Faimoasa orchestră Johann Strauss Ensemble va susține Concertul „CRĂCIUN VIENEZ”, cel mai reprezentativ eveniment muzical al sărbătorilor de iarnă, pe 22 decembrie, la Sala Palatului din București.
Viitorul României se decide zilele acesta la Bruxelles. Un moment istoric despre care toată lumea vorbește. Orchestra celebrului palat Schonbrunn din Viena, Johann Strauss Ensemble are o legătură strânsă și specială cu România. Mărturie stau zecile de concerte cu casa închisă pe care aceasta le-a susținut timp de 16 ani în cadrul deja tradiționalului Turneu de Crăciun.
Legat de situația României dezbătută astăzi și mâine la Bruxelles, reprezentații orchestrei au transmis pe conturile de socializare, o declarație emoționantă prin care susțin aderarea țării noastre la spațiul Schengen.
“Orchestra Johann Strauss Ensemble consideră că fiecare membru al Uniunii Europene face parte dintr-o familie din ce în ce mai apropiată și, în cele din urmă, toate țările ar trebui să fie membre ale spațiului Schengen. Suntem în turneu prin România de 16 ani înainte de Crăciun și suntem bucuroși să facem un turneu în Bulgaria pentru prima dată în acest an. Vom fi foarte fericiți dacă toate țările Uniunii Europene vor deveni membre ale spațiului Schengen cât mai curând posibil și toți membrii familiei Uniunii Europene vor fi tratați în mod egal. Uniunea Europeană a fost fondată ca un proiect de pace și pacea poate exista doar între parteneri egali.”
Orchestra Johann Strauss Ensemble condusă de dirijorul Russel McGregor va începe pe data de 12 decembrie un turneu național în România, din Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Oradea, Ramnicu Vâlcea și terminând la București. Pe 20 și 21 decembrie, orchestra are programate două spectacole și în Bulgaria.
Concertul „CRĂCIUN VIENEZ” cel mai reprezentativ eveniment muzical al sărbătorilor de iarnă, susținut de faimoasa orchestră Johann Strauss Ensemble, va avea loc și anul acesta pe data de 22 decembrie, la Sala Palatului din București, de la ora 20:00.
Biletele pentru toate concertele din cadrul turnelului național “Crăciun Vienez” se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, ticketnet.ro, www.salapalatului.ro, www.bilet.ro și format printat la casa de bilete a Sălii Palatului sau în magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay.
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Dana Predescu, doctor
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Tulburările de somn în perioada Sărbătorilor. De ce apar și cum pot fi gestionate? Sfaturile specialistului somnolog
Sărbătorile de iarnă sunt adesea o perioadă plină de bucurie, dar și de provocări pentru sănătatea somnului. Dr….
Horoscop 2025: află ce îți rezervă astrele în noul an
2025 este anul în care vom redefini ce înseamnă spiritualitatea. Vom lăsa în urmă persoanele și lucrurile care…
Prietenii celor vârstnici
În fiecare număr îţi prezentăm oameni care fac din lume un loc mai bun, trag un semnal de…
Cele mai bune filme și seriale din 2024
Sunt filme și seriale care ne-au captat atenția, povești care ne-au cucerit și care ne-au impresionat prin subiectul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Rezoluțiile de final de an: cum le duci la bun sfârșit
Un an nou, o nouă șansă de a o lua de la capăt. Finalul de an este mereu…
Despre traumă și restabilirea înțelepciunii corpului
Cât de mult se transformă traumele din trecut în obstacole în calea vitalității și a fericirii umane? Ne…
Timeless Trend: Crăciun cu nuanțe de roșu
Sezonul acesta de Crăciun, roșul revine în forță, dar nu așa cum te-ai aștepta! Dacă până acum era…