Florian Rus semnează și interpretează unele dintre cele mai apreciate melodii din peisajul muzical românesc recent. Felul în care compune, de la versuri la muzică, îl distinge imediat și te trezești ferdonându-i piesele pe stradă, în metrou, la serviciu. Un nume care merită un loc în galeria celor mai apreciați cântăreți și sperăm să nu înceteze să ne surprindă mereu cu câte un cântec care să ne cutremure puțin cu fiecare audiție.
Florian, de ce crezi că tu și muzica ta te fac unic în peisajul artistic de la noi? De ce nu semeni tu cu ceilalți și nici ceilalți nu seamănă cu tine?
Avem toți câte un set de experiențe care ne fac unici și probabil doar unii dintre noi aleg să compună din acel loc. Ideal vorbind, fiecare ar trebui să ne cântăm pe noi. Eu asta încerc să fac și sper că îmi iese cât de cât.
Dacă muzica ta ar fi un sentiment, care ar fi acela? Cel puțin în momentul de față?
De când mă știu, nostalgia e un sentiment care reușește să mă țină locului și să mă trimită în călătorie în același timp. Probabil nostalgia e ceva ce vine preponderent cu muzica mea.
Când ai crezut cel mai mult în tine și când ai știut că ai reușit în industrie?
Cred că undeva, sub vacarmul minții mele, a existat întotdeauna un soi de crez cum că trebuie să fac asta indiferent de efecte și validări. Asta cu reușita în industrie, în schimb, e ironică și amuzantă. Întotdeauna simți că ar trebui să mai reușești un pic. Parcă trage cineva o sfoară pe care încerci să o prinzi la nesfârșit. Sper să ne oprim la un moment dat și eu și cel cu sfoară să ne mai și odihnim împreună la o bere.
Un vers pe care ai fi vrut să-l cânți tu în piesele tale? (și poate o s-o și faci la un moment dat?)
Un vers care m-a fascinat întotdeauna este “Am greșit și eu, dar cine nu greșește / Ai greșit și tu, greșeala se plătește.” Lăsând gluma la o parte, sunt versuri în mine neformulate încă, dar care abia aștept să prindă structură. Cele formulate deja sunt puse la locul lor în cântece.
Care e contextul (sentimental) în care muzica ta sună cel mai bine?
Pentru mine funcționează faptul că știu că sunt cântecele mele (râde). Nu știu pentru alții, bănuiesc că numitorul comun e acea notă nostalgică. Probabil seara, la un pahar de vin, când mintea are timp să rătăcească puțin și lumea e pe mute și îți vin în gânduri persoane dragi din trecut.
Care sunt oamenii providențiali din viața ta?
Toți oamenii cu care mi-a făcut cunoștință muzica simt că n-au venit întâmplător în viața mea. Dintr-un anumit unghi, parcă toți oamenii sunt providențiali în viața noastră. Știu, un răspuns vag. Dar sincer.
Ce ai fi vrut să știi la începutul carierei tale în muzică?
Cred că partea din farmec constă în cele neștiute și aflate pe parcurs. Parcă aș fi vrut să știu și mai puține și să le tot descopăr pe drum.
Care e melodia pe care i-ai trimite-o acum persoanei iubite?
Brusc mi-a sunat în cap “Aș vrea să fiu un spiriduș, cu o vioară și-un arcuș…” Răspuns serios: A-Ha – Stay On These Roads.
Când ai spus cel mai recent “Te iubesc!” și cui?
Soției mele îi spun zilnic. Și deci și cel mai recent.
De la cine ai vrea să auzi acum un “Te iubesc!”?
De la mine însumi ar fi bine să aud mai des.
Date-ul perfect arată în felul următor…
Pe o plajă pustie, la apus.
Ultima dată ai mințit în legătură cu…
Cu niște cumpărături de care am uitat și pe care le-am făcut ulterior asigurării cum că totul este rezolvat.
Amintirea mea preferată este…
Concertul John Mayer de ziua lui, Dublin – 16 octombrie 2019.
Nu te-ai priceput niciodată să…
Nu m-am priceput niciodată să… viața. Dar învăț în fiecare zi (râde). Nu m-am priceput să fiu practic. Să repar chestii prin casă. Să fiu casnic nu îmi iese nicicum.
O declarație de dragoste făcută fără cuvinte cuiva a fost…
M-am trezit să fac cafeaua înaintea ei. Poate fi și din spirit de competiție, ce-i drept. În fiecare gest e câte un “Te iubesc!” Încerc să fac zilnic mici declarații din astea.
Foto: Facebook/Florian Rus, PR
Interviu publicat în ediția print A List Magazine
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…