Cum e să naști în timpul pandemiei de Coronavirus: povestea lui Tily Niculae, actriță și digital influencer

Tily Niculae a născut în plină pandemie de Coronavirus, pe 26 martie, un băiețel sănătos, de 3,6 kg și 52 de centimetri, botezat Radu-Teodor. Actrița și digital influencerul ne povestește cum a decurs nașterea într-una dintre cele mai grele perioade pe care le traversează omenirea și le transmite încurajări proaspetelor și viitoarelor mame. 

 

Tily Niculae are 34 de ani și este una dintre cele mai cunoscute și active prezențe din mediul online – în domeniul de parenting și de lifestyle. O cunoaștem cu toții datorită serialului ”La bloc”, de la PRO TV, în care a jucat alături de Dana Rogoz și de Laura Cosoi, dar, în ultmii ani, Tily s-a implicat în mai multe cauze sociale și și-a construit o comunitate numeroasă în social-media.

Tily este mama unei fetițe de opt ani, Sofia, și a unui băiețel de doar două săptămâni, Radu-Teodor, care a ales să vină pe lume în plină pandemie de Coronavirus. Tily ne spune povestea nașterii ei într-una dintre cele mai complicate perioade pentru omenire și le încurajează pe viitoarele mame să-și păstreze încrederea că totul va fi bine cu ele și cu copiii lor, chiar dacă pericolul infectării planează asupra tuturor în aceste zile, săptămâni, luni.

Tily l-a născut pe Radu-Teodor pe 26 martie, prin cezariană, la o clinică privată, unde a petrecut trei zile până să ajungă acasă, și ne spune povestea nașterii ei, de la drumul până la maternitate și până la cum au decurs primele zile acasă, alături de copii și ne dă detalii despre cum arată viața de proaspătă mămică, dar și cea de cuplu acum, în izolare.

 

Tily avea ca termen de naștere data de 27 martie și trebuia să aducă pe lume copilul prin cezariană, la o maternitate privată. Chiar dacă a avut o sarcină fără complicații, copilul avea cordonul ombilical în jurul gâtului, placenta îmbătrânise și nu mai funcționa la capacitate maximă, iar fătul era mare, peste 3,5 kilograme. La ultimul control, medicul i-a spus că o să nască pe 26 martie.

”Eram fericită că nasc pe 26, pentru că la această dată împlineam 10 ani de la căsătorie și era și ziua soțului meu”, povestește Tily. Emoțiile au cuprins-o în momentul în care s-a dat ordonanța militară din 23 martie, prin care circulația persoanelor era limitată, situația instituțiilor medicale – incertă, iar răspunsurile legate de felul în care va decurge nașterea ei, obligatoriu prin cezariană din cauza situației ei medicale – erau evazive.

”Nu am avut opțiunea de a naște natural, pentru că aveam deja o cezariană la activ, în plus, copilașul era cu cordonul ombilical în jurul gâtului, era mare, placenta- îmbătrânită, începusa să-mi scadă lichidul, faăceam și niste injecții care ajutau la coagularea sângelui – care trebuiau întrerupte – deci nu puteam să aștept să se producă nașterea naturală. Nu știu cum și în ce fel am reușit în acele zile să fiu complet detașată și să nu mă panichez.

Am ajuns la clinica privată unde urma să nasc, m-a adus soțul meu și m-a lăsat pe trotuar cu bocceluța în mână, fără îmbrățișări. Am intrat, am trecut pe lângă triaj, am ajuns la recepție, am completat actele, am ajuns în rezervă și, când m-au luat în sala de nașteri, am simțit că respir ușurată! M-am uitat efectiv la toatăa operația de cezariană, pentru că aveam desupra mea lampa de lumini în care se reflecta totul, iar eu nu-mi doream decât se termine mai repede, să iasă copilul, mă simțeam ca la maraton, n-aș fi crezut că pot să trăiesc chestia asta niciodată în viața mea! Era un amalgam de sentimente și de emoții, de bucurie că, Doamne!, s-a născut copilul nostru mult dorit și, în același timp, mă gândeam cum să plec mai repede acasă!

Dacă aș fi putut să mă ridic atunci, aș fi rupt ușa în două și aș fi plecat. Am stat trei zile în maternitate, pentru că acesta este protocolul. Eu mi-am luat rezerva singură, ca să fie contacul minim cu alte persoane, m-am ridicat din prima, mi-am ținut copilul cu mine, m-am ocupat de el, l-am alăptat, l-am schimbat, inclusiv anunțam când mânca copilul, ca să nu vină personalul medical în cameră, să avem contact minim. În maternitate, emoțional am fost foarte bine, făceam video-calluri cu ai mei, râdeam… Erau două filme total separate – ce se întâmpla afară și ce trăiam eu, în camera mea, cu bucuria copilului și cu emoția nașterii. Când am ajuns acasă, a fost un tur de forță, mai ales la întâlnirea cu Sofia, fetița noastră, care mi-a simțit lipsa, mai ales că în perioada sarcinii nu prea mai aveam cum să mă ocup de ea așa cum ne-am fi dorit amândouă. În prima noapte am stat până la 3 dimineața cu ea în brațe, mă tot pupa și mă îmbrățișa, când pe mine, când pe cel mic. În a cincea spre a șasea zi de când am născut au început niște frisoane severe și m-am panicat din nou, Mie mi se făcuse testul de Coronavirus în maternitate, pentru ca era protocolul intern, dar am început să mă gândesc cu cine m-am întâlnit…

Apoi a început și Sofia să tușească și să spună c-o doare foarte tare capul și mă treceau tot felul de gânduri, dar încercam să mă calmez. Nu puteam sămergem nici la medic, pentru că recomandarile erau să stăm acasă, să nu riscăm nimic. Nu știam ce să cred, de unde erau frisoanele, puteau fi în urma nașterii, nu aveam febră. Au fost niște zile foarte dubioase din care am ieșit greu încercată emoțional, norocul meu mare a fost ca în tot acest context am fost împreună acasă, a contat foarte mult faptul că soțul meu, Dragoș, a fost cu mine aici, a contat că am vorbit cu niște specialiști care m-au liniștit. În plină lăuzie e foarte greu să gestionezi hormonal tot ce ți se întâmplă și să nu pici în această capcană a depresiei post-natale, pentru că eu am trăit acest lucru cu Sofia și mi-am dorit enorm de mult să nu trec pin același lucru și acum, dar îmi era greu, mai ales în plină pandemie.

Am vorbit cu medicul pediatru și cu medicul cu care am născut, care mi-au spus că manifestările sunt în contextual alăptării. Eu, în maternitate, trecusem la limită pe lângă furia laptelui. Pentru că maternitatea era depășită din punct de vedere al personalului – își pierduseră mulți colaboratori din cauza pandemiei, mulți își dăduseră demisia – a durat destul de mult până când au venit cu pompa de sân și, în plus, am stat în frig în cameră și mă gândeam că e posibil ca de aici să fi apărut aceste frisoane, dar doctorița mea mi-a spus că e de la alăptare.

 

Starea mea de spirit actuală este foarte bună, sunt odihnită, dorm câte opt ore noaptea, mă trezește soțul meu să alăptez, el stă cu copilul, îl schimbă, îl mângâie, îl plimbă…  Sunt într-o stare foarte bună din punct de vedere psihic, probabil și datorită faptului că știu ce fac, cum fac, când trebuie să fac, am sprijin moral și ajutor în casă, Dragoș spală vasele, face curat, mâncare și… ce pot să zic, mă declar o lauză fericită!

Înainte de naștere și de această pandemie, eu și cu soțul meu eram ca niște ”colegi de apartament”. Nu era o chestie voită, ci din cauză că aveam programul diferit – el se trezea la ora cinci dimineața și pleca la serviciu și nu luam niciodată micul dejun împreună, apoi eu mă ocupam de Sofia, de casă. Acum suntem toți împreună, la cele trei mese pe zi, și pentru mine e o mare bucurie acest lucru, pentru că am făcut multe campanii legate de însemnătatea timpului petrecut în familie și a meselor luate împreună. Încurajam părinții să stea împreună la masă cu copiii, cu toată familia, să se bucure și să savureze masa, dar și pentru povești și amintiri.

Noi, în familia noastră, știm foarte bine să traim unii cu ceilalți și chiar glumeam cu mai multe prietene legate de faptul că, în această perioadă, pot apărea foarte multe despărțiri și divorțuri și foarte multe regăsiri. Și nu numai în privința celor care locuiesc cu un partener, ci și a celor singuri, care se vor regăsi pe ei înșiși. O prietenă povestea că a descoperit după 15 ani că soțului ei nu-i place fasolea. Noisuntem OK, dar mereu am fost așa, mereu am fost împreună și ne-am împărțit sarcinile. Că n-am reușit să fim împreună la cele trei mese pe zi de care povesteam era strict din cauza programului, dar ne-am împărțit mereu activitățile în familie, Dragoș n-a fost niciodată bărbatul acela care stă la televizor și eu nevasta le face pe toate. N-am de ce să mă plâng.

Sofia și-a dorit enorm de mult un frățior și eu toată sarcina am avut grijă să păstrez un echilibru emoțional și s-o pregătesc pentru venirea pe lume a celui mic. Acum este foarte tristă și foarte plictisită din cauza izolării, că nu se mai poate întâlni cu copiii.

În plus, noi voiam să ne refacem nunta anul acesta, să aniversam cei 10 ani de la căsătorie cu reînnoirea jurămintelor și să schimbăm din nou verighetele, să facem botezul copilului și s-o aniversăm și pe Sofia, că împlinește 9 ani în august. În situația dată, probabil că n-o să mai facem lucrurile astea. Voiam să facem o petrecere la piscină, în aer liber și acum e tristă ca i s-a luat și asta. Au fost cam multe pentru suflețelul ei.

Am vorbit în perioada aceasta și cu Laura Cosoi și cu Dana Rogoz. Râdeam cu ele pentru că istoria se repetă, eu în continuare am copilul cel mai mare dintre noi trei. Laura m-a întrebat de naștere, iar pe Dana o simt că se frământă, mai ales prin postările pe care le face pe Instagram. Dar ca ele și ca noi mai sunt o grămadă de gravide și de femei care au născut în perioada aceasta, nu suntem noi cireașa de pe tort. Tot ce pot să spun și să sper e că ne vom păstra liniștea, pentru că riscăm lucruri mai neplacute, atât psihic cât și fizic, dacă nu ne menținem un echilibru. Oricum e greu în general să fii gravidă sau proaspătă mamă, cu atât mai mult în acest context. Tuturor celor care urmează să nască atât pot sa le transmit și să le insuflu: să aibă încredere în ele, în corpul lor și în copilul lor și că, totuși, lucrurile se așază. Eu sunt foarte încrezătoare!”

 

 

Foto: Arhiva personală