Adriana Moscu ∙ November 21, 2023 ∙ 8 min read

Georgiana Saizescu, interpreta lui Carmen din filmul Visul, care va avea premiera pe 12 decembrie în cinematografele din România, s-a născut într-o familie de artiști și a continuat tradiția prin căsătorie. 

Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Cătălin Saizescu după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe este o comedie în care visul unui actor de provincie pare să se năruie, în timp ce visurile celor din jur sau ale deținuților cu care ajunge să pună în scenă un spectacol de teatru par să se apropie mai mult de îndeplinire.

Filmările pentru “VISUL”, singurul film românesc de lungmetraj filmat în penitenciarul Rahova, s-au întins de la noiembrie 2021 la martie 2022. Echipa a lucrat în condiții stricte de securitate și fără telefoane mobile, respectând regimul penitenciar. Pe lângă Rahova, s-au filmat scene la Teatrul Odeon (inclusiv culisele), la cinematograful Gloria pentru o scenă de petrecere, și la Teatrul Excelsior.

Filmul e plin de nume de actori cunoscuți, printre care Vlad Logigan, Gloria Găitan, Silviu Mircescu, Magda Catone, George Ivașcu, Florin Piersic Jr., Adi Nartea, Valentin Teodosiu. În film joacă și cel care ne-a părăsit de curând, Vlad Darius Crețan – NOSFE. 

Am stat de vorbă cu actrița Georgiana Saizescu, cea care inerpretează personajul principal feminin, despre cum a fost atmosfera pe set și cum este viața într-o familie de artiști extinsă. 

Cum a luat naștere Visul? La ce să se aștepte publicul de la acest film? 

„VISUL” a luat naștere din întâlnirea a doi oameni extrem de pasionați de ceea ce fac, și anume regizorul Cătălin Saizescu și colegul meu actor și scenarist Gabriel Gheorghe. Povestea filmului este chiar o etapă din viața lui Gabi, personajul principal, partenerul meu, fiind inspirat de el și jucat de Vlad Logigan.

Este o comedie complexă, în care spectatorul va putea pătrunde în lumea actorilor și nu numai, fiind purtat prin tot felul de stări și emoții pozitive, ca într-un rollercoaster. Filmul ne reamintește că în orice situație aparent neplacută există o parte pozitivă. 


Cum ai descrie personajul pe care îl interpretezi în Visul? Cum ai reușit să intri în pielea lui?

Carmen, personajul pe care îl interpretez în film, este o femeie atrăgătoare, ambițioasă, puternică, hotarâtă dar uneori vulnerabilă :). Visul ei este să reușească în lumea teatrului și a filmului, să fie admirată si căutată de marii regizori, cariera fiind pe primul plan pentru ea în acest moment. Este într-o relație veche, din adolescență, relație care s-a consumat, cei doi parteneri nemaiavând prea multe lucruri în comun. Pentru mine, Carmen a fost un rol pe contre-emploi. Nu m-am regăsit deloc în stilul ei, așa că a trebuit să ies din „zona de confort”, am început lucrul pe personaj și am descoperit că pot juca fără probleme și în această cheie. Plusurile personajului sunt perseverența, implicarea și dragostea față de meseria ei, față de ceea ce este și ceea ce trebuie să facă. Iar minusurile… are o fire cam vulcanică, greu de suportat, și îi rănește deseori pe cei dragi.


Tot tu te-ai ocupat de castingul filmului. Ce a contat în alegerea distribuției?

De castingul filmului m-am ocupat împreună cu Cătălin, ne-am întâlnit cu mulți colegi actori foarte talentați, dar am optat pentru cine s-a mulat mai bine pe trăsăturile personajelor și unul dintre criteriile de bază a fost chimia creată între ele. Aducem în fața publicului și „fețe noi”, actori pe care lumea nu-i cunoaște așa cum ar merita, deoarece nu sunt prezenți în proiectele de pe piață.

Cum a fost atmosfera pe platoul de filmare? Au fost și întâmplări neprevăzute sau haioase? 

Pe platoul de filmare a fost o atmosferă relaxantă, ca între prieteni, deși în exterior era presiunea aceea creată de pandemie. Ne făceam teste în fiecare dimineață, dar mulțumim lui Dumnezeu, ne-a ocolit virusul și nimeni nu s-a îmbolnăvit. Nici nu știu când au trecut zilele de filmare.

Nu este pentru prima oară când faci echipă cu soțul tău, Cătălin Saizescu. E mai greu sau mai ușor să lucrați în familie? Cum se schimbă dinamica? 

Cu Cătălin lucrez excelent, suntem pe aceeași lungime de undă, ne completăm foarte bine în viziuni și intenții. Ca regizor este calm, cu energie bună, perfecționist, știe foarte clar ce vrea de la tine ca actor, este foarte precis în indicații. Dă liniște și siguranță actorilor pe platou. Dacă în viața privată se întâmplă să mai avem opinii diferite, în viața profesională ele merg în acceași direcție.


Atât tu, cât și soțul tău, ați avut părinți foarte talentați. A fost asta o povară pe umerii voștri sau dimpotrivă, a fost inspirațional? 

Într-adevăr, și eu am crescut într-o familie talentată, cu muzică „pe pâine”, tata fiind dirijorul coralei D.G. Chiriac din Pitești. Nu știu ce altă meserie mi-aș fi putut alege, că sunt artist până în măduva oaselor :). În copilărie, la noi în casă se asculta muzică mai tot timpul și, când nu se întâmpla asta, studiam la vioară sau repetam diverse partituri vocale. Nu știu cum a fost pentru Cătălin să fie „băiatul lu’ Geo Saizescu”, dar pentru mine, faptul ca sunt nora lui și i-am preluat numele este o onoare. El a fost și este inspirație pentru noi toți! Cu mine s-a purtat minunat de când m-a văzut prima dată într-un concurs și poate dacă nu ar fi fost el, care să mă cheme în anul trei de facultate să joc în „Păcală se întoarce” (primul meu rol în film), nici nu mi-aș fi cunoscut soțul, pe Cătălin. Normal că numele Saizescu vine la pachet și cu multe antipatii și preconcepții, dar nu are cum să te placă toată lumea.

Care este rolul tău cel mai solicitant și în ce fel te-a provocat? 

Cred că rolul cel mai solicitant a fost cel al asistentei Mihaela din „Scurtcircuit”. Este un film pe care foarte mulți oameni nu au apucat să-l vadă, deoarece a fost pentru puțin timp în cinematografe. Este un film puternic și spune foarte multe adevăruri care ne dor și care, din păcate, se tot repetă. Este filmul despre incendiul din maternitate, când au ars mulți bebeluși, iar rolul meu este exact al asistentei care era pe tură în salonul lor atunci când s-a întâmplat. A fost un rol greu, pentru care am facut două luni practică în spital, printre asistente și bebeluși. Am văzut și am simțit o parte din greul pe îl duc cadrele medicale, dar și devotamentul lor față de ceea ce fac, indiferent de cum sunt tratate de părinții copiilor.


Ai cochetat și cu muzica, ba chiar ai trimis o piesă la Eurovision. Ne poți spune mai multe despre această experiență? Ai mai repeta-o? 

Partea cu muzica este în continuare în sufletul și inima mea și, de câte ori am ocazia să cânt, nu mă dezic. Participarea la Eurovision este o amintire tare plăcută si o experiență pe care aș repeta-o fără ezitare. Piesa mea din concurs, „Tears”, pe care oamenii o pot asculta pe YouTube, este compusă de Valentin Muntean, compozitor și profesor dr. la Facultatea de Muzică din Brașov. Nu era o piesă pe modelul Eurovision, dar era o piesă simplă, sensibilă care atingea inevitabil sufletul ascultătorului. De-asta am ales să o trimit în concurs, dar și pentru că îmi era dor să cânt în fața publicului. Acolo la Arad, unde a fost semifinala, am avut cei mai tari susținători în public – au fost cu mine ai mei, Cătălin, Maria și Matei. Aveau o pancartă mare pe care scria „Georgy” (nici nu știu de unde au achiziționat-o). A fost un sentiment pe care nu îl pot descrie.


Ai doi copii împreună cu soțul tău, Cătălin. Cum îi creșteți, cum te împarți între carieră și viața de familie? Sunt și ei atrași de lumea artistică? 

Eu și Cătălin, avem doi copii minunați, cu care, practic, am crescut – am devenit mămică la 21 de ani. Maria are acum 18 și Matei 14 ani și nu îmi vine să cred cum au zburat anii. Relația noastră cu ei este bazată în primul rând pe încredere și prietenie, vorbim orice și încercăm cât de mult se poate să le fim aproape, să-i sfătuim și să-i ajutăm atunci când este cazul. Amândoi sunt artiști, deși nu i-am influențat voit în această direcție. Sunt pasionați de universul artei si merg la școala de actorie Victory of Art a Julietei Georoiu, Maria urmând să dea examen anul viitor la UNATC.


În ce alte proiecte ești implicată? 

Printre proiectele de viitor se numără o invitație într-un concert de Sărbători, în care voi interpreta câteva colinde alături de mari muzicieni și de Orchestra Radio pentru prima dată, apoi urmează două filme istorice dificile și poate un musical.

Related Posts

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…

Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo

Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…

Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”

De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…