Cum am supravieţuit fără social media pentru o săptămână

Titlul acesta ar fi putut să sune altfel, pentru că, în planul iniţial, durata detoxului digital pe care mi-l propusesem ar fi trebuit să fie de două săptămâni. Doar că… atât s-a putut. Şi înainte de a începe să povestesc despre acest experiment, aş vrea să las aici concluzia lui principală: e destul de complicat să trăieşti fără social media în zilele noastre, însă, uneori, îţi poate prinde tare, tare bine o astfel de pauză! 

 

TEXT DE BIANCA STERIE 

 

Am citit, de-a lungul timpului, diverse mărturii ale oamenilor care și-au închis conturile și au hotărât să trăiască, măcar pentru o vreme, cât mai departe de universul virtual, de aplicații, de postări și comentarii, de tot ceea ce înseamnă rețelele sociale. Și m-am gândit de foarte multe ori să încerc ceva similar, însă, atunci când lucrezi în acest domeniu, e un pic mai greu să te deconectezi. Mi-au plăcut dintotdeauna aceste platforme și schimbul de informații pe care îl facilitează, dar trebuie să recunosc faptul că nu am intuit deloc impactul uriaș pe care îl au acum asupra noastră. În ultima vreme,

am început să le analizez avantajele și dezavantajele și, în momentul de față, cred că le văd din ce în ce mai puțin utilitatea și să le consider tot mai mult o sursă de frustrare, care ar trebui gestionată cu mare atenție. Ce mi se pare interesant este că și astăzi, în contextul în care se discută despre autenticitate, despre toleranță și acceptare, social media rămâne un spațiu al măștilor, al filtrelor (iar aici nu mă refer doar la cele pe care le aplicăm pe unele fotografii) și al imposturii.

Am văzut persoane care încercau să imite un stil de viață pe care nu și-l permiteau de dragul păstrării aparențelor pe Internet. Am văzut oameni care încercau să pozeze în cuplul perfect și care, atunci când credeau că nu sunt văzuți și ascultați, se purtau îngrozitor unul cu celălalt. Și am văzut foarte mulți indivizi care încercau să-și ascundă suferința în spatele unui zâmbet sau să pară ceea ce nu sunt. Și tot acest joc al fericirii și al perfecțiunii afișat în social media de cei mai mulți dintre noi ajunge, în cele din urmă, să devină o povară. Atât pentru cei care îl joacă neîncetat, cât și pentru cei care îl urmăresc.

A digital detox in a digital era

Întorcându-mă la detoxul digital despre care povesteam mai sus, începutul de an a fost pentru mine un moment excelent pentru a lua o mult așteptată pauză de la social media, având în vedere că am avut câteva zile libere de care am putut profita. Singura problemă era că, pe cât de mult îmi doream să mă detașez de aceste platforme, pe atât de greu mi-a fost să o fac efectiv și, mai ales, să mă țin de planul de a nu le accesa deloc. Pentru că, în ciuda faptului că mă enervează multe dintre lucrurile care se întâmplă acolo, simțeam în permanență că îmi lipsește ceva. Că sunt izolată mai ceva ca un pustnic în inima munților. Nu știu cum procedează alții, dar eu una obișnuiam să stau cu telefonul în mână de dimineața până seara. Îl verificam și de câteva ori pe oră, fără un motiv anume. Dacă ratam o notificare și vedeam că s-a aprins ledul (am câte o culoare pentru fiecare tip de aplicație sau mesaj primit), mă încerca un sentiment de anxietate îngrozitor până aflam despre ce este vorba. Dacă nu primeam zece likeuri la postare în 0.5 secunde, îmi imaginam că am făcut ceva greșit sau că cineva are o problemă cu mine. Și, nu în ultimul rând, ajunsesem să mă frustrez îngrozitor. Pe rețelele sociale, întotdeauna există cel puțin o persoană care pare că are și că face mai mult decât tine. Că se descurcă mai bine. Și poate că acest lucru nici măcar nu este adevărat, numai aparențele distorsionează serios realitatea și, de multe ori, sunt îndeajuns pentru a-ți destabiliza încrederea în sine.

Provocările unui experiment deconectat

Am rezistat o săptămână (de fapt, cam șase zile și jumătate, ca să fiu corectă până la capăt) fără social media și, chiar dacă știu că nu vreau și nici

nu pot să renunț definitiv la asta, mi-am promis că voi lua ceva mai des pauză de la telefon și laptop și că mă voi concentra mai mult pe ceea ce îmi oferă offline -ul și interacțiunile sale. În teorie, știam foarte bine cât de importante sunt acestea, eram perfect conștientă de partea în care ar trebui să încline balanța, dar, cumva, reușeam mai tot timpul să fiu „furată” de peisajul online. Și mi-am dat seama cât de puternică și tulburătoare este dependența de el abia atunci când, pentru scurt timp, i-am pus pauză. În prima zi a experimentului, ca să mă asigur că nu trișez, am șters aplicațiile (Instagram, Facebook & Messenger) din telefon și am dat log out conturilor pe laptop. Bonus, am oprit și notificările de la Whatsapp și mailuri: știam că mă vor face să-mi verific prea des telefonul și treaba asta ar fi putut să-mi compromită experimentul. Mi-am anunțat prietenii și familia că nu voi mai fi „active” pentru o săptămână și că, pe parcursul ei, vom vorbi la telefon (nu știu despre voi, dar pentru mine e o corvoadă să vorbesc la telefon mai mult de 15 secunde) sau, și mai bătrânește, ne vom da SMS-uri. Iar apoi mi-am pus telefonul într-un sertar din cameră, cât să-l aud în cazul în care suna, dar fără să-l văd și să fiu tentată de reinstalarea aplicațiilor. So… what do we do now?

 

În prima mea zi de social media break, lipsa rețelelor și a telefonului nu m-a afectat prea tare. Am făcut binging toată ziua, am bifat câteva episoade din Spinning Out pe Netflix, am revăzut Little Women , filmul din 1994, cu Winona Ryder și Christian Bale, dar și miniseria din 2017, disponibilă pe HBO GO, cât să-mi amintesc toate detaliile despre surorile March și să mă pregătesc pentru noua ecranizare a romanului semnat de Louisa May Alcott, în regia Gretei Gerwig, care a avut de curând premiera și în România. Altfel spus, o zi productivă! Ce am observat, în schimb, a fost faptul că am reușit să mă concentrez mult mai bine la poveștile de pe micul ecran. De când cu obsesia noastră pentru notificări, acest amețitor FOMO (Fear of Missing Out, termen care apare inclusiv în Dicționarul Cambridge, unde a fost definit drept „a worried feeling that you may miss exciting events that other people are going to, especially caused by things you see on social media”), atenția ne poate fi distrasă foarte ușor. Când mă uitam la filme acasă, obișnuiam să îmi verific telefonul la un interval de câteva minute și, chiar dacă treaba asta dura doar câteva secunde, tot se mai întâmpla să ratez amănunte importante. Și cunosc multe persoane care procedează la fel, însă, cu ocazia acestui detox digital, am promis că nu voi mai lăsa social media să se distreze pe seama atenției mele. Ceea ce vă doresc și vouă. În schimb, următoarele zile fără notificări nu au decurs la fel de bine. Am încercat să-mi fac de lucru, să mai scriu niște texte, să termin de citit o poveste pe cât de interesantă, pe atât de înfricoșătoare („Eu voi fi ultima. Povestea captivității mele și lupta mea împotriva Statului Islamic”, volumul autobiografic al Nadiei Murad, pe care chiar îl recomand), să conduc și să exersez parcarea laterală, pe care, de aproape zece ani de când am permis, încerc să o evit cu grație, și să ies cât mai mult cu prietenii. Însă, în ciuda faptului că reușeam să îmi umplu timpul, aveam constant senzația că-mi lipsește ceva și că viața se întâmplă în lipsa mea. Că doar pentru că nu mai accesam feed-ul, pierdusem, cumva, controlul asupra lucrurilor. Ciudat sentiment, ce-i drept, dar cred că este consecința firească a impactului imens pe care îl are social media asupra noastră: când ieșim, fie și pentru scurt timp, din mirajul notificărilor și al validărilor virtuale, ajungem să ne simțim incompleți, chiar dacă nu e absolut nimic în neregulă cu noi.

Concluzii, concluzii, concluzii

Nu pot spune că aceste șase zile și jumătate fără social media mi‑au deschis ochii în vreun fel sau că m-au făcut să descopăr ceva revelator, după cum mai vedeam eu în diverse mărturii. Dar m-au ajutat să conștientizez mai bine lucrurile care nu îmi plac pe aceste platforme sociale și, în măsura în care pot, să le corectez sau să le limitez influența asupra mea. De exemplu, pe mine mă întristează foarte mult intruziunea în viața celuilalt și agresivitatea care se poartă acum pe Internet. Mi se pare că social media este, uneori, un podium pe care defilează caracterele urâte ale unor personaje și că discriminarea, sexismul, rasismul, homofobia, ura gratuită (și lista poate continua) sunt aici la ele acasă. Tocmai din acest motiv, acum, ori de câte ori prind un comentariu care scapă de barierele bunului simț sau o discuție ce promovează valori cu care nu mă identific, apelez fără să stau pe gânduri la butoanele de Unfriend/ Unfollow/Turn off notifications.

Recurg la ele și atunci când descopăr un tip de conținut superficial, lipsit de sinceritate, tras la indigo de cele mai multe ori, filtre și măști care creează iluzii false și ascund realitatea. Pentru că nu-mi aduc nimic bun, nimic util. Îmi amintesc acum un citat din cartea lui Scott Galloway, Algebra fericirii, în care profesorul scria că „toată lumea are parte de fericire, de stres, de tragedie” și că „pe măsură ce îmbătrânești, stresul de a-ți construi viața despre care ți s-a spus că o meriți – și că ești capabil s-o faci – își pune amprenta negativă asupra ta”. Și am rezonat foarte mult cu aceste două idei, pentru că cea dintâi este un rezumat al echilibrului care se manifestă în viețile tuturor (nimeni nu are o viață perfectă de la un capăt la altul), în timp ce a doua trage un semnal de alarmă. Ne confruntăm cu atât de multe presiuni de a face lucrurile într-un anumit fel, de a ne conforma, de a fi ca ceilalți, încât uităm că fiecare are un ritm propriu și aspirații diferite. Și sunt momente în care și social media contribuie la această presiune, la graba de a fi sau de a face cât mai repede ceva, pentru a intra în rând cu ceilalți, un fenomen care, după cum am mai spus, nu face altceva decât să îți accentueze starea de anxietate și de frustrare. Spuneam, la începutul acestui articol, că mi se pare complicat să trăiești fără platforme sociale, dar că, din când în când, este bine să te mai și detașezi de ele. La finalul experimentului, mi-am dat seama că nu, nu pot renunța la Facebook, la Instagram, la multitudinea de aplicații pe care le folosesc zi de zi. Nu le pot nega importanța și contribuția pe care au adus-o la modelarea lumii în care trăim astăzi. Până la urmă, mie îmi place să fac schimb de idei prin intermediul lor, să aflu lucruri noi, să țin pasul cu tendințele și noutățile care apar cu o viteză năucitoare. E provocator și interesant în același timp. Pe de altă parte, cred că, măcar o dată la câteva luni, este esențial să facem curățenie în „sertarul” acestor platforme și să eliminăm toți factorii care ne-ar putea afecta viețile. Și mai cred că pauzele de social media sunt binevenite, pentru că reprezintă, în definitiv, un exercițiu de voință, rezistență și concentrare, o metodă prin care ne redescoperim focusul și ne putem reordona prioritățile. În tihnă, în ritmul propriu, dincolo de filtre, aparențe și așteptări nerealiste.

Tu când te-ai bucurat ultima dată de liniștea din offline?

 

Articol publicat în ediția print A List Magazine, nr 14 

Foto: Arhiva personala,Merakist, Kon Karampelas, NeONBRAND