Sezonul 8 MasterChef de la PRO TV aduce o nouă formulă de jurați: lui Chef FOA și lui Joseph Hadad li se alătură Radu Dumitrescu, iar acest trio imbatabil într-ale bucătăriei va juriza concurenții și preparatele cu care se prezintă în concurs. Chef FOA ne spune la ce să ne așteptăm din partea lui în acest sezon MasterChef și ne expune filosofia lui despre mâncare.
Chef FOA, cum te vom găsi în noul sezon MasterChef de la PRO TV? Ce ești nerăbdător să ne arăti?
Mai degrabă sunt nerăbdător să împart cu voi din experiența plăcută pe care o am eu în timpul filmărilor și în interacțiunea cu concurenții.
Mă veți găsi așa cum mă știti: suprinzător, imprevizibil și funny!
Revii alături de colegi noi, ce așteptări ai de la această nouă formulă, care va fi chimia dintre voi trei? Chef FOA, Joseph Hadad și Radu Dumitrescu?
Noul sezon MasterChef va fi senzație. De Joseph mă leagă multe amintiri, iar cu Radu am avut chimie de la primele probe pentru filmări. Fiecare dintre noi are abordări diferite ale bucătăriei, așa că tot procesul va fi foarte interesant atât pentru noi, dar mai ales pentru concurenți. Iar pentru public va fi un show memorabil.
Cu ce vrei să te surprindă concurenții în noul sezon MasterChef?
În primul rând, să-și dorească să fie acolo unde sunt, adică la MasterChef. Și dacă își doresc cu adevărat asta, să facă tot ce le stă în putință, să-și dea silința și să-și pună la bătaie pasiunea, toate calitățile, skillurile și talentele, astfel încât să ne impresioneze pe toți trei și, în cele din urmă, noi să-i alegem pe ei, până ajungem la alegerea finală.
În pandemie, lumea s-a orientat mult către casă și gătit. Ce schimbări ai observat în felul în care se prezintă concurenții de această dată?
E adevărat, această pandemie a declanșat bucătarul în majoritatea oamenilor, ceea ce mă bucură, pentru că a generat acest nou val de interes către bucătărie. Așa că asistăm la un val uriaș de entuziaști care vor să-și arate abilitățile în fața noastră, în contextul MasterChef. Descopăr astfel tot soiul de personalități și, implicit, de abordări în bucătărie. Asta vă invit și pe voi să faceți cu prilejul noului sezon MasterChef, sezonul 8.
Care vor fi principiile tale de jurizare?
În primul rând, sunt simple. Țin cont de abordarea rețetei pe parcursul ei. Cum s-au pregătit tehnicile implicate, dreptatea făcută ingredientelor, gustul, aspectul și, bineînețeles, surprizele în materie de combinații și arome pe care le descoperi în orice preparat.
Pe scurt, greșeala se pedepsește, gustul bun se aplaudă. La asta se reduc principiile mele de jurizare.
Mai sunt lucruri pe care vrei să le înveți, să le asimilezi într-ale gastronomiei? Simți că vrei te perfecționezi permanent? Ce mai învață un om care le știe pe toate în bucătărie?
Chiar vorbeam cu fratele Hadad despre această temă și suntem amândoi de acord când spunem că dacă cineva afirmă că le știe pe toate în bucătărie, de fapt, nu știe nimic. Pentru că, indiferent câtă experiență ai în domeniul ăsta – 40 de ani, 20 de ani, 3 ani, o lună sau două zile – vei acumula tot timpul informații noi și vei învăța continuu, chiar dacă experiența ta îți asigură un know how destul de diversificat. Mereu e loc să învățăm lucruri noi.
Cea mai bună masă de care ai avut parte a fost gătită de tine sau de altcineva?
A fost gătită de altcineva. Când îți gătești singur, scoți din ecuație elementul surpriză. Dar când te așezi la masă și îți este servit un preparat, despre care nu știi cum a fost făcut, nu ai fost prezent la execuția tehnică, atunci descoperi totul în farfurie și vizualizezi tot felul de lucruri, ceea ce face experiența – fie ea și a gustului – mult mai intensă și plăcută.
Un element inedit pe care l-am găsi la tine în bucătărie, dacă am avea acces, ar fi…
Element adică echipament, ustensilă, vibe? Dacă e vorba despre echipament, atunci, în bucătăriile Stradale, în care mă găsești cel mai des, am grătarul Robata – un grătar japonez cu flacără la comandă, pe care o poți controla la nevoie, cu diferite nivele de căldură, pentru diferite nivele de gătire – și cuptorul Tandoor, un cuptor indian pentru pâine.
O mâncare bună poate face și desface lucruri? Care e filosofia ta legată de mâncare?
Mâncarea transmite emoție, adună oameni, familie, prieteni. Mâncarea nu e doar combustibil, ci un prilej de voie bună.
Într-o lume ideală, oamenii ar găti și ar mânca…
Lumea ideală nu există. Ea este așa cum și-o dorește și o vede fiecare. E frumos să îți gătești și să mănânci, să ieși în oraș, la restaurant sau să ai tot soiul de experiențe street-food, dar mâncarea este parte din identitatea fiecărei nații, din personalitatea fiecărui colț al lumii. Într-o lume ideală oamenii ar găti și mânca ce vor ei.
Foto: PRO TV
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…