Monica Cismaru ∙ February 14, 2020 ∙ 5 min read

povesti de dragoste tumultoase

Dragostea e unul dintre cele mai puternice sentimente. În numele ei s-au pornit războaie, s-au pierdut vieți, regate, averi, s-au distrus reputații și s-au născut cele mai mari opere de artă. Magnetismul protagoniștilor din poveștile de mai jos le-a asigurat acestora un loc în galeria de onoare a celor mai tumultoase povești de dragoste din istorie.

 

 

Wallis Simpson și Regele Edward VIII

povesti de dragoste tumultoase

Povestea de dragoste dintre Edward al VIII-lea și Wallis Simpson, o divorțată americană, a șocat lumea la acea vreme și a aruncat Monarhia Britanică într-o criză constituțională fără precedent. Biserica și guvernul s-au opus vehement căsătoriei lor, iar Regele Edward VIII (încoronat în ianuarie 1936) a ales să abdice de la tron în favoarea femeii iubite. Edward VIII și-a asumat dragostea ce i-o purta lui Wallis în mod public, fapt ce nu putea fi tolerat la acea vreme de Biserică și de Constituție. ”Mi-e imposbil să mai duc această povară a responsabilității ce îi revine unui rege fără ajutorul femeii iubite, așa că prefer să renunț”, a spus Edward în discursul de abdicare.

După ce a ales dragostea în defavoarea Regatului, Edward devine Duce de Windsor și-și petrece restul vieții departe de Familia Regală. Cuplul s-a căsătorit și s-a stabilit în Franța, Wallis a primit, al rândul ei, titlul de Ducesă, dar cuplul nu a avut statut de Alteță Regală. Mulți ani mai târziu, s-a descoperit că, de fapt, Ducele Edward a avut legaturi cu naziștii și că nemții intenționau să-l urce pe tron după aceștia ce ar fi ocupat Marea Britanie.

 

Paul Newman și Joanne Woodward

povesti de dragoste tumultoase

Paul Newman și Joanne Woodward s-au cunoscut la filmările producției ”Picnic” și s-au căsătorit la scurt timp după ce au terminat un nou film în care au jucat împreună, ”The Long, Hot Summer”. Spre deosebire de majoritatea cuplurilor de la Hollywood, Newman și Woodward au rămas credincioși unul altuia timp de 50 de ani.

Întrebat de felul în care decurge mariajul lor și despre infidelitate, Newman a dat un răspuns care a rămas în istorie: ”Am friptură acasă. De ce sa mai caut hamburger în altă parte?” Cuplul de actori a dat soarele Californiei pe farmecului Connecticut-ului, locul în care și-au crescut copiii și au trăit până la moartea lui Paul Newman, în 2008.

 

 

Grace Kelly și Prințul Rainier de Monaco

povesti de dragoste tumultoase

Nunta dintre actrița venită direct de la Hollywood și Prințul tomnatic a fost unul dintre cele mai mediatizate evenimente ale epocii. Faptul că Grace Kelly a renunțat la cariera ei artistică, aflată în plina glorie, pentru a deveni prințesa unui mic regat din Europa a dat un farmec cu totul aparte poveștii.

Grace Kelly și Prințul Rainier s-au cunoscut la filmările producției ”To Catch a Thief”, care aveau loc pe Riviera Franceză. Mai întâi, Prințul Rainier de Monaco a curtat-o pe Grace prin intermediul scrisorilor. Anunțul logodnei lor a fost făcut în Statele Unite, în Philadelphia, în casa părinților viitoarei mirese, iar nunta a avut loc 1956. Povestea lor a avut un sfârșit tragic în 1982, când Grace de Monaco a murit într-un tragic accident de mașină. Prințul Rainier nu s-a mai recăsătorit niciodată.

 

Carolyn Bessette și John F. Kennedy Jr.

povesti de dragoste tumultoase

 

Carolyn Bessette și John F. Kennedy Jr. s-au căsătorit în secret, într-o ceremonie restrânsă pe o mică insulă din statul american Georgia. Cei doi au vrut întotdeauna să stea departe de ochii presei și să-și trăiască în tihnă povestea de dragoste, sfârșită tragic. Orice apariție de-ale lor atrăgea ca un maget atenția tuturor – Tineri, frumoși, bogați, din familii cu pedigree, cuplul Bessette-Kennedy emana un magnetism aparte. Ea era un icon al eleganței, cu o carieră în domeniul modei, iar el era singurul fiu al unuia dintre cei mai iubiți presedinți americani, John F. Kennedy.

Ca și tatăl lui, John a avut parte de un destin tragic. El și soția lui au murit într-un accident aviatic în 1999, când avionul lor privat s-a prăbușit deasupra Oceanului Atlantic, din cauza unei furtuni. Carolyn avea 33 de ani, iar John, 39. Avionul era pilotat de însuși John, care își obținuse brevetul cu doar cu un an înainte de catastrofă. În avion se mai afla și sora lui Carolyn, Lauren.

 

Richard Burton și Elizabeth Taylor

povesti de dragoste tumultoase

Aceasta este probabil una dintre cele mai pasionale și mistuitoare povești de dragoste. Actorii Richard Burton și Elizabeth Taylor s-au cunoscut pe platourile de filmare ale megaproducției ”Cleopatra”, în 1963. Elizabeth Taylor, protagonsita filmului, avea 29 de ani și era căsătorită la acea vreme cu Eddie Fisher, iar Burton avea 38 și era însurat, la rândul lui.

Flacăra dintre Taylor și Burton s-a aprins rapid, iar la un an de la prima lor întâlnire, au divorțat de foștii soți și s-au căsătorit. Au devenit imediat un power couple de la Hollywood și au făcut 11 filme împreună, au primit nominalizări la Oscar și au câștigat milioane de dolari. Totuși, pe cât de mare era dragostea dintre ei, pe atât de mare era și pofta lor pentru alcool și alte substanțe toxice, factori care au contribuit la disfuncționalitatea căsniciei lor. Totuși, Elizabeth Taylor și Richard Burton nu s-au dat bătuți ușor . Ei au divorțat prima dată în 1974, s-au recăsătorit în 1975 și au divorțat din nou în 1976.

 

Foto: Hepta

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…