Balcicul artistic interbelic se întoarce la Balcic 

În jurul aniversării a 100 de ani de la începerea construcției la palatul de la Balcic al Reginei Maria, nucleu care a coagulat în jurul lui întreg fenomenul cultural care a fost Școala de pictură de la Balcic, doi colecționari și galeriști din București, Alexandru Rădulescu (Galeriile de artă A. Rădulescu) și Mircea-Eduard Uzunov (Galeria de artă Rotenberg-Uzunov), organizează o expoziție care readuce pe simezele Balcicului unele dintre cele mai prestigioase nume care iau făcut faima.

 În colaborare cu un număr select de colecționari privați care au împrumutat lucrări din colecțiile lor pentru această expoziție-eveniment, vor ajunge la Balcic opere de pictură și sculptură, precum și fotografii și documente care ilustrează lumea „Orașului Alb” în perioada dintre cele Două Războaie Mondiale, cu peisajul ei unic și cu personajele care o animau în epocă. Orice discurs despre arta românească subliniază, în mod necesar, probabil cea mai glorioasă perioadă a ei, moment istoric și loc salutar unde artiști, arhitecți, muzicieni, scriitori, fețe regale și întreaga elită socială și politică europeană s-au adunat în jurul personalității Reginei Maria a României.

 Cucerită de farmecul atemporal și de atmosfera Balcicului, Regina a dispus construirea „Cuibului liniștit”, așa cum a rămas numit palatul în posteritate. În jurul lui s-a dezvoltat un întreg complex, din care se impune menționată Stella Maris, capela în care a Regina a vrut să îi fie păstrată inima după moarte, din dragoste eternă pentru Balcic. Devenit repede adevărat loc de pelerinaj estival pentru pictori, datorită peisajului marin ofertant care nu putea fi găsit pe litoralul dobrogean, și universului uman pitoresc, populat de tătarii din satele din jur, Balcicul a văzut o efervescență creatoare fără precedent în anii 1913-1940. Atmosfera și-a căpătat pe bună dreptate numele de „Școala de la Balcic” datorită calităților care uneau arta creată aici: fascinația pentru oraș și împrejurimile lui, valorificarea întâlnirii pitorești dintre stâncile albe ale „Coastei de Argint” (supranumele poetic al zonei în epocă) și marea albastră, peisajul cu accente mediteraneene, pentru care altfel pictorii trebuiau să călătorească în Franța sau Italia. 

Locuitorii regiunii, mai ales tătarii, au servit drept modele pictorilor. Figuri recurente de bărbați, femei și copii au fost imortalizate astfel în arta românească modernă. 

Nu în ultimul rând, atmosfera creată de boema artistică românească la Balcic, în special în cafenelele cu specific turcesc ale locului, a avut un aport enorm la nașterea spiritului Școlii de la Balcic, surprins în publicistica vremii și în corespondența celor care l-au frecventat.

Timp de aproape două săptămâni, de la vernisajul din 16 iulie (orele 18) și până pe 28 iulie 2024, picturi de Jean Al. Steriadi, Nicolae Dărăscu, Eustațiu Stoenescu, Iosif Iser, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Dan Ialomițeanu și Gheorghe Ionescu-Doru – între alții – vor reconstitui pentru iubitorii de artă, pe simezele palatului din Balcic, atmosfera acestui loc de referință în istoria artei românești. Li se alătură două opere, o pictură și o sculptură, datorate cuplului artistic care și-a construit o reședință la Balcic, în vila alăturată palatului: Cecilia Cuțescu-Storck și Frederic Storck. 

Fotografii de epocă ale Reginei Maria în toate etapele vieții sale, inclusiv o rarissimă invitație la botezul său și un portret realizat de Eustațiu Stoenescu (și însoțit de o reproducere fotografică de epocă), precum și o acuarelă realizată de însăși Maiestatea Sa (o valoroasă acuarelistă pasionată de flori), întregesc imaginea lumii care a făcut din Balciul interbelic capitala artistică a României și un important centru artistic pe scena europeană în primele patru decenii ale secolului XX.