Anca Sînă Serea este una dintre cele mai admirate vedete din România. În ciuda acestui statut, Anca se păstrează cu picioarele pe pământ și pune mare preț pe valorile umane – caracterul, modestia, sensibilitatea, empatia. Vedeta ne vorbește feminitate, despre felul în care încearcă să găsească o soluție pentru fiecare problemă apărută, despre spiritul în care își crește cei șase copii și despre felul în care își menține o relație armonioasă cu soțul ei, artistul Adrian Sînă.
Anca, în ce constă puterea unei femei, în opinia ta?
Poate va suna ca un clișeu, dar cred că puterea unei femei constă tocmai în acea delicatețe, feminitate care o diferențiază de bărbați. În acel zâmbet pe care reușește să îl schițeze chiar și în clipele în care simte că nu mai poate, în momentele în care își ține la piept puiul pe care este dispusă să îl protejeze cu orice preț. O femeie care plânge nu este slabă, din punctul meu de vedere, iar în zilele noastre am ajuns să observ tot mai mult că multe persoane ajung să mascheze o duritate care nu le caracterizează, tocmai pentru a nu fi catalogate drept slabe… Ceea ce este trist. Emoția ascunde sensibilitate, iar sensibilitatea înseamnă putere, din punctul meu de vedere.
Când îți permiți să fii vulnerabilă?
Nu știu dacă pot să numesc anumite momente, pentru că nu poți programa niște reacții umane, dar în sânul familiei mă simt însiguranță și cu ei știu că întotdeauna pot să râd, să plâng, să vorbesc și să mă comport liber, fără a fi judecată. Familia a fost, este și va fi întotdeauna stâlpul meu de susținere, iar alături de Adi, de copii, de mama, de fratele meu, știu că sunt susținută, înțeleasă, acceptată și iubită. Iar eu, la rândul meu, sper să reușesc să dau dovadă de aceleași sentimente față de ei.
Ai o familie numeroasă… Sunt momente în care nimeni nu vrea nimic de la tine timp de câteva ore, minute? Ce faci în acest răstimp?
Foarte bună întrebare. Pentru că extrem de multă lume își imaginează că am în jurul meu o grămadă de bone sau de ajutoare pentru copii, iar eu nu fac decât să îmi “pierd” timpul pe la shopping sau la salon… Adevărul este că de aceste ore de care zici mă bucur noaptea, după ce adoarme toată casa. În aceste momente citesc mailuri, uneori câte o carte, fac baie cu spumă (răsfățul meu preferat) și, să nu râdeți, curățenie prin casă. Pentru că nu pot adormi liniștită dacă știu că sunt vase murdare în chiuvetă.
Știi cum se spune, ”copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mai mari”. Ești de acord cu această vorbă populară? Cum percepi fiecare etapă din evoluția copiilor tăi?
Mă simt extrem de recunoscătoare pentru faptul că sunt mamă pentru șase mici minuni, care mi-au binecuvântat viața. Este adevărat că odată cu înaintarea în vârstă să modifică tipul de probleme cu care te confrunți ca părinte, dar nu cred că și gravitatea lor. Aveam tendința la început, când am devenit prima dată mama, să mă îngrijorez extrem de mult. Între timp, am înțeles că totul are o rezolvare și că trebuie să fim puțin mai relaxați. În general vorbesc. Fiecare etapă din evoluția copiilor mei este o binecuvântare și simt că de la Leah până la David că trăiesc din nou copilăria. O copilărie prin ochii fiecăruia, delicată și plină de descoperiri încântătoare.
Care e cea mai recentă problemă care părea că nu are rezolvare, dar pe care tu ai reușit s-o ”dizolvi”?
Cred că sunt destul de multe, dar o să dau un exemplu cu David care are de susținut un examen la filosofie pentru care este nevoie de o pregătire intensă. Am încercat să îi găsesc o persoană care să îl ajute cu meditații, însă nu am reușit. Așa că i-am sugerat să se pregătească singur și să investim în manuale, cărți, cursuri sau orice alte resurse de învățare găsim. Poate cu ocazia acestui interviu apare și un profesor de filosofie în calea noastră.
Ce te întreabă cel mai des copiii tăi?
Cred că cel mai des mă întreabă când ieșim în parc. Poate va suna amuzant, dar ne-am obișnuit cu toții să facem plimbări în parc aproape zilnic, în familie sau alături de prieteni, care ne fac o deosebită plăcere. Încercăm să schimbăm parcurile pentru a nu ne plictisi, însă timpul acesta de calitate, care poate nu este întotdeauna atât de mult pe cât ne-am dori, este din punctul meu de vedere neprețuit. Încerc să las totul deoparte pentru această ieșire cu copiii în parc, o rutină atât de plăcută pentru noi toți.
Ești mamă, dar, înainte de toate, ești femeie. Care sunt cele mai valoroase atribute ale tale și cum le ”cultivi”?
La această întrebare cred că ar trebui să mă laud și nu îmidoresc. Prefer să-i las pe alții să spună cum mă consideră. Pot însă să spun că încerc să mă perfecționez în fiecare zi, să învăț din experiențele mele și ale celor din jur, să nu mă compar cu ceilalți, să nu mă las doborâtă de nimic, să ajut cât de mult pot și să fac bine (sau cel puțin să nu fac rău) și să fiu o mamă și o soție cât mai bună. Poate pare că am prea multe așteptări de la mine, dar sunt conștientă că sunt capabilă, la fel de mult ca oricealtă persoană, să îmi îndeplinesc obiectivele pe care mi le propun.
Cele mai dese întrebări care ți se adresează sunt legate și de felul în care te menții, după șase sarcini. E mai ușor sau mai greu decât pare?
Mai des decât mi-aș dori. Cred că această întrebare este nelipsită din orice interviu, chiar și la voi. Recunosc că primesc destul de multe complimente pe această temă, dar și întrebări cu privire la sfaturile pe care le pot oferi. Am norocul să fiu înzestrată cu gene bune, dar am și grijă la alimentație, să fie cât mai sănătoasă și echilibrată, am un stil de viață activ, care nu îmi permite să acumulez prea multe kilograme în plus, respectiv copiii care mă țin în priză în permanență. Pentru mine nu pare un efort deosebit ce fac, poate pentru o altă persoană va părea…
Ai responsabilități mari, cum ai grijă de tine, în afară de aspectul estetic? Cum îți menții sănătatea la cote optime și cât de importante sunt vizitele regulate la medic pentru verficarea stării generale de sănătate?
După cum bine știți, țin foarte mult la alimentația sănătoasă, fie că vorbim de un consum constant de fructe și legume, alimente bio sau gătit în casă. Nu reușesc să îmi mențin mereu sănătatea la cote optime, drept dovadă anemia cu care mă confrunt de multă vreme și care uneori îmi dă bătăi de cap. Merg anual la consultațiile de screening specific feminine și la analizele de sânge uzuale. Este mai ușor să previi decât să tratezi, așa că sunt de părere că indiferent de vârstă trebuie să ne îngrijim de aspectul corpului și al sănătății, pentru că nimeni altcineva nu o poate face în locul nostru.
Cât de greu ți-a fost în perioada pandemiei să le faci celor mici un program cât mai aporpiat de cel ”normal”?
Cred că tuturor ne-a fost greu în această perioadă… În primele luni de pandemie aveam senzația că trăim cu toții într-un haos. Dacă pentru copiii mai mari era ușor să participe la orele de școală, la cei mici era și este încă nevoie de supraveghere. Nu știu dacă am reușit să le fac un program normal, însă cu siguranță am avut grijă să se odihnească, să mănânce corespunzător. Am încercat să ne adaptăm din mers și nu ne-am supraaglomerat. Pentru că, de ce să nu recunoaștem, pandemia a fost resimțită puternic și de copii, care au avut nevoie mai multca oricând de răbdare și de înțelegere.
Cum ți-a spus/arătat cel mai recent soțul tău ca te iubește, fără să folosească cuvintele?
Poate nu o să mă credeți, dar o face zilnic. Nu prin gesturi neapărat mărețe, dar și prin gesturi mici precum un bilețel lăsat pe noptieră, un mesaj romantic sau o melodie pe care mi-o trimite să o ascult când se gândește la mine. Sau chiar și o banală conversație despre cum a mers ziua fiecăruia înainte de culcare. Cred că o relație de durată are nevoie, ca o grădină, de îngrijire constantă, de smuls buruieni și de plantat răsaduri, care în timp vor da naștere unor recolte bogate. Adi este sprijinulmeu în tot ceea ce fac și partenerul meu în distracție, prietenul meu cel mai bun și cel mai înțelept sfătuitor. Iubiți-vă și arătați-le celor dragi că îi iubiți, vă spun din inimă. Multe persoane se lasă, din păcate, prinse în rutina zilnică, în multă muncă, uitând de timpul în doi și lăsând grădina iubirii să să ofilească.
Ai grijă de sănătatea ta!
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…