Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu care te înconjoară în această perioadă? Aceste clipe mărunte contribuie la dinamica fragilă dintre apropiere și distanțare într-o relație de cuplu, ne explică psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György.
Apropierea emoțională dintre parteneri și întoarcerea unul spre celălalt, cu energie pozitivă, sunt unele dintre cele mai de impact sugestii terapeutice, atunci când vine vorba despre intimitatea și stabilitatea vieții în doi. Potrivit cercetărilor din știința relațiilor, tentativele de conectare reprezintă o plasă de siguranță psihologică extrem de importantă, dar și un obicei-cheie pentru (re)romantizarea relației.
Atunci când unul dintre parteneri inițiază un moment de conectare – verbală sau fizică – celălalt are (cel puțin) trei variante de răspuns:
Se întoarce spre partener transmițând disponibilitate și curiozitate. Mai exact, are un răspuns pozitiv sau afirmativ, recunoscând semnalul și dând curs tentativei de conectare;
Se întoarce spre partener transmițând indisponibilitate și iritare. Mai exact, are un răspuns negativ sau invalidant, criticând și oprind tentativa de conectare;
Manifestă indiferență și dezinteres față de partener. Mai exact, nu răspunde solicitării sau ignoră tentativele celuilalt, iar conectarea eșuează.
De la teorie la practică
Din experiența de psihoterapeut, știu că mintea umană are nevoie de exemple cât mai concrete, pentru a aprofunda teoria, mai ales atunci când vine vorba despre idei sau concepte noi (cum este și cel al tentativelor de conectare). Pentru că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, imaginează-ți acest scenariu! Jumătatea ta de cuplu te surprinde cu un cadou de Crăciun, după o perioadă în care stresul lunii decembrie s-a manifestat prin ciondăneli și emoții dificile, iar asta a făcut ca spațiul dintre voi să fie marcat de tensiuni.
Poate chiar ți-a trecut prin minte ca, în acest an, să cheltuiești cât mai puțini bani pe cadouri și să adopți o atitudine ceva mai chibzuită. Însă te trezești cu acest dar (poate neașteptat!) și ai trei reacții posibile: îl privești în ochi și-l întrebi cu multă jovialitate ce se ascunde în pachetul colorat, în timp ce aștepți cu nerăbdare să-l scoți din ambalaj; îi spui pe un ton răspicat că nu-ți arde de cadouri și că mai bine s-ar fi ocupat de vasele nespălate din chiuvetă; continui să-ți vezi de ale tale și, ignorând cadoul, îi faci semn să-l lase pe undeva, așa cum faci cu un pliant despre care știi că, cel mai probabil, va ajunge la coșul de gunoi.
Începe să devină teoria mai clară, nu-i așa? Este bine de știut că nu este vorba doar despre cadourile sau surprizele din această perioadă. Tentativele de conectare pot implica întrebări, aprecieri, îmbrățișări sau orice alt mod prin care partenerii caută să-și exprime intenția de apropiere, prin urmare nu sunt particularități ale lunii decembrie.
Realitatea care ne poate pune pe gânduri
Într-unul dintre laboratoarele de cercetare cu notorietate în psihologia cuplului, soții John și Julie Gottman au descoperit următorul fapt. Pentru cuplurile în care partenerii se întorc unul spre celălalt, în mai puțin de 35% din cazuri, riscul de divorț sau despărțire este la cote extrem de ridicate. În timp ce partenerii care rămân fericiți împreună au făcut din tentativele reușite de conectare un obicei care se soldează cu succes în aproximativ 85% din cazuri.
Prin urmare, când vine vorba despre viitorul relației voastre, puterea se află la voi, cei doi parteneri, și nu în mâinile destinului. Dacă reușiți să vedeți importanța acestor momente care pot părea nesemnificative și care, de regulă, trec neobservate, veți avansa mai ușor spre relația visurilor voastre. De fapt, după cum ne confirmă experții de la Institutul Gottman, felul în care răspundem tentativelor de conectare manifestate de partener reprezintă cel mai important factor de anticipare a fericirii și a stabilității relaționale.
Întoarcerea spre partener – principalul obicei în relații
Aceste momente, aparent trecătoare, pot face o diferență majoră între fericirea și nefericirea vieții de cuplu, între o relație plină de iubire și stabilitate și un deznodământ trist, cum ar fi despărțirea sau divorțul. Gesturile, atenția la detalii și micile cadouri sau surprize nu sunt doar obiceiuri banale și lipsite sens, sunt tentative de conectare care pot consolida o legătură autentică sau, în absența lor, pot duce treptat la înstrăinare. În final, aceste clipe mărunte contribuie la dinamica fragilă dintre apropiere și distanțare. Pentru că ceea ce faci sau nu faci astăzi va deveni viitorul tău relațional de mâine.
Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean
Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Cadourile: codul bunelor maniere
Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…
Ce face amanta de Crăciun?
Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…
Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor
Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….
Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară
Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…
„Iubire la puterea feminin”, ritualul tău de prevenție
Începe să ai mai multă grijă de tine chiar acum! Te ajută o echipă de profesioniști în domeniul…
Masa de Crăciun cu echipa A List Magazine
Ca în fiecare an, echipa A List Magazine s-a reunit la masa de Crăciun, pentru a celebra încă…
Nicole Cherry și Andrei Bănuță aduc Crăciunul mai aproape cu “Orice drum duce acasă“
Nicole Cherry le-a făcut cadou fanilor de ziua ei “A venit iarna”, piesa principală de pe coloana sonoră…