De la frică la dezvoltare – Raluca Anton, psihoterapeut

Când lucrurile o iau într-o altă direcţie decât ne-am fi imaginat, mintea e nevoită să se adapteze şi să creeze noi reţele neuronale pentru a face faţă întregului proces. Acesta nu este, nici pe departe, cel mai simplu lucru pe care trebuie să îl facă, ne spune psihologul Raluca Anton.

Contextul pandemic ne-a aruncat într-o zonă a fricii pe care în puține momente o simțim în acest mod. Diferența față de alte momente în care simțim frică vine din faptul că, acum, întreaga comunitate este implicată în tot acest demers de grijă și de supraviețuire. Comparativ cu alte momente de criză din viața noastră, când ne puteam baza pe comunitatea sănătoasă din jurul nostru, acum aceasta are aceleași nevoi ca noi. Astfel, există șanse mari să simțim lipsa plasei de siguranță și lipsa luminiței de la capătul tunelului. Ne bazam de multe ori pe vibe-ul optimiștilor, dar până și lor li se înmoaie picioarele acum, gândindu-se la felul în care vor arăta lucrurile pentru noi în această perioadă a vieții noastre.

Este acesta războiul pe care generația noastră trebuie să îl poarte? Posibil. Este la fel de posibil să fie un alt mod de a ne revolta atunci când simțim că nu mai putem, atunci când simțim că ne sunt întinse corzile emoționale și că vrem să spunem tot mai tare: „Hei! Pământule! Opreștete o secundă, vreau să cobor!”. Stilul nostru de viață din ultimii ani a bătut multe recorduri cu privire la timpul alocat muncii. Dar, mai ales, odată cu implicarea tot mai mare în activitățile din social media, fuziunea între viața personală și profesională a fost tot mai mare, creierul ne(mai) diferențiind în ce context al existenței noastre ne aflam. Și asta pentru că eram constant angrenați într-un demers de interacțiune al cărui sens parcă nici nu îl mai înțelegeam. Și iată cum, peste noapte, lumea a apăsat butonul de pauză. Iată cum, fără să ne dăm seama, am fost forțați să ne oprim și să ne punem întrebări cu privire la viață și la sens, cu privire la direcție și cu privire la modul în care vrem să facem lucrurile de acum înainte. Orice context de criză vine la pachet cu astfel de întrebări. Orice moment dificil pentru individ sau comunitate atrage după sine schimbări. Și, aici, apare natural întrebarea: ce fel de schimbări vor apărea pentru noi? Sau, mai specific: ce fel de schimbări vom alege să facem, astfel încât să simțim că această etapă din existența omenirii nu a fost fără rost? Poate ar fi util să conștientizăm că am înțeles mesajul și că muncim, împreună, pentru misiunea care ne-a fost aruncată în față. Îndrăznesc să spun că mi-ar plăcea să cred că o parte a acestei misiuni este o mai mare atenție dedicată relațiilor și grijii față de noi înșine și față de comunitate, un mai mare focus pe „a fi” și mai puțin pe „a avea”. Pentru că „a avea” trece, dar „a fi” rămâne ca mesaj și călătorește cu fiecare generație care ne urmează. Astfel, vă lansez întrebarea: pentru voi care a fost cel mai dificil lucru de făcut în această perioadă și ce v-ar plăcea să faceți diferit de acum înainte?

Care este mesajul pe care l-ați înțeles despre voi și despre ceilalți, dar mai ales, care este mesajul pe care vreți să îl transmiteți generațiilor care vor urma? Ce ați vrea să rămână în memoria personală, a familiei, a comunității ca fiind rezultatul pandemiei din 2020? Aș veni către voi cu câteva propuneri de creștere, cu câteva sugestii de analiză și poate, astfel, împreună, vom reuși să schimbăm puțin câte puțin perspectiva și vom lăsa în urmă câteva valori care să genereze bunăstare emoțională și grijă unii față de alții. Dar și să se vadă, tot mai puternic, faptul că ÎMPREUNĂ suntem mai puternici și că grija față de comunitate și grija față de cei din jur se întoarce către noi, în primul rând, cu siguranță fizică și emoțională. În mindfulness, suntem învățați să practicăm o tehnică esențială: tehnica lui „aici și acum”. A învăța să trăiesc în prezent și să îmi fac planuri bazate pe speranțe și nu pe așteptări sunt elemente extrem de valoroase în demersul trecerii peste o perioadă de criză. Și haideți să ducem cu noi mai departe asta: nu știu cum vor fi lucrurile pe termen lung și (oricât de multă nevoie de predictibilitate aș avea, îmi dau seama că nu o pot obține acum), dar știu cu certitudine ce mi se întâmplă în acest moment – știu ce mi se întâmplă azi! Și voi alege să îmi îndrept atenția către asta, gândindu-mă că eu sunt eu în acest moment și că voi trece peste podurile care vor veni în momentul în care voi ajunge în fața lor.

Ce-am învățat zilele acestea? Că, oricât de mult ne-am face planuri amănunțite pentru viitor, oricând se poate întâmpla ceva extern, ceva la care nu ne-am fi gândit vreodată, ceva care ne poate schimba parcursul vieții. Așa că, fără dubii, avem doar momentul prezent. Haideți să mai învățăm să fim blânzi cu noi și cu ceilalți. Fiecare dintre noi avem modalități diferite de a face față aceleiași situații. Și asta nu spune despre noi că suntem buni sau răi, abili sau mai puțini abili, ci spune despre noi că suntem diferiți. Și avem voie să fim așa, avem voie să avem perspective diferite și mai multe variante la aceeași problemă.

Practica flexibilității mentale este una care sigur ne va ajuta pe termen lung. Imaginați-vă această flexibilitate ca pe un elastic pe care îl întindem și pe care îl aducem la forma inițială. Abilitatea noastră de a fi adaptabili se referă la capacitatea pe care o avem de a ști când să întindem elasticul și când să îl aducem la forma inițială. Cu cât reușim să facem acest exercițiu într-un mod echilibrat, cu atât vom ști care sunt momentele care necesită flexibilitate: când alegem depășirea unor limite și care sunt momentele în care ne dăm voie să luăm o pauză?

Ne-am dat seama deja că există multe momente în care nu noi decidem pauza, ci felul în care contextul de viață se petrece ia această decizie pentru noi. A controla ce putem controla și a lăsa de la noi în contextele în care ne dăm seama că acest lucru nu este posibil poate fi un semn de inteligență emoțională și poate fi o concluzie eficientă pe care să o extragem cu privire la felul în care ne facem managementul vieții de acum înainte. Aș încheia cu invitația de a practica recunoștința, răbdarea, creativitatea și insist cu acest „împreună”, cu această grijă unii față de alții, despre care cred că este unul dintre cele mai importante mesaje pe care le putem extrage din acest context nou de viață. Așadar, trebuie să trecem cu bine peste unul dintre cele mai provocatoare încercări ale generației noastre. Împreună.

Raluca Anton, @raluca_anton, este psihoterapeut specialist format în știinta relațiilor. Astfel, munca pe care o desfășoară zilnic este pentru a construi relații și comunități mai sănătoase din punct de vedere relațional. Pe Raluca o puteți urmări în fiecare miercuri de la 21:30, alături de Diana Lupu, la Love is Fun, but Complicated pe Facebook-ul A List Magazine.