Camilla devine azi Regină Consoartă, odată cu încoronarea soțului ei, Regele Charles al III-lea.
După ce ani de zile a suportat critici și priviri piezișe, din cauza statutului ei de amantă a Prințului Charles, Camilla și-a recăpătat buna reputație odată ce Prințul a luat-o de nevastă, iar de azi, odată cu încornarea lui Charles al III-lea ca rege al Regatului Unit, Camilla devine Regină și accede în top.
În ultimii ani, Camilla și-a reconsolidat imaginea publică și a devenit unul dintre jucătorii-cheie ai familiei regale, una dintre ele mai puternice, stabile și echilibarte prezențe, pe fundalul diverselor scandaluri izbucnite în ”Firmă”. .
De când s-a căsătorit cu Prințul Charles, în 2005, Camilla a încercat și a reușit să câștige simpatia publicului, după ani de oprobriu, din cauza relației ei extraconjugale cu Charles. A trecut de statutul de femeia care i-a stricat căsnicia Prințului Charles cu Prințesa Diana la femeia care îl iubește și este iubită sincer și care îl sprijină necondiționat pe viitorul rege.
Camilla, fostă Parker Bowles, a câștigat încrederea și afecțiunea familiei regale și mai ales pe cea a Reginei Elizabeta a II-a, care și-a dat binecuvântarea pentru ca nora ei să poarte titlul de Regină Consoartă.
Viitoarea Regină a căpătat un nou spectru în fața publicului, unul care favorizează imaginea familiei regale, într-o perioadă în care relevanța monarhiei britanice începe să fie pusă la îndoială și când imaginea instituției a fost grav afectată de diverse scandaluri, dar și de felul în care a fost portretizată în serialul de succes The Crown.
Regina Consoartă adoptă strategia eficientă aplicată și de Kate Middleton, de a servi publicului și de a nu se abate de la rigorile monarhiei, fiind un sprijin de nădejde pentru Charles în inițiativele lui care privesc sustenabilitatea, familia și protejarea mediului.
De când a devenit soția Prințului Charles și Ducesă de Cornwall, în 2005, Camilla a patronat peste 90 de organizații caritabile și își concentrează eforturile pe problemele de sănătate, promovând alfabetizarea, artele, îngrijirea animalelor și sprijinirea femeilor care au supraviețuit violurilor și abuzurilor sexuale.
La ceremonia de încoronare de mâine, de la Londra, Regina Consoartă Camilla va purta Coroana Reginei Maria, realizată în 1911 de casa de bijuterii Garrard, cu ocazia ceremoniei de încoronare a Regelui George al V-lea. Din coroană va lipsi, însă, celebrul diamant Koh-i-Noor, care provine din India și pe care multi îl asociază cu opresiunea exercitată de-a lungul timpului de Imperiul Britanic asupra coloniei sale. În locul diamantului Koh-i-Noor, coroana va fi bătută cu diamante Cullinan III, IV și V, ca un tribut adus Reginei Elizabeta a II-a, pe care aceasta le purta pe post de broșe adesea.
La ceremonia de încoronare de sâmbătă, 6 mai, vor lua parte și copiii Camillei, Tom Parker Bowles și Laura Lopes, și nu va lipsi nici fostul ei soț și tatăl copiilor, Andrew Parker Bowles.
”Sunt uniți, iar el o ajută mult, e mereu acolo pentru ea. A fost dintotdeauna și încă este, este omul de bază al Camillei”, a declarat unul dintre prietenii lui Parker Bowles pentru The Times of London.
Potrivit presei britanice, Camilla va purta la încoronare o rochie creată special pentru eveniment de Bruce Oldfield, un apropiat al casei regale, care obișnuia să creeze ținute și pentru Prințesa Diana.
Foto: Hepta
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…