Despre traumă și restabilirea înțelepciunii corpului

Cât de mult se transformă traumele din trecut în obstacole în calea vitalității și a fericirii umane? Ne explică psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György.

În ciuda faptului că părți din noi își doresc să facem mai mult și să devenim mai performanți, posibil să identificăm poveri care ne epuizează de energie și ne sleiesc de putere. Peter A. Levine, unul dintre experții de renume mondial în studiul și tratamentul traumei, și-a petrecut aproape cinci decenii din viață identificând și remediind cauzele care reprezintă obstacole în calea vitalității și a fericirii umane. Astfel, a ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, energia vieții și forța de manifestare ne sunt blocate de traumele din trecut, îngropate adânc în trupurile noastre.

Ce este și ce nu este trauma?

„Trauma este cea mai evitată, ignorată, tăgăduită, neînțeleasă și netratată cauză a suferinței umane”, scrie dr. Levine în Vindecarea traumei, cea mai recentă dintre cărțile sale publicate în limba română. Iar atunci când, în psihologie, facem referire la traumă, ne referim la experiențele de viață copleșitoare din punct de vedere emoțional și nu la momentele definite de stări negative sau de stres. În ultima vreme, trauma a devenit un termen la modă sau un cuvânt prin care exprimăm ceva ce „ne face” să trăim supărare sau frustrare. De exemplu, „m-am certat cu partenerul de viață (sau cu cineva de la muncă) și mi-a cauzat o traumă”. Însă utilizarea termenului în acest fel este complet înșelătoare și nepotrivită. Deși este adevărat că toate evenimentele traumatizante sunt supărătoare și stresante, nu toate evenimentele supărătoare sau stresante sunt și traumatizante.    

Trauma este efectul pe care experiențele dureroase și copleșitoare de viață – precum războaiele, abuzurile, violurile, neglijările sau pierderile – îl lasă asupra psihicului și corpului uman. Dacă adulții sunt mai rezilienți la adversități, este important de știut că, în cazul copiilor, lucrurile stau diferit. Ceva ce pentru un adult este doar o experiență neplăcută – precum un accident minor, o boală sau o procedură medicală, o căzătură sau expunerea la incendii ori furtuni intense – pentru un copil poate căpăta dimensiunea de experiență traumatizantă. Și pentru că nimeni nu ajunge la vârsta adultă fără să treacă prin copilărie, posibil ca mulți dintre noi să fim împovărați de experiențele traumatizante de demult și astfel să devenim sclavii neputincioși ai trecutului.    

Cum recunoaștem trauma?

Corpul nostru este asemeni unei cărți vii care ne ajută să identificăm prezența traumei. De la simptomele fizice (precum creșterea ritmului cardiac, transpirația intensă, dificultatea de respirație, furnicăturile sau tensiunea musculară) și până la disociere sau sentimentele de neajutorare, imobilizare și îngheț, trauma are o mare varietate de forme și de manifestări. Inclusiv sensibilitatea extremă la lumină sau sunete, schimbările bruște ale stării afective, timiditatea excesivă, somnul dificil, vidul mental, comportamentele dependente și excesive, activitatea sexuală exagerată sau redusă și incapacitatea de a iubi sau de a-ți lua angajamente profesionale pot reprezenta indicii ale traumei.  

În calitate de psihoterapeut și psiholog clinician, am ajuns la concluzia că cel mai des întâlnit indicator de traumă este imobilitatea sau blocarea într-o stare de îngheț (sufletesc, psihic și fizic). Când sistemul nervos este copleșit de complexitatea și adversitățile vieții, se descarcă o cantitate impresionantă de energie menită să ne asigure supraviețuirea. Dar dacă nu avem pe cineva aproape care să ne (re)asigure că astfel de reacții sunt firești, să ne ofere alinare și să ne asigure că viața merge mai departe, mintea interpretează într-un mod eronat normalul fiziologic și creierul – care caută să ne asigure supraviețuirea – începe să facă predicții preponderent catastrofice, blocându-ne astfel în compulsia a traumei.

O abordare blândă de vindecare a traumei  

Pentru a se elibera de povara traumei, cei mai mulți oameni ar putea lua în considerare ședințele de psihoterapie sau de intervenție psihosomatică. Dar până să ajungem în cabinetul unui specialist competent și bine instruit, este important de știut că există o serie de exerciții pe care le putem face în scopul recuperării. Când suntem înghețați, orice mișcare sau trăire fiziologică poate fi înfricoșătoare. Deoarece ajungem să ne deconectăm de corp, remediul central presupune să reluăm legătura firească cu trupurile noastre, regăsind în noi centrul de stabilitate și de echilibru. Este adevărat că procesul necesită timp, deoarece traumele ne fură simțul corpului, dar fiecare dintre noi își poate recâștiga sentimentele de trăire și de prezență, ambele izvorând din contactul intim cu stările interne ale trupului.

Una dintre cele mai accesibile strategii, când vine vorba despre restabilirea înțelepciunii corpului, este exercițiul cu dușul. Tot ce ai de făcut este să potrivești dușul la o temperatură confortabilă, să-ți pui mâna sub duș și, în timp ce simți pulsația pe mână, să-ți spui: „Aceasta este palma mea, îmi simt palma, face parte din corpul meu!”. Apoi întoarce dosul mâinii spre apă și repetă exercițiul. Poți face acest exercițiu cu câte părți ale corpului dorești. Această strategie de conectare corp-minte, practicată cu regularitate, îți poate restabili încrederea în corp și în conștientizarea granițelor personale.

Dacă trauma ne deconectează de propriile corpuri și de resursele personale, vindecarea sau eliminarea acesteia presupune restabilirea relației cu ceea ce simțim, cu ce gândim și cu cine suntem. Iar indicatorii că ne-am eliberat din traumă sunt reprezentați de faptul că percepem propriul corp, relațiile și viața ca fiind spațiile noastre sigure și optime pentru creștere și dezvoltare. Pentru a trata trauma, este util să mergem la psihoterapie, dar nu este și obligatoriu. Așa cum nu trebuie nici să-ți amintești conștient un eveniment ca să te vindeci de el. Strategiile de intervenție, precum este „programul în 12 etape”, descris de către Peter A. Levine în Vindecarea traumei, ne ajută să învățăm cum să ne întoarcem în siguranță în corpurile noastre, redevenind stăpânii propriei vieți și creatorii iscusiți ai realității personale.

În final, poate fi util să-ți notezi acest citat (preluat tot din carte), pe un post-it pe care să-l ai la vedere sau într-un jurnal pe care să-l ții la îndemână: „Trauma este o realitate a vieții, dar nu trebuie să reprezinte o sentință pe viață”.