A List Magazine ∙ June 30, 2021 ∙ 3 min read

Autocunoașterea sau cunoașterea de sine se dezvoltă odată cu trecerea timpului, dar și datorită experiențelor prin care trecem. Cu toate acestea, niciodată nu putem afirma faptul că ne cunoaștem propria persoană în totalitate, deoarece acesta nu este un proces care se încheie odată cu adolescența sau cu tinerețea.

Trecerea prin diferite evenimente cu o puternică încărcătură emoțională ajută, de cele mai multe ori, la procesul de dezvoltare al cunoașterii de sine. Unul dintre aceste evenimente, foarte important, totodată, este momentul alegerii carierei pe care ne dorim să o urmăm, despre care, spun specialiștii, că poate fi asociat cu dobândirea identității profesionale.

De multe ori, pot apărea situații în care acest moment poate fi conceput ca fiind un șoc în plan afectiv, din cauza diferenței apărute între realitate și ideal. Așteptările pe care le au tinerii când vine vorba de primul loc de muncă variază în funcție de motivațiile profesionale ale acestora, care devin în prezent din ce în ce mai concentrate în jurul nevoii de statut și de securitate financiară.

În partea opusă acestui tip de motivații se află așa-numitele motivații intrinseci, care au ca sursă dorințele și nevoile proprii ale fiecăruia dintre noi, cu care, din păcate, intrăm prea puțin în contact, riscând astfel să ne înstrăinăm treptat de sine.  Din această cauză, tot mai mulți dintre noi ajungem să ne creăm o falsă identitate socială și profesională.

Să urmezi o profesie care nu se intersectează cu ceea ce ești și ceea ce îți dorești cu adevărat este ca și cum te-ai privi într-o oglindă care deformează imaginea. Din cauza oglinzii care deformează, mai târziu, pot apărea nenumărate nemulțumiri provenite din motive reale sau ireale, dar și frustrări. Pentru ca acest lucru să poată fi evitat este nevoie și de acceptare. Trebuie să acceptăm cine suntem, cum suntem, ceea ce ne place sau nu să facem și ce ne aduce satisfacție.

Ce putem face pentru a nu ajunge în asemenea situații, care ar putea naște stări de anxietate, îndoială față de sine și chiar față de ceilalți?

Platforma Bun în Carieră pune la dispoziție teste vocaționale, ședințe de consiliere și mentorat din dorința de a îi ajuta pe tineri să se cunoască pe ei înșiși, să descopere ce pasiuni au și ce i-ar face să se simtă cu adevărat împliniți, astfel descoperind care este meseria potrivită pentru ei.

Specialiștii Bun în Carieră vor realiza toate demersurile pentru a te putea ajuta să decizi ce este potrivit pentru tine și îți vor da încrederea de sine necesară pentru a face primul pas spre cariera ta.

www.bunincariera.ro  – pentru cei care vor să se descopere pe ei înșiși și să pornească în drumul spre cariera potrivită!

 

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…