Andi Vasluianu (”Taximetriști”): ”Mă hrănesc discuțiile (…), umorul, greșeala, chiar și lipsa de încredere”

Andi Valsuianu face parte din distribuția filmului ”Taximetriști”, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, alături alte nume celebre ale cinematografiei românești:  Alexandru Ion (“Portretul luptătorului la tinereţe”, “Las Fierbinţi”), Ronaldo Matsangos (“Hârtia va fi albastră”, “Sieranevada”), Maria Popistașu (“Marţi după Crăciun”, “Întregalde”), Victoria Răileanu (“Vlad”), Monica Bârlădeanu (“Despre oameni și melci”, “Moartea domnului Lăzărescu”, “Closer to the Moon”), Andi Vasluianu (“Sieranevada”, “Umbre”, “Despre oameni și melci”) sau Cosmin Nedelcu (Micutzu).  Cu apariţii speciale sunt prezenţi Adrian Nicolae (“Lumea e a mea”, “Mia își ratează răzbunarea”) și rapperul Spike. 

”Taximetriști” va avea premiera pe 3 februarie 2023 și, până atunci, protagonistul Andi Vasluianu ne povestește despre rolul său și despre viziunea sa artistică, construită în ani de experiență.

Andi, spre ce tinzi cu fiecare rol pe care îl interpretezi?

Să fiu povestea, nu actorul care face parte din poveste. E greu să fii autentic, să-ți asumi o situație pe care nu ai trăit-o sau pe care nu o înțelegi. Vreau să fiu, atât.

Ce a trezit în tine, din punct de vedere artistic, rolul din Taximetriști?

A trezit o curiozitate, oare cum funcționeaza creierul unui om de genul ăsta, un om care crede că e atât de important încât calcă în picioare “pleava” fără scrupule. E interesant să-ți asumi genul ăsta de atitudine.

Dacă l-ai scoate din film, în ce context ți-ai mai plasa personajul, ce valențe și ce circumstanțe i-ai mai oferi?

Cred că mi-ar plăcea să-l vad acasă la el, să văd cum se poartă cu copiii lui, cu soția, iar valențele mi le-ar da scenaristul.

Ce descoperi la tine cu fiecare film în care joci, cu fiecare rol?

De cele mai multe ori e greu să nu judec acțiunile sau atitudinea personajului pe care îl interpretez, dar interesant e când încep să-i iau apărarea, îi găsesc justificări, îl cred și chiar îl țin de mână până la capăt. 

Descopăr umbrele mele în ultimă instanță.

În ce context artistic nu te-ai vedea niciodată?

Mă văd în orice context artistic, dar trebuie să-mi placă oamenii cu care lucrez, atât.

Ce îți oferă încredere în tine? Un actor cu experiența ta are nevoie de confirmări, din încurajări din exterior? Ce te ”hrănește” pe tine?

Niciodată nu ești total relaxat, încrederea o capeți pe bucăți, într-o secvență care a ieșit bine, într-o privire admirativă… E o meserie de echipă, nu ești singur. 

Mă hrănesc căutarea, discuțiile cu regizorul și cu colegii, umorul, greșeala, chiar și lipsa de încredere.

Te-a speriat vreodată propriul tău orgoliu? Este orgoliul vreodată bun la ceva?

Mă sperie în fiecare clipă, nu știu dacă e bun sau rău, dar cred că am început să mă obișnuiesc cu el (râde).

Care este cel mai mare păcat pe care poate să-l facă un actor?

Să se mintă pe el însuși.. că știe textul (râde).