De vizitat vara aceasta: Locurile în care s-au filmat unele dintre cele mai cunoscute producții cinematografice

Ce-ar fi să-ți stabilești destinația de vacanță din vara aceasta în funcție de filmele preferate? Nu ți-ai dori să vizitezi locurile în care s-au filmat unele dintre cele mai cunoscute și apreciate producții cinematografice? Din Grecia și până în Italia, creează-ți itinerariul pe baza locurilor de filmare ale filmelor celebre.
Să pornim!
Skopelos, Grecia – Mamma Mia!
Acum că restricțiile de călătorie s-au mai îmblânzit, îți poti rezerva un sejur pe insula în care s-a filmat producția de succes Mamma Mia! Accesul se face cu feribotul de pe continent, iar peisajul merită tot efortul. Insula e scăldată de ape albastre, cristaline și e plină de vegetație luxuriantă, străduțe șerpuitoare de piatră cubică și căsuțe tradiționale.
Hotel InterContinental Carlton, Cannes – To Catch A Thief
Locul în care s-a filmat clasicul lui Hitchcock – To Catch A Thief. Calcă pe urmele lui Grace Kelly și ale lui Cary Grant și savurează atmosfera rafinată a rivierei franceze.
Griffith Park, Los Angeles – La La Land
Recreează momentul Miei și al lui Sebastian – A Lovely Night, din filmul premiat cu Oscar – La La Land, în decorul de poveste al Parcului Griffith din Los Angeles. În apropiere se afla și Observatorul Astronomic, locul care oferă o priveliște magnifică asupra orașului.
Cascate del Serio, Italia- Call Me By Your Name
O excursie la cascadele tânguitoare, locul în care Elio și Oliver au mers înainte de despărțirea lor. Localizate în Bergamo, aceste cascade se află pe locul doi în Europa din punct de vedere al înălțimii de la care cade apa. După aceea, mergi în Crema, Lombardia, unde cele două personaje își petreceau diminețile bând espresso și citind, iar serile le petreceau dansând.
Castelul Nijo, Kyoto, Japonia – Inception
Chiar dacă la filmările acestei producții care îți dă universul peste cap decorul a fost recreat pe platouri, merită să faci o vizită la adevăratul castel Nijo din Kyoto, locul care adăpostea shogunii din era Edo. Acum, Castelul Nijo, alături de Palatul Ninomaru și gradinile lor sunt obiective turistice de interes.