Bianca Sterie ∙ April 1, 2021 ∙ 6 min read

A trecut mai bine de un an de când ne-am mutat atenția asupra micilor ecrane, de când situația cinematografelor s-a schimbat radical, de când lansările de film au făcut trecerea în online sau au fost amânate pe o perioadă nedeterminată, în lipsă de alternative. Din fericire, însă, nu putem să ne plângem de opțiunile pe care le avem la dispoziție, pentru că, deși nu ne putem bucura încă de experiența sălii de cinema, platformele de streaming compensează și chiar ne oferă titluri pentru toate gusturile – iar luna aprilie este una extrem de generoasă din acest punct de vedere

The Serpent – Premiera: 2 aprilie (Netflix)

Un serial inspirat din fapte reale șocante, The Serpent îl are în prim-plan pe nemilosul criminal Charles Sobhraj (Tahar Rahim), un adevărat maestru al deghizărilor, aflat pe urmele călătorilor care explorează traseul numit „hippie trail” din Asia de Sud.

The Wedding Coach – Premiera: 7 aprilie (Netflix)

Fostă mireasă și comediană, Jamie Lee oferă ponturi și trucuri obraznice, dar practice, pentru cuplurile care se chinuie cu planificarea nunții, serialul punctând chiar și aspectele mai puțin cunoscute ale unui astfel de eveniment. 

Why Are You Like This – Premiera: 16 aprilie (Netflix)

În această satiră despre generația Y din Melbourne, trei buni prieteni muncesc, se distrează și își afirmă identitatea politică, în timp ce au parte de nopți nebune și întâlniri memorabile.

Stowaway – Premiera: 22 aprilie (Netflix)

În regia lui Joe Penna, filmul este un thriller cu elemente de S.F., care urmărește povestea a trei oameni plecați într-o misiune spre Marte, trei indivizi nevoiți să facă o alegere imposibilă atunci când un pasager clandestin pune în pericol viețile tuturor celor de pe navă. Din distribuția peliculei fac parte Anna Kendrick, Toni Collette și Daniel Dae Kim. 

Shadow and Bone – Premiera: 23 aprilie (Netflix)

Bazat pe romanele din universul Grisha, semnate de Leigh Bardugo, Shadow and Bone este povestea unei lumi sfâșiate de război, în care o simplă luptătoare orfană, Alina Starkov (Jessie Mei Li), dezlănțuie o putere extraordinară, care ar putea fi cheia pentru eliberarea patriei ei. Sub iminenta amenințare din partea Faliei Umbrei, Alina este smulsă din universul pe care îl cunoaște pentru a se antrena în cadrul unei armate de elită numită Grisha și compusă din soldați magici. Însă, în timp ce încearcă să învețe să-și controleze puterea, Alina descoperă că, uneori, aliații pot fi și dușmani și că nimic din această lume extraordinară nu este ceea ce pare. 

Sexify – Premiera: 28 aprilie (Netflix)

În acest nou serial polonez, Natalia este o ambițioasă studentă la informatică, care visează să câștige un concurs de prestigiu. Cheia succesului este o aplicație inovatoare care să satisfacă curiozitatea și nevoile sexuale ale colegilor ei. Problema este că ea știe o grămadă de lucruri despre programare, dar mai nimic despre sex. Astfel, ea decide să-și unească forțele cu cea mai bună prietenă a ei, Paulina, și cu o colegă de cămin, Monika. Din dorința de a crea un algoritm pentru orgasmul feminin, fetele încep să descopere lumea misterioasă și complicată a sexului, învățând tot mai multe despre ele însele. Sexify este o poveste distractivă și provocatoare despre viața femeilor tinere moderne – crescând, descoperind forța și sexualitatea feminină. 

The Nevers – Premiera: 12 aprilie (HBO GO)

În ultimii ani ai regimului Reginei Victoria, Londra este plină de „Cei Atinși”: oameni – în mare parte femei – care manifestă brusc abilități anormale – unele fermecătoare, altele tulburătoare. Printre ei se numără Amalia True (Laura Donnelly), o văduvă misterioasă cu pumnii iuți, și Penance Adair (Ann Skelly), o tânără inventatoare cu o minte sclipitoare. Ele sunt campioanele noii subclase, care creează un cămin pentru „Cei Atinși”, în timp ce luptă pentru a face spațiu pentru cei care nu au loc în istoria așa cum o știm. 

The Handmaid’s Tale (sezonul IV) – Premiera: 29 aprilie (HBO GO)

Revolta în Gilead continuă și în al patrulea sezon din The Handmaid’s Tale, iar June (Elisabeth Moss) se întoarce să continue lupta pentru libertate. A sa și a tuturor femeilor captive alături de ea.

Wonder Woman 1984 – Premiera: 1 aprilie (HBO GO)

Filmul regizat de Patty Jenkins, cu Gal Gadot în rolul principal, este unul dintre titlurile afectate serios de pandemie. Deși urma să fie lansat în vara anului trecut, premiera Wonder Woman 1984 a tot fost amânată și modificată în ultimele luni, însă vestea bună este că, în sfârșit, vom vedea filmul pe HBO GO. Soarta lumii este din nou în cumpănă, iar Diana Price are de înfruntat acum un dușman foarte abil, pe Maxwell Lord, interpretat pe Pedro Pascal. 

Doc – Disponibil din 8 aprilie, joia, de la ora 22:00, la AXN

Inspirat dintr-o poveste adevărată, serialul îl are în prim-plan pe doctorul Andrea Fanti (Luca Argentero), unul dintre cei mai buni medici interniști din Italia, un personaj autoritar și încrezător, dar care are o relație impersonală, chiar detașată față de pacienții săi.  În urma unui traumatism cranian, el supraviețuiește, dar își pierde amintirea ultimilor doisprezece ani din viață. Fără amintiri, Andrea se trezește într-o lume necunoscută în care cei dragi au devenit brusc străini, relațiile noi sunt uitate, iar triumfurile sale medicale sunt aproape pierdute. Spitalul este singurul loc în care se simte cu adevărat acasă și unde va trebui să își reconstruiască viața, întâi ca pacient, apoi ca soț, tată și, în cele din urmă, ca medic.

For Life – Disponibil din 12 aprilie, lunea, de la ora 22:00, la AXN

Produs de 50 Cent și inspirat din cazul real al lui Isaac Wright Jr., serialul spune povestea unui deținut care devine avocat, acceptând să reprezinte alți condamnați în timp ce se luptă pentru a-și răsturna propria sentință nedreaptă. La nouă ani după ce, fără să vrea, a fost prins în controlul antidrog al angajatorului său și condamnat la închisoare pe viață, Aaron Wallace (Nicholas Pinnock), în vârstă de patruzeci și doi de ani, a devenit avocat. În timp ce jură să-și ajute colegii deținuți să caute dreptate, este decis să-și demonstreze nevinovăția, expunându-l public pe procurorul lipsit de etică care l-a pus după gratii, Dez O’Reilly (Erik Jensen). 

Foto: outnow.ch, Netflix, HBO

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…