Anual, publicația New York Time s realizează un clasament al celor mai atractive destinații de pus pe lista de vizitat. La început de an, NY Times a realizat un top al celor mai interesante destinații, 52 la număr, din întreaga lume, pe care amatorii de călătorii să le ia în considerare. Printre acestea, se află un sătuc secret din Munții Pirinei și o cale ferată bio din Taiwan.
De asemenea, clasamentul include o mulțime de destianții exotice, insule izolate sau zone metrolopitane, toate oferind experiențe aparte din punct de vedere al inovațiilor ecologice, sociale și educaționale.
Pe primul loc în topul New York Times al celor mai interesante destinații de descoperit în 2025 se află Anglia lui Jane Austen, celebra scriitoare care a semnat romane cult precum Mândrie și prejudecată sau Rațiune și simtire. Alegerea locurilor descrise în romanele lui Austen nu este deloc întâmplătoare: 2025 marchează cea de-a 250-a aniversare de la nașterea autoarei, considerată cea mai mare scriitoare britanică.
Așadar, NY Times invită cititorii la o experiență imersivă în universul austenian, prin vizitarea locurilor și cufundarea în atmosfera descrise în paginile cărților sale- de la Hampshire, locul nașterii ei și locul care a constituit o sursă de inspirație majoră, până la Bath, cu elegantele sale băi romane, unde este localizat Jane Austen Center.
Pe locul doi se află Insulele Galapagos, un adevărat laborator unic în care se studiază evoluția florei și faunei, sit UNESCO. Pe locul trei se află muzeele din New York, obiective de neratat pentru oricine își propune să viziteze metropola americană, care își aniversează anul acesta 400 de ani de existență.
Alte destinații de neratat din top mai sunt Assam, din India, loc renumit pentru plantațiile sale de ceai, ferit de rutele clasice turistice până acum. Insula Koh Samui din Thailanda, locul în care s-a filmat cel mai recent sezon al celebrului serial White Lotus (Max) – cu ale sale plaje întinse și luxoase. Groenlanda, o destinație înghețată care ne ajută să înțelegem impactul schimbărilor climatice. Sun Valley, din Idaho, SUA, a devenit una dintre cele mai căutate stațiuni de schi de pe continentul american, sau Rio Magdalena, din Columbia – cel mai important râu al acestei țări, care oferă croaziere cu două noi nave de lux.
Din top mai face parte și Canfranc, sătucul ascuns din Pirinei, Spania, unde se schiază, se face mountain bike, hiking și se pot vizita lacurile glaciare sau ruta aragoneză Camino de Santiago. Canfranc a fost și locul în care s-a adăpostit rezistența Alianței din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial și tot aici se află și o gară de cale ferată refăcută după 50 de ani și transformată într-un hotel de cinci stele.
Iată clasamentul complet al celor mai interesante 52 destinații de vizitat în 2025:
- Anglia lui Jane Austen
- Insulele Galapagos, Ecuador
- Muzeele din New York City
- Assam, India
- “White Lotus” Thailanda
- Groenlanda
- Aix-en-Provence, Franța
- Sun Valley, Idaho
- Lumbini, Nepal
- Sydney, Australia
- Coimbra, Portugalia
- Angola
- Hamburg, Germania
- Nicaragua
- Munții Dolomiți, Italia
- Asheville, North Carolina
- Râul Magdalena, Columbia
- Los Cabos, Mexic
- Alishan Forest Railway, Taiwan
- Flow Country, Scoția
- Kristiansand, Norvegia
- Bukhara, Uzbekistan
- Lexington și Concord, Massachusetts
- Canfranc, Spania
- Benin City, Nigeria
- Amsterdam
- New Orleans
- Raja Ampat, Indonezia
- Delphi, Grecia
- Toyama, Japonia
- Zona bască franceză
- Kilifi, Kenya
- British Virgin Islands
- Lofoten Islands, Norvegia
- Estul Londrei
- Arhipelagul Stockholm, Suedia
- Kutaisi,Georgia
- Osaka, Japonia
- Detroit
- Trent-Severn Waterway, Ontario
- Montserrat, Spania
- Western Australia
- Washington, D.C.
- Nangma Valley, Pakistan
- Sicilia – ruta ciclism
- Ollantaytambo, Peru
- Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite
- Huangshan, China
- Milano
- Bulgaria
- Rotterdam, Olanda
- Montserrat, Caraibe
Foto: Unsplash
Nominalizările la Oscar 2025, amânate din cauza incendiilor din California
Anunțul nominalizărilor la Gala Oscar 2025 au fost amânate pentru a doua oară în contextul provocat de incendiile…
Jessica Simpson divorțează după zece ani de mariaj
Plouă cu divorțuri la Hollywood. După ce Jessica Alba și soțul ei, Cash Warren, au anunțat că se…
Sari peste micul dejun ca să slăbești sau când ești pe fugă? Iată de ce este greșit!
Micul dejun este considerat una din cele mai importante mese ale zilei, dacă nu cea mai importantă, pentru…
Meghan Markle își amână lansarea cooking-show-ului ei de pe Netflix
Meghan Markle e nevoită să amâne lansarea cooking show-ului ei de pe Netflix, programat să înceapă pe 15…
Horoscopul săptămânii 13-19 ianuarie 2025
Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în perioada…
Gerard Butler revine pe marile ecrane în „Frăția Hoților 2: Pantera”
Vești bune pentru fanii lui Gerard Butler. Începutul de an îl aruncă pe celebrul actor în plină acțiune…
Lista de lectură – câte o carte pentru fiecare lună a anului 2025
O carte pe zi (ok, fie, una pe lună) ține plictiseala deoparte. N-o spun doar eu, ci și…
Interviu cu Irina Artenii & Cosmin Teodor Pană: „Subteran e un thriller care te ține cu sufletul la gură!”
Luna ianuarie începe la Netflix cu un serial original românesc care promite mult suspans și adrenalină – Subteran,…
Rihanna, pregătiri pentru Ziua Îndrăgostiților
Abia s-a încheiat campania de Sărbători în care Rihanna a apărut alături de copii ei, că artista a…
Iad din Orașul îngerilor: Paris Hilton, Ben Affleck, Hailey Bieber, evacuați, averi făcute scrum
Numeroși actori și celebrități, printre care Paris Hilton și Hailey Bieber au postat fotografii înfiorătoare ale incendiilor din…