Rockerul Dan Reynolds (36 de ani), solistul trupei de succes Imagine Dragons, a vorbit pentru prima dată despre credința sa și a explicat de ce a renunțat la religia mormonă, cea în care a fost crescut.
Dan Reynolds are patru copii cu fosta sa soție, solista și compozitoarea Aja Volkman – fiicele Arrow, de 11 ani, gemenele Gia și Coco, de 7 ani, și un fiu, Valentine, de patru ani. Dan și Aja au finalizat divorțul în martie anul acesta, iar artistul are deja o nouă iubită, în persoana actriței Minka Kelly.
Dan Reynolds a acordat un interviu publicației People, în care a vorbit despre relația sa complicată cu religia mormonă, la care a renunțat de ceva timp, după ce s-a simțit înșelat.
Solistul Imagine Dragons a fost crescut într-o casă consevatoare, în spiritul religiei mormone, și a urmat cursurile Brigham Young University, iar apoi a activat timp de doi ani ca misionar mormon în Omaha, Nebraska. După vârsta de 20 de ani, Reynolds a simțit că are nevoie de schimbare și, în timp, s-a detașat de religia în care a fost crescut și pe care a practicat-o ani de zile.
”Sunt anumite aspecte ale religiei mormone care mi se par foarte dăunătoare, în special cele legate de homosexualitate”, povestește rockerul, care, în 2017, a fondat LOVELOUD Foundation, o asociație de caritate care sprijină comunitatea LGBTQ+. ”Câteodată, mă simt înstrăinat de familia mea, dar îi iubesc și sunt apropiat de ei, ma văd cu membrii familiei mele, nu sunt animozități între noi. Dar eu am ales altă cale. Trebuie să mă iubesc suficient încât să-mi urmez propriul meu adevăr”, spune Reynolds.
Acesta adaugă că mereu a avut o relație complicată cu religia, încă de când era copil acasă la părinții săi, alături ceilalți opt frați, el fiind al șaptelea născut.
Între 20 și 30 de ani, Dan Reynolds povestește că s-a dus o luptă internă în el și că era măcinat de conflicte interioare legate de credința și se simțea înșelat.
”Această religie mi-a făcut mult rău, dar familiei mele îi mergea foarte bine, sunt membri ai comunității fericiți și sănătoși. Pe măsură ce am crescut, furia a scăzut- dacă ceva funcționează pentru cineva, atunci eu nu mă bag”, spune artistul, care a adăugat că a preferat să-și țină copiii departe de orice era legat de religia mormonă, care propovăduiește creștinismul, dar care crede în egală măsură că biserica lui Christos a fost clădită prin Joseph Smith și se ghidează după cele predicate de apostoli și profeți în viață. Credința mormona a luat naștere în anii 1820 iar una dintre doctrinele sale se bazează pe poligamie.
Dan Reynolds și actrița Minka Kelly (44 de ani) au o relație din 2022, după ce s-au cunoscut printr-un prieten comun. Legătura dintre ei a devenit foarte strânsă după ce artistul i-a prezentat schițele cântecelor sale, iar actrița i-a citit pasaje din cartea ei de memorii, intitulată Tell Me Everything, publicată în 2023 și devenită bestseller New York Times.
Dan Reynolds, alături de trupa sa, Imagine Dragons, urmează să lanseze un nou album, intitulat Loom.
Foto: Hepta
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…
Horoscopul săptămânii 9 – 15 decembrie 2024
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 9-15 decembrie 2024. Berbec Sunt zile bune pentru schimbări…