A List Magazine ∙ September 3, 2023 ∙ 4 min read

Luna septembrie aduce o nouă expoziție temporară în șura Casei Prințului de Wales din Viscri: o serie de portrete fotografice inedite ale unor artiști români, surprinși de fotograful britanic Barry Lewis în atelierele lor, la scurt timp după Revoluția din 1989. Printre aceștia se numără Ștefan Câlția, Horia Bernea, Marin Gherasim, Wanda Mihuleac și Georgeta Năpăruș. În Casa Prințului de Wales din Viscri, expoziția este a treia expunere temporară a acestui sezon de vizitare, care se încheie pe 31 octombrie. Peste 25.000 de turiști români și străini au trecut pragul casei muzeu din aprilie până în august 2023.

Barry Lewis a vizitat pentru prima dată România în toamna anului 1989 și a călătorit prin Sibiu, Sighișoara și Copșa Mică, în timp ce lucra ca fotograf pentru publicația londoneză Sunday Times Magazine.

„În anul 1990, am fost abordat de Life Magazine pentru a reveni cât mai curând posibil în România și am ajuns astfel, din nou, în București pe 6 ianuarie, pentru a fotografia și a documenta nașterea dificilă a unei țări noi.”, povestește acesta. Cunoscând în timpul vizitei artiști români, se hotărăște să documenteze fotografic un material axat pe experiența lor formativă și creatoare care, în ciuda unui regim opresiv, îl surprinde prin forță, diversitate și actualitate.

Astfel, în vara anului 1990, împreună cu scriitoarea Sally Richards, continuă vizitele în atelierele artiștilor români, de la tineri atunci necunoscuți, la pictori cu faimă internațională, fotografiindu-i alături de operele lor și scriind crâmpeie din povestea vieții și a muncii lor. „Condițiile erau în toată țara disperate și a fost un adevărat privilegiu să vizitez atelierele și să văd munca remarcabilă a acestor oameni. Comunitatea de artă părea să fi fost întărită de problemele și adversitatea cu care se confruntase.”, își amintește Lewis. 

Șura reconvertită a gospodăriei tradiționale săsești de la numărul 163 găzduiește, pe lângă expoziția permanentă The Transylvania Florilegium, și o serie de expoziții temporare. „Atunci când am deschis pentru public Casa Prințului de Wales, ne-am propus să aducem în atenția vizitatorilor noștri artiști români sau străini a căror operă intersectează subiecte care se înscriu în aria preocupărilor Majestății Sale Regele Charles al III-lea: conservarea, valorificarea corectă și informarea publicului larg cu privire la patrimoniul nostru natural și cultural. ”Return to Romania 1990” aduce în prim plan poveștile unor artiști români bine cunoscuți sau în mod nemeritat uitați, într-un moment de cumpănă istorică, de schimbări structurale profunde, de efervescență generalizată și speranță maximă. Fiecare artist a fost surprins într-un cadru gândit de el însuși, definitoriu, ceea ce face ca aceste portrete să fie în aceeași măsură și auto-portrete.”, spune Raluca Grigore, administrator Casa Prințului de Wales.  

Cele 14 fotografii au fost selectate dintr-o colecție mai amplă, imprimate la dimensiuni mari și însoțite de texte lămuritoare de echipa Școala de la Piscu – Virgil Scripcariu, sculptor și  Adriana Scripcariu, istoric de artă, cărora li s-au adăugat scriitorul Cosmin Manolache și graficianul Alexandru Șchiopu. Expoziția a inaugurat seria expunerilor temporare ale Muzeului- Atelier Școala de la Piscu, rămânând pe simeze tot anul 2021. „Transilvania a ocupat un loc important în inima mea încă din timpul primelor călătorii în România și, după vernisajul expoziției de la Piscu, am petrecut împreună cu soția mea, Hannah, o vacanță minunată în Viscri. Este o onoare să am acum lucrările expuse aici, în Casa Prințului de Wales.”, spune Barry Lewis.

Adresa Casa Prințului de Wales din Viscri: Viscri 163 (Str. Principală nr. 163), Viscri, Județul Brașov.

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…