Distanța dintre mine și tine. Ce spune psihologul Gáspár György

Despre relaţiile la distanţă, despre mirajul unui paradis al iubirii viitoare şi despre ce se petrece, de fapt, când distanţa se reduce la zero şi cuplurile trăiesc, în fiecare zi, în acelaşi spaţiu – detaliază şi explică psihologul Gáspár György.

Era una din zilele grele din primăvara lui 2020, una dintr-acelea în care ieșirea din casă se făcea doar pe bază de declarație și motive bine întemeiate. Trecuse cu puțin timp Paștele, Ingrid era mai tristă și mai mâhnită decât la începutul pandemiei. Nici nu-i de mirare, s-au pierdut prea multe momente dintre cele în care trebuia să fie împreună cu el, dar tot ceea ce s-a întâmplat a fost că, încet și sigur, singurătatea devenise unica ei alinare.

Își scriau cât de des se putea, făceau schimb de poze zilnic și apelurile video erau, de asemenea, nelipsite; dar, cu toate acestea, viața nu părea să o mulțumească. Se întristase nespus de mult în toate nopțile în care dormea singură, iar în ultima perioadă doar din acestea avusese. De dimineață, se trezise cu gândul că poate totul va fi bine, că este greu acum, dar cum toate trec și acest greu se va încheia odată ce vor ajunge să fie împreună. El simțea la fel, era măcinat de dorul unei vieți libere.

În nopțile cele mai dificile, nu-l linișteau decât amintirile în care trecutul lor prindea viață; toate momentele acelea când ea râdea cu atâta poftă, când estrogenul ei se mixa perfect cu testosteronul lui și viețile lor păreau să fie aproape perfecte. „Relațiile acestea la distanță pot să fie atât de grele, uneori…” gândea el, în fix aceeași dimineață, în timp ce își întindea mușchii brațelor și căsca gata să înghită șifonierul albăstrui – situat în lateralul patului. Privarea de libertate e cea mai mare pedeapsă pentru cei care se consideră oameni cu un spirit liber, așa cum sunt aceia care – din teama de intimitate – caută să trăiască iubirea cu precădere în weekend și poate încă câte o zi, rătăcită, din săptămână.

Se cunoscuseră în timp ce colaborau la un proiect de echipă, el era decis să se mute de acasă – de la familia cu nevastă și copii -, iar ea era singură de o bucată de vreme. Glumele lui plasate la marginea aroganței și aerul provincial, pe care încerca să-l ascundă printr-o atitudine critică, au enervat-o în prima parte, dar cumva tot i s-a băgat sub piele. Pe Ingrid o atrăgeau bărbații culți, cei alături de care purta discuții sofisticate și pe care, inconștient, ajungea să-i privească cu naivitatea și inocența fetiței care a fost odată. De mică a dus dorul tatălui. Fratele ei își găsise alinarea în atenția și grija mamei, dar ea tânjea după figura paternă; pe care, ulterior, a căutat-o (inconștient) în toate relațiile adulte.

Ingrid nu știa că în culisele explicațiilor sale despre toate motivele care o făceau să fie nefericită, relațiile la distanță și cele imposibile, nu erau decât o repunere în scenă a copilăriei sale. Consumase câteva legături intime, de când trăia în București, și cu fiecare nouă poveste spera să-și găsească liniștea, pacea și împlinirea. Însă bărbații din viața ei erau ca trași la indigo – proveneau din familii disfuncționale, majoritatea crescuți doar de mame, nu prea se știau cu sentimentele și iubirea, o considerau frumoasă și dificilă, în același timp. Toate acestea făceau ca speranțele ei să devină mai mult imposibile, decât posibile.

Avea momente în care se simțea răsfățată și perioade în care era uitată. Dar de această dată, pandemia îi complicase prea mult existența, iar dorul de el îi tăiase, complet, pofta de mâncare, nu avea răbdare nici să mai citească sau să vadă un film până la capăt. Gândul că el este departe devenise obsesia ei principală; iar spațiul garsonierei, în care locuia, părea mult prea mic pentru toată avalanșa de emoții care o încercau, cu brutalitate. Dar dacă era să fie complet sinceră cu ea însăși, niciodată nu împărțea cu el mai mult decât zilele de weekend și uneori câteva ore vinerea seara sau lunea dimineața. Iar atunci tot ce aveau la comun era patul, ceva mâncare și câteva reprize de intimitate fizică – mai mult sau mai puțin reușite.

Relațiile de weekend, precum și cele de la distanță, au un miraj al lor prin care fac ca mintea să devină convinsă de faptul că totul este doar o chestiune de timp și că odată ce partenerii vor locui împreună vor fi ajuns în paradisul iubirii. Din păcate, rar se întâmplă asemenea minuni relaționale și asta deoarece personalitățile celor doi se șlefuiesc doar prin interacțiune concretă și zilnică. Distanța le stârnește dorul îndrăgostiților, dar îi privează și de posibilitatea de a se cunoaște, cu adevărat – iar kilometrii care-i despart sunt spațiu de depozitare pentru proiecții, fantezii și idealuri.

Asta nu înseamnă că sentimentele lui Ingrid sau ale partenerului ei nu ar fi valide și autentice, întrebarea este dacă bărbatul din imaginația ei și femeia din mintea lui sunt compilații, cât de cât fidele, ale cine sunt ei, cu adevărat, în realitate. Experiența din cabinetul de psihoterapie îmi arată că, odată mutați împreună, mulți dintre cei care s-au iubit la distanță ajung să fie dezamăgiți și relația lor sucombează. Alții rămân agățați de fantezia că dacă ea sau el chiar ar fi plecat de acasă (așa cum e cazul iubitului lui Ingrid) împreună ar fi putut concura, fără nicio problemă, la titlul de cuplul cel mai râvnit al anului, doar că și asta se întâmplă (în realitate) extrem de rar. De aceea, tot ceea ce le mai rămâne de făcut, partenerilor de weekend, este să-și permită să fie cât mai reali, să practice o sinceritate transparentă și să exerseze cu bună știință conversațiile autentice, pentru ca, mai apoi, indiferent de deznodământ, timpul petrecut împreună să fi meritat și din punct de vedere psihologic, pentru amândoi.

Gáspár György, @gaspargyorgy, psiholog, psihoterapeut relațional și autor. Atunci când nu este în cabinet, ține cursuri pentru viitorii psihoterapeuți sau susține conferințe pentru publicul larg. Este îndrăgostit de meseria pe care o practică, iar misiunea lui este #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.

Foto: Unsplash