1 decembrie se apropie cu pași repezi, iar românii sunt pregătiți să adopte un stil cât mai tradițional Ziua Națională. Mai mult decât atât, cei mai buni designeri și desenatori au pregătit, cu ocazia acestei sărbători, o colecție specială de tapet, care să-i facă pe conaționali să se reconecteze cu propria locuință, dar și cu istoria acestor meleaguri de poveste. Și, cum pandemia ne-a schimbat obiceiurile și mulți am început să petrecem tot mai mult timp acasă, spațiile create la domiciliu pentru a lucra sau pentru a ne relaxa au devenit adevărate sanctuare. Experții în amenajarea locuințelor au venit cu idei noi, iar Ziua Națională a României i-a inspirat mai mult ca niciodată în acest an, astfel că au creat „Poema Română”, o colecție fermecătoare cu modele inspirate din istoria țării noastre.
„Am creat o colecție de tapete cu inspirație din tradiții românești și elemente reprezentative pentru noi, ca neam. Sunt modele de tapet pe care ne dorim să le aducem în contemporaneitate, prin insuflarea unui aer modern, îndrăzneț și nonconformist. Am abordat modele create în stil pixels supradimensionat, cu touch-uri de culoare neon și grafitti, ducând totul într-o zonă artistico-hipsterească, dar și modele picturale, reinterpretând fresce bisericești sau modele de țesături de borangic, creând adevărate transparențe și broderii. Conceptul colecției lansate de 1 decembrie a fost gândit încă din primăvara acestui an, moment în care am început documentarea și schițarea acesteia ca direcție creativă”, a spus Oana Vlădilă, arhitect și co-fondator al Casei de Tapet VLAdiLA.
Colecția Poema Română aduce în atenția tuturor trei direcții creative: în prim plan avem Cimitirul de Săpânța, urmat apoi de universul ecleziastic al bisericilor și icoanelor, și nu în ultimul rând spațiul fermecător al textilelor, al covoarelor țesute manual și al artei naive.
„Povestea din spate este una cât se poate de magică. Iubim România, cu toate locurile minunate pe care le poți descoperi la tot pasul, lucru care ne-a făcut să ne urcăm în mașină și să colindăm țara în lung și-n lat, în căutare de inspirație. Ne-am oprit la bisericile pictate din zona Bucovinei, am zăbovit la Săpânța și ne-am odihnit în casele țărănești din zona Maramureșului. Am ales să mergem să filmăm în toate aceste locuri, pentru a recrea atmosfera de basm pe care am vrut să o așternem în fiecare model de tapet. Am vrut să aducem un strop de liniște în urbanul în care trăim zi de zi, să creăm un lifestyle pentru oricine își dorește unicitate și stare de bine în propria casă. Tihna pe care o întâlnești la sat, cu toate tradițiile și locurile minunate, împreunate cu viziunea artistică din cadrul Casei de Tapet VLAdiLA au dat naștere unei colecții absolut unice în Romania: Poema Română”, a adăugat și Dragoș Vlădilă.
Casa de tapet VLAdiLA s-a născut din pasiunea pentru design interior. Ne place armonia: vrem să simțim apartenență, să trăim în ea și cu ea. Spațiul le poate crea pe amândouă. Pe lângă persoanele din jur, spațiul este cel care ne oferă aceste două stări. Fie că vorbim despre spațiile închise publice, fie despre locuința personală, considerăm că tapetul poate oferi o notă reprezentativă locului și devine, în felul acesta, exprimabil. Pană în prezent avem 1000 de creații proprii, categorisite în 16 colecții, iar în plus fată de modelele noastre standard, oferim clienților opțiunea de a comanda tapet custom: putem desena și materializa modelul imaginat de client. Echipamentele de producție pe care se realizează imprimarea sunt ecologice și conțin cerneluri pe bază de apă, iar materialele tapetelor sunt, de asemenea, ecologice și reciclabile. (P)
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…