După mai multe zvonuri apărute în legătură cu noua relație a lui Leonardo DiCaprio, al cărui nume a fost asociat cu mai multe topmodele, mai mult sau mai puțin cunoscute, iată că unul dintre ele se confirmă și se pare că acesta o vizează pe Vittoria Ceretti, model italian- femeia care ar fi reușit să-l îmblânzească pe DiCaprio.
Vittoria Ceretti (25 de ani) se înscrie în lista cerințelor actorului în vârstă de 48 de ani, care este văzut doar în compania femeilor frumoase și tinere, fapt ce i-a atras nu de puține ori criticile opiniei publice. După o relație îndelungată cu modelul și actrița Camila Morrone, Leonardo DiCaprio a trăit o perioadă înconjurat de mai multe modele, cu care și-a petrecut vara în cele mai exclusiviste destinații, la bordul iahtului său de lux. Totuși, se pare că acesta pusese deja ochii pe modelul de origine italiană Vittoria Ceretti încă din luna mai, de la premiera celui mai nou său film, Killers of the Flower Moon, de la Festivalul de Film de la Cannes.
Cei doi au păstrat discreția și s-au afișat împreună câteva luni mai târziu, când au ieșit la o înghețată în Los Angeles. În tot acest timp, zvonurile legăturilor lui DiCaprio cu alte femei continuau să curgă. Apoi, Viitoria și Leonardo au plecat împreună, în luna septembrie, la Ibiza, unde au petrecut dezinhibați pe ringurile de dans. Surse citate de presa americană susțin că actorul o numește deja pe Viitoria ”iubita lui”.
”Vittoria este o femeie frumoasă, dar Leonardo este înconjurat de femei frumoase tot timpul. Dar pe ea o adoră și ea pe el, au petrecut mult timp împreună vara aceasta, au călătorit în excursii romantice”. Se pare că lucrurile devin serioase în cuplu, iar aceleași surse mai menționează că actorul e gata să renunțe la perioada de burlăcie și de căutări. ”A fost văzut în compania multor femei, la diverse petreceri, dar ceea ce trăiește alături de Vittoria este mult mai serios. Încearcă să se cunoască la un nivel mai profund”.
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti au luat parte și la Săptămâna Modei de la Milano, unde au petrecut împreună și unde au reușit să păcălească vigilența paparazzilor, dar nu chiar de tot, deoarece aceștia au fost văzuți împreună alături de mama actorului, Irmelin Indenbirken. Aceasta ar fi cunoscut-o pe actuala iubita a fiului ei la o întâlnire care a avut loc la Pinacoteca Ambrosiana din Milano.
Vittoria Ceretti și-a început cariera în modeling la vârsta de 14 ani și a devenit un nume apreciat în industra modei, cu campanii derulate pentru cele mai mari branduri, cum ar fi Alexander McQueen, Versace sau Miu Miu. A dezvoltat o relație profesională puternică cu brandul Balenciaga și a apărut în cea mai recentă campanie Gucci. Vittoria a avut o relație cu rapperul Tony Effe, cu modelul Nathan Westling și a fost căsătorita cu DJ-ul Italian Matteo Milleri în 2020.
Leonardo DiCaprio are un istoric lung de relații, din care fac parte doar modele și actrițe tinere – cele mai recente zvonuri îl legau de modelul Gigi Hadid, alături de care a fost văzut în multiple ocazii în ultimul timp.
Foto: Hepta
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…