Angelina Jolie a făcut o vizită inopinată în Ucraina, în calitate de ambasador al bunăvoinței ONU și al Biroului Înaltului Comisariat pentru Refugiați.
Actrița a mers în Liov, orașul din vestul Ucrainei, unde a vizitat centrele de refugiați în care se aflau și copii răniți de bombardamentele din Kramatorsk sau care se aflau sub tratament. Atacul rusesc asupra localității Kramatorsk de la începutul lunii a vizat în special civili – femei și copii care fugeau din calea bombelor, iar în urma ofensivei și-au pierdut viața 52 de persoane și mai multe au fost rănite.
Angelina Jolie a fost foarte emoționată de poveștile copiilor, a scris pe Telegram guvernatorul din Kramatorsk, Maksym Kozytskyy, care a adăugat că vedeta a fost în special mișcată de cele spuse de o fetiță, care i-a relatat despre un vis de-ale ei. Guvernatorul a mai adăugat că Angelina a vizitat și un internat, unde a vorbit cu elevii și s-a fotografiat alături de ei și cărora le-a promis că va reveni în Ucraina. Jolie s-a întâlnit, de asemenea, și cu refugiații care soseau la gara centrală din Liov, dar și cu voluntarii ucraineni care acordă asistență medicală și consiliere, le-a mulțumit pentru munca lor și a stat de vorbă cu oamenii care au reușit să fugă din zonele puternic afectate de război. ”Vizita ei ne-a surprins pe toți. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut-o pe Angelina Jolie în Liov. Dar, după cum ați văzut, aici se întamplă lucruri incredibile”, a mai spus Kozytskyy.
”Oamenii se află în stare de șoc… știu cum îi afectează pe copii trauma aceasta, de aceea este important să aibă pe cineva care să le spună ca viața lor contează, că sunt auziți, ce putere de vindecare au aceste lucruri pentru ei”, a declarat Angelina Jolie, care a fost nevoită, la un moment dat, să se adăpostească într-un buncăr după ce a pornit alarma antiaeriană.
Foto: Hepta
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…