Monica Cismaru ∙ August 25, 2021 ∙ 5 min read

mihaela bilic doctor de bine

Grila de toamnă PRO TV e una bogată, cu multe producții de divertisment, seriale și block-bustere. Serialul VLAD a ajuns la ultimul sezon, Las Fierbinți își continuă parcursul cu succes, iar Mihaela Bilic îi ia locul Oanei Cuzino și vine în cadrul Știrilor PRO TV cu rubrica ”Doctor de bine”, prin care încearcă să educe românii să se hrănească sănătos.

 

Dintre producțiile noi PRO TV fac parte talent-show-ul SuperStar, cu Marius Moga, Carla’s Dreams, Smiley și Raluka în juriu, al doilea sezon Masked Singer, cu Mihaela Rădulescu, Horia Brenciu, INNA și Alex Bogdan la pupitru, prezentator Pavel Bartoș, reality-show-ul Căsătoriți pe nevăzute și un nou sezon Visuri la cheie. Pe bune!? are parte la rândul său de un nou sezon, cu Andi Moisescu în rol de prezentator, alături de Bobonete și de Costi Diță– căpitani.

Iată ce surprize a pregătit postul tv pentru grila de toamnă.

”În această toamnă, la PRO TV, vom avea mai mult divertisment, mai mult umor, mai multe producții locale și informații obiective. Grila de toamnă din acest an este despre diversitate și un mix perfect creat prin dedicarea și angajamentul unei echipe extrem de puternice. Mai mult, trebuie să subliniez faptul că PRO TV are planuri și investiții pe termen lung, așa că am folosit această oportunitate, lansarea grilei, pentru a evidenția acțiunile noastre clare în consolidarea portofoliului nostru de conținut premium, am făcut de asemenea și investiții în stațiile secundare prin achiziționarea de drepturi de difuzare a unor programe sportive și producții locale. Întotdeauna ne propunem să setăm trendurile și așa cum am anunțat în cadrul evenimentului de presă, având în vedere evoluțiile socio-demografice, împreună cu partenerii noștri de afaceri lucrăm la implementarea unui nou target de referință. Sunt mai mult ca sigur că vom avea o toamnă reușită și avem premisele potrivite pentru a privi spre un viitor strălucit”, a spus Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV.

grila de toamna PRO TV 2021

Ce vom urmări toamna aceasta la PRO TV?

Las Fierbinți, serialul fenomen revine în această toamnă cu o porție triplă de umor și situații uluitoare din cel mai cunoscut sat al României. Bobo, Giani, Celentano, Dorel, Gianina și Aspirina se vor revedea cu telespectatorii începând din 6 septembrie, în fiecare luni, marți și joi, de la ora 20:30, imediat după Știrile PRO TV.

Au trecut doi ani de când am înțeles că cine iubește nu iartă și am descoperit povestea lui Vlad Pop. Cel care îl lăsa în urmă pe Adrian Anuței pentru a începe un elaborat plan de răzbunare împotriva celor pe care i-a iubit, dar l-au trădat. Însă, cum nimic nu e ușor în viață, ne-a fost clar că trebuie să cunoaștem fața întunecată a răzbunării. În cel de-al patrulea sezon și ultimul, Vlad trebuie să dea cărțile pe față și să demaște adevărul, păstrând în minte faptul că la final, totul se plătește! Ultimul sezon al serialului VLAD începe luni, 6 septembrie, de la ora 21:30.

grila de toamna PRO TV 2021

Ce ai spune dacă ți-ai cunoaște jumătatea în fața ofițerului stării civile, la nuntă? Căsătoriți pe nevăzute este un reality show bazat pe știință, destinat celor care nu au avut noroc în dragoste, dar n-au abandonat încă lupta de a-și găsi jumătatea. Oana Nicolau, Mircea Iliescu, Taher Sonu și Victor Toriani sunt cei patru experți cu ajutorul cărora participanții vor fi ”potriviți” pe baza unor testări științifice cu o persoană pe care n-au văzut-o niciodată, dar compatibilă. Cel mai urmărit experiment social al momentului începe marți, 7 septembrie, de la ora 21:30.

grila de toamna PRO TV 2021

Anul trecut, cel mai secretos show de televiziune a ținut cu sufletul la gură o întreagă țară. Începând din 9 septembrie, Masked Singer România revine cu cel de-al doilea sezon, prezentat de Pavel Bartoș. Mai intens, mai neașteptat, cu mult mai multe măști și cu patru detectivi gata să descopere ce vedete își ascund identitatea sub măștile impresionante. Mihaela Rădulescu, INNA, Horia Brenciu și Alex Bogdan vor căuta indicii, vor pune cap la cap informații și vor încerca să demaște cât mai multe vedete, în fiecare joi, de la ora 21:30, la PRO TV.

Show-ul muzical care transformă oameni obișnuiți în adevărate superstaruri muzicale începe la PRO TV. Din 10 septembrie, în fiecare vineri, de la ora 20:30, și sâmbăta, de la ora 20:00, SuperStar România e aici pentru toți cei care au curajul să-și schimbe viața. Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams sunt jurații formatului TV fenomen global și sunt pregătiți pentru un spectacol de neratat. Toți cei care au crezut că își pot transforma idolii în fani și-au găsit locul în etapa preselecțiilor, însă unul singur va reuși să ajungă până în final și să devină următorul SuperStar al României. Legenda începe aici!

Și în această toamnă, Dragoș Bucur reaprinde speranța unor familii care au curajul să viseze la un trai mai bun. Visuri la cheie ajunge la cel de-al 7-lea sezon, iar începând din 15 septembrie, în fiecare miercuri, de la ora 20:30, echipa de arhitecți formată din Cristina Joia, Alina Vîlcu, Laura Boghiu, Alex Gavrilescu și Andra Marinescu va schimba viitorul unor familii care au nevoie de ajutor.

Pe bune?! – cel mai tare quiz-show continuă, iar răspunsurile la cele mai amuzante și interesante întrebări le deține… Andi Moisescu! Emisiunea nu ar fi completă fără căpitani, așa că, cei care se vor lupta în competiția răspunsurilor nebune sunt Mihai Bobonete și Costi Diță. Toamna asta ne aduce din nou o demență de concurs, unde umorul este la el acasă, din 15 septembrie, în fiecare miercuri, de la ora 22:30.

 

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…