Pe 13 septembrie se lansează în cinematografele din toată țara filmul Ca fetele, o producție cu o distribuție extraordinară care îi aduce împreună pe Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călărașu, Marian Râlea, Alina Eremia, Lora, Emil Rengle, Cătălin Cățoiu, Cezar Ouatu, Mimi, Adi Gheo, Carmen Manea, Ilie Gâlea.
Iar personajele acestora dau viață unei povești „curate, frumoase, cu accente comice, dar și duioase”, după cum o descrie Tiberiu Ioana, producător general al filmului și, de asemenea, actor. Lui Tiberiu îi aparține și ideea filmului, al cărui trailer este recent lansat, și spune că sursa de inspirație a fost chiar mama sa. „Mi-am dorit să glorific această putere și independență a femeilor, a capacității lor extraordinare de a dărui și de sacrificiu. Filmul este un elogiu adus mamei mele, inclusiv pentru a-i mulțumi pentru câte a făcut pentru noi. Dar nu este un film doar despre sau pentru generația ei, fiecare spectator, de orice vârstă, se va regăsi în această poveste și în mesajul filmului. Acela că nu e niciodată prea târziu să visezi și să îți împlinești visele, iar vârsta e doar un număr. Îmi doresc ca generația tânără să își privească altfel părinții și bunicii și să înțeleagă că aceștia mai pot visa, că au un viitor, că e bine să aibă planuri și ca ei să le fie alături în îndeplinirea lor”.
Cu un buget de 450 de mii de euro, Ca fetele, în regia Cameliei Popa și distribuit de Vertical Entertainment, aduce pe marele ecran o frumoasă poveste despre prietenie și dragoste, despre susținere și tandrețe și nevoia de a iubi și a fi iubit. Filmările au avut loc integral în Ploiești, în aproximativ 12 locații, timp de aproape trei săptămâni, iar post-producția a durat aproximativ 5 luni.
Realizarea filmului nu a fost lipsită de provocări pentru Tiberiu, aflat a treia oara în ipostaza de producător general, după filmele „Zăpadă, Ceai și Dragoste” și „Băieți deștepți”. Una dintre cele mai importante a fost găsirea unei perioade de filmare care să le aducă împreună pe protagoniste – Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Aura Călărașu – un demers deloc ușor dat fiind agenda încărcată și faptul că ele erau angrenate în proiecte multe și diferite, în același timp. După această reușită, odată cu începerea filmărilor, nu au lipsit surprizele, legate de locațiile de filmare, care au adus întregii echipe foarte multe emoții și un obstacol ce părea că va bloca producția. „Aveam toate zilele de filmare și locațiile calculate pe ore. Nu aveam mult timp la dispoziție și trebuia să ne încadrăm în anumite date. Și am aflat chiar înainte să filmăm în unele locuri stabilite anterior că ele intraseră în renovare în acele zile și nu ne-au anunțat. A fost foarte greu, a trebuit să luăm decizii rapid, pentru că nu aveam cum să amânăm. Am improvizat destul de mult însă, în cele din urmă, s-a dovedit că noul loc a fost chiar mai potrivit și a adus și mai mult farmec producției. Și așa am trecut de la agonie la extaz în doar 12 ore”, își amintește Tiberiu.
Un alt aspect dificil inițial a fost filmarea la Hipodromul din Ploiești pentru care acesta a făcut solicitări timp de câteva luni. „Am dus mai multe serii de tratative și vreau să îi mulțumesc doamnei Simona Albu, City Manager al orașului Ploiești, care ne-a ajutat foarte mult să reușim acest lucru. Mi-am dorit să filmăm acolo și a meritat din plin”, iar spectatorii vor descoperi în luna septembrie de ce acest loc este special.
Cu o coloană sonoră semnată de Vlad Isac, filmul a beneficiat de o echipă de producție din care au făcut parte Lulu de Hillerin (director de imagine), Ovidiu Văcaru (montaj), Sorin Neagu (postprocesare sunet), Ștefan Constantinescu (scenografie), Raluca Moldoveanu (machiaj), Elena Tudor (hair), Laurențiu Cosmin Tomoroga (Line Producer), iar actorii au îmbrăcat 100 de costume, de care s-a ocupat Eli Adam.
Distribuit de Vertical Entertainment, produs de Casa de producție TIRAL MUSIC&FILM și susținut de Film Mania, filmul „Ca fetele” ajunge în premieră pe marile ecrane din toată țara începând cu data de 13 septembrie.
Foto credit making of: Andrei Ciobanu
Trailerul „Ca fetele”: https://www.youtube.com/watch?v=xZfGOw6bBE4
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…
Horoscopul săptămânii 9 – 15 decembrie 2024
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 9-15 decembrie 2024. Berbec Sunt zile bune pentru schimbări…