare la bradul Granini pot lua cu ei cărțile poștale, pentru a le oferi ei înșiși celor dragi, sau le pot încredința reprezentanților Granini care, precum elfii lui Moș Crăciun, le vor expedia negreșit, până la finalul anului!

În cadrul campaniei „Fructele iubesc Granini. Tu pe cine iubești?”, Granini va dona către Filiala de Cruce Roșie Sector 1 București câte o sticlă de suc pentru fiecare postare realizată de la bradul Granini și urcată pe rețelele de socializare în perioada 6-21 decembrie. Toți cei care își doresc să participe la această acțiune de bine sunt rugați să marcheze cu hashtag-ul #GraniniCraciun fotografiile și filmările postate, și să menționeze cu tag pagina de Instagram, respectiv de Facebook Granini Romania. Fiecare tag și hashtag aduc bucurie şi zâmbete.

Bergenbier S.A. incheie un parteneriat pe termen lung cu festivalul UNTOLD

Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, continuă dezvoltarea parteneriatelor strategice și încheie o colaborare de lungă durată cu UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume. În ultimii ani, compania s-a concentrat pe construirea experiențelor de consum, muzica fiind un element important al principalelor mărci premium din portofoliul producătorului.

Noul parteneriat dintre Bergenbier S.A. și UNTOLD va începe oficial din 2025 și marchează capitolul zece al festivalului, fiind un bun moment de celebrare alături de mărcile premium din portofoliul producătorului.  

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Experimentează o sărbătoare legendară de Anul Nou la JW MARRIOTT BUCHAREST GRAND HOTEL

Când vine vorba de sărbătorirea Anului Nou, puține locuri surprind magia și eleganța sezonului precum JW Marriott Bucharest…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

George Soare a lansat acul de păr Tribute, un accesoriu realizat alături de Malvina Cservenschi, designerul casei de bijuterii Malvensky! 

George Soare, un nume de referință în industria frumuseții și hairstyling-ului din România, creatorul brandului Tribute Salon, a…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….