Ciprian Chiujdea: „Am simțit că eu sunt Adi și că personajul ăsta reprezintă foarte, foarte mulți tineri din România și nu numai”

Am mers ceva mai mult de trei kilometri prin București, într-o zi însorită, pentru a-l suprinde pe actorul Ciprian Chiujdea (protagonistul lungmetrajului premiat „Trei kilometri până la capătul lumii”) în cele mai simpatice cadre.

Interviu de Cătălin Anchidin

Fotografii: Claudiu Anghel – @claudiu_anghel. Stilist: Marian Pălie – @marianpalie.

Ciprian Chiujdea vorbește despre personajul lui din „Trei kilometri până la capătul lumii”, film premiat cu trofeul QUEER PALM, culisele premierei mondiale de la Cannes și emoțiile unui început de carieră pe cel mai râvnit covor roșu din lumea filmului.

Debutul lui Ciprian Chiujdea în „Trei kilometri până la capătul lumii” s-a dovedit o doză surprinzătoare de emoție, creativitate, energie și talent. Proaspăt absolvent al Facultății de Teatru din cadrul UNATC București, Ciprian se declară un „post-adolescent” dependent de adrenalină și pasionat de sporturile de iarnă. De ce vreme, își cultivă pasiunea efervescentă pentru acrobația aerială și e o prezență activă în cadrul comunității Aerial Hoop.

De la dans la actorie. Cum ai ajuns aici?

Dintotdeauna am fost dansator. M-am apucat de dans pe când aveam trei ani, am mai luat mici pauze, dar cam ăsta a fost drumul pe care l-am bătut toată viața. De când mă știu, dansez. La un moment dat, în liceu, mi-a venit chestia asta cu teatru. Mi se trage de la profa de română. Aveam un concurs al liceului cu mici piese de teatru. Și atunci a început să-mi placă. În clasa a 12-a mi-am zis: „ce ar fi dacă aș da la teatru?” Toată lumea m-a sfătuit să dau la coreografie prima dată. Dar am zis nu, hai să facem asta. Și am dat la teatru.

Și câțiva ani mai târziu ai ajuns pe covorul roșu de la Cannes. Ai debutat în glorie în lungmetraj cu rolul principal din „Trei kilometri până la capătul lumii”. Pariez că și aici e o poveste…

Nu a fost povestea clasică în care primești un telefon de la echipa de producție că ești așteptat la casting. Pe mine m-a sunat Denisa, o prietenă bună, care mi-a spus că are o cunoștință care este în căutare de actori pentru un film, pentru un rol episodic. Și eu am zis, „da, sigur, hai să mergem”. Întâmplarea face că aveam un prieten care dădea casting pentru rolul lui Adi. Și m-am pregătit cu el. Și când citeam textul și cu replicile lui și replicile mamei din film m-au super, super emoționat. Nu o să te mint, m-am ofticat că n-am văzut castingul. Că aș fi vrut și eu să dau probă pentru rolul respectiv. Când m-au sunat cei de la producție să îmi spună vor să vin să dau o probă și pentru personajul „Adi” mi s-a rupt filmul, mi-a fugit pământul de sub picioare. Eram într-un restaurant în pauză la repetiții și, pur și simplu am căzut în genunchi și am început să plâng de fericire. Și am zis, da, că vreau să vin la casting. Și asta a fost.

Ți-ai dorit mult să interpretezi personajul ăsta pentru că te identificai cu el?

De când am citit scenariul am simțit că Adi nu este doar un personaj pe hârtie. El este chiar un om real în care eu m-am regăsit foarte mult. Am simțit că eu sunt Adi și că personajul ăsta reprezintă foarte, foarte mulți tineri din România și nu numai. Am simțit că e rolul perfect pentru mine și pe care vreau tare să-l fac. Pentru că aveam ceva mai mult de dat în afară de actorie. Aveam de oferit ceva din mine, de spus ceva prin personajul ăsta.

Amintirea cea mai puternică pe care o păstrezi de la Cannes?

Dincolo de toată magia, intensitatea, a fost un amalgam atât de mare de lucruri care s-au întâmplat într-un interval de timp foarte scurt, încât în mintea mea toate se suprapun cumva. Dar cred că cel intens moment pentru mine a fost prânzul cu Thierry Frémaux (n.r directorul Festivalului de la Cannes) unde m-am intersectat cu Willem Dafoe, Xavier Dolan, Yorgos Lanthimos, Hunter Schafer. Am rămas cu sentimentul ăsta de cât de mic sunt pe lângă ei. O să sune ciudat, dar pe lângă ei eu nu m-am simțit suficient de bun. A fost o avalanșă de sentimente: m-am simțit în același timp copleșit și recunoscător. Vezi un om pe care-l admiri atât de mult și te întrebi cât mai am până acolo? Cum pot să ajung acolo? Asta-i visul meu. Visul meu e să ajung la nivelul lor.

La fel ca personajul din film, tu ești din Tulcea; cum ar fi fost viața ta dacă ai fi rămas acolo?

Nu m-am gândit niciodată la asta. Adică am știut dintotdeauna că o să plec de acolo. Ar fi fost trist. Aș fi fost constrâns și n-aș fi putut să mă simt liber. Niciodată nu m-am simțit bine acasă, și nu vorbesc de familie aici, pentru că ai mei au fost super deschiși cu mine, dar știm cum e în orașele mici din țară.

Gen Z fiind, trebuie să te întreb, deși cred că intuiesc răspunsul, BRAT sau DEMURE?

Brat clar. Ba mai mult, sunt fan Billie Eilish. Dintotdeauna. O urmăresc de când nu făcea muzică. Consumam tot ce posta pe Instagram. Și acum fac la fel cu fiecare album, fiecare single, chiar dacă nu-mi place, trebuie să-mi placă, trebuie să o învăț și trebuie să o știu (zâmbește).

Trăim într-o societate în care se pun foarte ușor etichete. Care e eticheta pe care nu ai vrea să o porți?

Cred că nu aș vrea să se creadă sau să se spună despre mine vreodată că sunt fals sau că sunt made up, sau nu știu. Pentru că chiar tot ce fac și tot ce spun și orice apariție pe care o am chiar este cu sufletul deschis și chiar sunt un om foarte real. Frica mea este ca lumea să nu aibă încredere în mine. Să nu se creadă despre mine că sunt doar un one hit wonder. Pentru că, da, vorbesc atât de mult despre rolul ăsta pentru că e primul, dar totuși pot să fac mult mai mult. Adică aș vrea ca lumea să aibă încredere că pot să fac mult mai mult de atât și că pot să mă mulez pe orice tip de personaj.

Ce le-ai spune celor cărora trec prin povestea lui Adi, personajul tău din „Trei kilometri până la capătul lumii”?

Sunt un bărbat alb, obișnuit, deci nu știu să ofer neapărat sfaturi. De multe ori, încă mă simt forțat într-o bulă heteronormativă și fără să vreau mă regăsesc urmând standardele sociale, dar, în general, cred că oamenii ar trebui să live their truth. Trăiește-ți viața așa cum vrei și așa cum simți. Încearcă să-ți găsești libertatea în orice moment și încearcă să nu te schimbi pentru alții.

Cătălin Anchidin – @anchidincatalin – este specialist in industria filmului, membru al Academiei Europene de Film, om de comunicare și promotor al industriilor creative. Poate fi auzit la Europa Fm la rubrica „La film cu Anchidin” și urmărit în fiecare marți și joi la „Neatza cu Răzvan si Dani”. 

Articol publicat în A List Magazine (nr 33).