Primăvară aceasta, regizorul Radu Potcoavă ne propune o altfel de poveste de dragoste pe marile ecrane, o comedie romantică savuroasă, cu Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan și Șerban Pavlu în rolurile principale.
Dan (Bogdan Dumitrache) moare într-un accident de mașină. Ajunge în Paradis, o plajă pustie unde vremea e mereu caldă, iar berea mereu rece. Curând, însă, Dan află că nu e singur în acest loc. Laura (Cosmina Stratan), fata de care era îndrăgostit în liceu, e și ea aici. Vor reuși, în sfârșit, cei doi să fie împreună?
Filmul va avea premiera pe 22 martie, însă, până atunci, actrița Cosmina Stratan ne povestește despre noul ei rol și despre povestea din „Băieții buni ajung în Rai”.
Povestește-ne puțin despre Laura, personajul tău: cine este ea în povestea filmului și cum ai perceput-o tu?
Cosmina Stratan: Cred că aș face un deserviciu personajului încercând să-l explic. Povestea, așa cum a scris-o Radu, lasă la vedere anumite aspecte ale biografiei ei, iar alte câteva rămân în umbră cu un motiv. După cum o descrie Radu, e o fire rațională, pragmatică, hotărâtă. A reușit în viață singură. E independentă, ambițioasă. Are și o latură sensibilă pe care foarte puțini au reușit să o vadă: aceea a unei fete timide, exagerat de politicoasă, fragilă pe interior – un copil care abia acum se maturizează.Mie mi se pare vital să rămână lucruri neînțelese sau nelămurite. Dincolo de detaliile legate de trecutul ei (a fost colegă cu Dan, personajul principal, drumurile lor s-au despărțit, ea a plecat în alt oraș, a făcut medicina, a avut o carieră, s-a îmbolnăvit), Laura lasă puțin la vedere din ceea ce simte și ce trăiește, tocmai pentru a nu răpi spectatorului ocazia de a alege ce anume e important să înțeleagă și ce e în regulă să rămână neexplicat.
Ce înseamnă pentru ea revederea cu Dan?
C.S.: Întâlnirea cu Dan funcționează ca o închidere de cerc, o a doua șansă în care e tentant să credem.
Care este rolul purgatoriului, rolul acelei plaje idilice pe care se întâlnesc cei doi? Ce efect au zilele petrecute acolo?
C.S.: Purgatoriul este probabil spațiul ideal al introspecției. Un Jolly Joker pe care nu ni-l permitem în viața reală, pentru care avem senzația că nu e suficient timp. Aici pare că e, pare că timpul curge diferit și e prietenos cu singurătatea și meditația.
Pornind de la cazul specific al Laurei și al lui Dan, care și-au ascuns sentimentele, care crezi că este cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii într-o relație, indiferent de natura ei?
C.S.: Chiar nu știu, nu am o pregătire de specialitate, mi-ar plăcea să aud asta de la un psiholog, așa că nu mă hazardez să fac supoziții.
Cum arată relația Laurei cu Dumnezeu (Șerban Pavlu)?
C.S.: Laura crede în Dumnezeu și se amuză când îl aude spunând bancuri cu berze.
Cu ce ți-ar plăcea să rămână spectatorii după ce văd acest film?
C.S.: Fiecare spectator sper să rămână cu mesajul de care are nevoie sau cu care rezonează. Din punctul meu de vedere, filmul își atinge publicul diferit, chiar dacă ne amuzăm la aceleași glume, fiecare se raportează diferit la subiect, la anumite teme, la viață și la moarte, la dragoste, are o experiență diversă în sala de cinema și cred că e important să fie așa.
Nu se întâmplă des să vedem comedii romantice românești la cinema. Spune-ne de ce nu ar trebui să ratăm Băieții buni ajung în Rai, dar și ce ți-a plăcut ție cel mai la acest proiect.
C.S.: Și pentru mine a fost ceva nou să joc într-o comedie romantică. E un gen de care îmi era un pic teamă, pentru că în general nu sunt nepărat un fan. M-a bucurat, însă, invitația lui Radu, am simțit ceva foarte onest și particular în povestea lui, așa că am avut curaj.
Unde te vedem în continuare?
C.S.: Urmează două filme românești care vor avea premiera cel mai probabil anul acesta și vă aștept la spectacolul „Băiatul Văduvă”, regizat de Eugen Jebeleanu, după „Tom à la ferme” de Michel Marc Bouchard, la Teatrelli.
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…