A List Magazine ∙ November 2, 2020 ∙ 6 min read

Fragment în avanpremieră din cel mai nou volum al scriitoarei Isabel Allende. Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune. Volumul, care va fi disponibil în librăriile din România începând cu 5 noiembrie 2020, este o recomandare Alist Magazine.

Isabel Allende: 25 de cărți publicate, traduceri în peste 40 de limbi; peste 74 de milioane de exemplare vândute; 15 doctorate onorifice; peste 60 de premii în peste 15 țări; 3 filme de succes și un serial realizate după romanele sale. În 2018 a primit, în cadrul National Book Awards, Medal for Distinguished Contribution to American Letters, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordă această distincție.

Vă invităm, așadar, să citiți în premieră un fragment din cea mai nouă carte a autoarei!

Totul s-a schimbat când am început să colaborez ca jurnalistă la Paula, o revistă feminină/feministă abia apărută pe piaţă. Denumirea n-are nici o legătură cu fiica mea, era un nume la modă pe atunci. Directoare era Delia Vergara, o ziaristă tânără şi frumoasă, care trăise o vreme în Europa şi avea o viziune foarte limpede despre genul de publicaţie pe care-l dorea, drept care şi-a format mica echipă. Revista m-a salvat de sufocare şi frustrare.

Eram doar patru femei de douăzeci şi ceva de ani, pornite să scuturăm ipocrizia chilensis. Trăiam într-o ţară foarte conservatoare socialmente şi cu o mentalitate provincială, unde obiceiurile erau neschimbate din secolul trecut. Căutam inspiraţie în reviste şi cărţi din Europa şi America de Nord. Le citeam pe Sylvia Plath şi pe Betty Friedan, apoi pe Germaine Greer, Kate Millett şi alte scriitoare care ne-au ajutat să ne cizelăm ideile şi să le exprimăm în mod elocvent.

Eu am optat pentru umor, intuind repede că ideile cele mai îndrăzneţe sunt acceptabile dacă te fac să zâmbeşti. Astfel a apărut rubrica mea Civilizează-ţi trogloditul, care ridiculiza machismul şi, ironia sorţii, era foarte populară printre bărbaţi. „Am un amic aidoma trogloditului tău“, îmi spuneau. Sigur, un amic… În schimb, destule cititoare se simţeau ameninţate: rubrica mea zguduia bazele universului lor domestic.

Pentru prima dată m-am simţit bine în pielea mea. Nu eram o lunatică solitară, milioane de femei împărtăşeau aceleaşi nelinişti; exista o mişcare de eliberare feminină dincolo de lanţul muntos al Anzilor şi revista noastră dorea să o popularizeze în Chile.

De la cărţile intelectualelor străine menţionate am învăţat că furia fără scop e inutilă, ba chiar dăunătoare; dacă voiam să schimb ceva, trebuia să acţionez. Revista Paula mi-a oferit ocazia să transform în acţiune neliniştea care mă chinuia încă din copilărie.

Puteam să scriu! Erau sute de tabuuri pe care voiam să le distrugem în paginile revistei direct legate de femei: sexul, banii, legile discriminatorii, drogurile, virginitatea, menopauza, anticoncepţionalele, alcoolismul, avortul, prostituţia, gelozia etc. Puneam pe tapet concepte sacre precum maternitatea, care cerea sacrificii şi abnegaţie totală din partea unui singur membru al familiei, vorbeam deschis despre secrete precum violenţa domestică şi infidelitatea femeilor, despre care nu se sufla o vorbă, ăsta era un privilegiu masculin, deşi un calcul simplu ducea la concluzia că femeile erau la fel de infidele ca bărbaţii, altminteri cu cine s-ar fi culcat ei? Că doar nu mereu cu acelaşi grup de voluntare.

Cele trei colege şi cu mine scriam cu cuţitul în dinţi; eram un grup de temut. Ce voiam să schimbăm? Nici mai mult, nici mai puţin decât lumea şi, cu aroganţa tinereţii, credeam că asta se putea face în zece-cincisprezece ani. Asta se petrecea acum mai bine de o jumătate de secol – şi uite unde suntem încă, dar nu mi-am pierdut speranţa, iar colegele mele de atunci, acum la fel de bătrâne ca mine, nu şi-au pierdut-o nici ele. Scuzaţi cuvântul „bătrân“, care în ziua de azi pare peiorativ. L-am folosit special, pentru că sunt mândră să fiu aşa.

Fiecare an trăit şi fiecare rid îmi spun povestea.

(…)

Într-o mare parte a lumii trăim într-o cultură obsedată de tinereţe, frumuseţe şi succes. Femeilor le vine greu să navigheze în aceste ape; pentru majoritatea, se lasă cu un naufragiu sigur. În tinereţe, toate suntem preocupate de frumuseţe. Am supravieţuit naufragiului în primii cincizeci de ani de viaţă, când mă consideram prea puţin atrăgătoare. Cu cine mă comparam? Când lucram la revista Paula mă comparam cu colegele mele – erau frumoase –, cu modelele care veneau acolo, cu candidatele la concursul Miss Chile, pe care îl organizam în fiecare an etc. Ce naiba o fi fost în capul meu? Mai târziu am trăit în Venezuela, o ţară cu femei voluptuoase şi frumoase prin definiţie; câştigă toate concursurile internaţionale de frumuseţe. Dacă vrei să te pricopseşti cu un complex de inferioritate pe viaţă, ajunge să te duci pe o plajă venezueleană.

E imposibil să te încadrezi în ceea ce ne impun publicitatea, piaţa, arta, mijloacele de comunicare şi obiceiurile sociale. Având ca ţintă stima noastră de sine destul de scăzută, ne vând produse şi ne controlează. Transformarea femeii în obiect e atât de predominantă, că nici nu ne dăm seama, iar în tinereţe ne transformă în sclave. Feminismul n-a reuşit să ne scoată din această sclavie. Scăpăm de ea doar cu vârsta, când ne transformăm în fiinţe invizibile şi încetăm să mai fim obiectul dorinţei, sau când vreo tragedie ne zguduie până în măduva oaselor şi ne confruntă cu ceea ce e fundamental în viaţă. Cum a fost cu mine la cincizeci de ani, când a murit fiica mea, Paula. De aceea admir feminismul tânăr, care e foarte atent să dărâme stereotipurile.

Refuz să capitulez în faţa modelului eurocentric al idealului feminin – tânără, albă, înaltă, slabă etc. –, dar celebrez instinctul nostru de a ne înconjura de frumuseţe. Ne împodobim corpul şi ambianţa. Avem nevoie de armonie, şi-atunci producem ţesături multicolore, ne pictăm pereţii colibei, facem ceramică, broderie, diverse cusături. Artizanat se cheamă această creativitate a femeilor şi se vinde ieftin; dacă o fac bărbaţii se numeşte artă şi se vinde scump, precum banana aceea pe care Maurizio Cattelan a lipit-o cu bandă adezivă de peretele unei galerii din Miami şi costa 120 000 de dolari. Dorinţa de a ne împodobi ne face să cumpărăm tot felul de zdrăngănele şi ne creează iluzia că un ruj ne poate ameliora destinul.

Traducere din spaniolă și note de Cornelia Rădulescu

Seria de autor Isabel Allende, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

© Humanitas Fiction 2020

 

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…