Monica Cismaru ∙ February 21, 2024 ∙ 3 min read

La doi ani de la divorțul de Tom Brady, Gisele Bündchen nu se mai ascunde și face gesturi de afecțiune în public alături de iubitul ei, campionul de jiu-jitsu Joaquim Valente.

De fapt, Gisele Bündchen a fost văzută alături de Valente încă de la divorțul de Tom Brady, tatăl copiilor ei, dar nu a confirmat niciodată relația cu acesta, chiar dacă cei doi își petreceau mai tot timpul împreună. Recent, Gisele și Joaquim au fost văzuți sărutându-se, scrie presa americană, fapt ce atestă relația dintre ei.

Gisele Bundchen și Tom Brady

Joaquim Valente a fost prezentat până acum ca fiind antrenorul lui Gisele. Sportivul provine dintr-o familie în care s-a practicat jiu-jitsu de generații și mai are doi frați care sunt campioni ca și el.

Joaquim Valente s-a mutat la Miami în 2007 pentru a studia criminologia la Universitatea Barry.

Cei doi s-au cunoscut la academia de arte marțiale a fraților Valente, unde Gisele venise alături de fiul ei. ”Inițial, n-am luat în considerare să practic și eu jiu jitsu, dar când l-am adus pe Benjamin la prima lecție și am început să vorbesc cu Joaquim, mi-am dat seama că e mai mult decât un curs de autoapărare. Părea se alinieze cu toate principiile mele, cu ceea ce căutam și mi-a adus o perspectivă nouă în a-mi dezvolta cea mai bună versiune de-ale mele. Joaquim este un bun profesor și, mai presus de atât, este o persoană pe care o admir și în care am încredere. Este atât de bine să ai acest tip de energie în jur…”, a spus Gisele.

Gisele și Joaquim ar fi fost văzuți în Miami Beach sărutându-se chiar de Ziua Îndrăgostiților, iar înainte de aceste manifestări publice, relația lor ar fi fost atestată de multiplele excursii pe care le-a făcut Gisele alături de copii și de antrenor în Costa Rica și în Brazilia, țara din care provin amândoi.

”Am impresia că presa încearcă să mă cupleze cu oricine acum că am divorțat”, a declarat la un moment dat Gisele.

Supermodelul încearcă să-și țină departe de ochii curioșilor viața amoroasă, chiar dacă fostul ei soț a fost văzut deseori în compania unui alt model celebru, Irina Shayk.

Gisele Bündchen și Tom Brady au fost căsătoriți 13 ani și au împreună doi copii, Benjamin și Vivian.

Recent, Gisele Bündchen a apărut în noua campanie de fashion pentru primăvară 2024 Balmain, ”o odă adusă dragostei și icon-urilor”. Gisele poartă ținute colorate și prezintă noul model de geantă al brandului, Balmain Jolie Madame, într-o ședință foto realizată la Paris, de Rafael Pavarotti.

Foto: Hepta, Instagram

Related Posts

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…