Monica Cismaru ∙ April 12, 2022 ∙ 2 min read
Britney Spears (40 de ani) a anunțat că așteaptă cel de-al treilea copil cu Sam Asghari, bărbatul cu care s-ar fi căsătorit.

Britney Spears a făcut anunțul sarcinii pe Instagram, dar a reușit să creeze și o umbră de confuzie asupra veștii despre un nou bebeluș. Totuși, anunțul a fost confirmat și de Sam Asghari, partenerul ei, pe care Britney l-a numit în postare ”soț”, chiar dacă cei doi nu au oferit detalii despre o căsătorie.

Acesta ar fi cel de-al treilea copil al vedetei. Ea mai are doi fii din căsătoria cu Kevin Federline: Sean, în vârstă de 16 ani, și Jayden, de 15 ani.

Britney a rămas însărcinată la scurt timp după ce a ieșit de sub tutela tatălui ei, care i-a administrat averea timp de aproape 14 ani, după ce cântăreața a avut o cădere nervoasă majoră în 2008. De atunci, Britney a trebuit să se conformeze decizie instanței de a-și lăsa averea pe mâna tatălui ei, Jamie Spears, care i-a predat controlul în noiembrie anul trecut, după ce tribunalul a revizuit cazul.

Cântăreața a mai pretins că ar fi fost obligată de lege să recurga la metode anticoncepționale pentru a nu rămâne însărcinată cât timp s-a aflat sub tutelă.

Vedeta s-a plâns în repetate de rânduri de decizia tribunalului de a-și lăsa averea pe mâna tatălui ei și a descris situația ca fiind un abuz.

În postarea în care face anunțul venirii pe lume al unui nou copil, Britney Spears mai menționeaza și că la celelalte două sarcini a suferit de depresie perinatală, fapt ce ar fi afectat-o cumplit și se plânge că femeile nu vorbeau deschis despre aceste probleme pe atunci.

Sam Asghari, bărbatul cu care Britney Spears are o relație de șase ani, a confirmat vestea. ”Căsătoria și copiii sunt o componentă naturală a unei relații puternice, bazată pe dragoste și pe respect. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu tată și îmi asum responsabilitatea, e cel mai greu job pe care va trebui să-l îndeplinesc.”

Cei doi s-au s-au cunoscut la filmările unui videoclip de-ale artistei.

Foto: Hepta

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…