A List Magazine ∙ January 3, 2025 ∙ 6 min read

Sunt ingineri, dar mereu au visat să picteze. Sunt manageri, însă și-au dorit să afle despre antropologie și filosofie. Cum îți (re)descoperi pasiunile pierdute și cum poți să găsești comunitatea perfectă pentru tine ne povestește Sandra Ecobescu, președinta Fundației Calea Victoriei.

Poate că atunci când eram mici am fost încurajați să desenăm, să cântăm, să scriem povești sau să facem fotografii originale, să recităm poezii sau să interpretăm roluri. Am fost încurajați să fim creativi, să ne explorăm talentele și să ne folosim activ și curajos imaginația. Dar… poate că părinții noștri nu au fost interesați de zona artistică, de cultură generală și au pus accent mai ales pe materiile școlare sau pe tipul de activități care puteau să fie utile, practice, cu rezultate imediate în realitate, premergătoare unei cariere de succes, unui spirit competitiv și, mai ales, unei profesii care să ne asigure o viață prosperă. Atunci, cu siguranță, orice pasiune sau talent am avut a intrat în hibernare.

Unii au visat, ca mine, în adolescență, să picteze, să scrie o nuvelă sau să facă muzică. Alții vor acum, la maturitate, să înțeleagă mai bine cum funcționează psihicul uman, cum pot avea relații mai bune cu cei din jur, cum să aibă mai mult curaj, cum să își controleze emoțiile care îi blochează, cum să vorbească în public cu carismă. Ce ne determină, de fapt, să învățăm mereu câte ceva nou?

Niciodată să nu spui niciodată!

Lumea în care trăim este în continuă schimbare, așa că ce era considerat a fi meserie de viitor acum câteva decenii, metodele de învățare sau de memorare din anii ’80-’90, nu mai sunt valabile astăzi. La început de sec. XXI majoritatea informațiilor pe care le găseai în trecut cu greu, în enciclopedii, dicționare, cărți științifice, acum le găsești pe internet. În câteva secunde ai acces la biblioteci întregi, evident dacă știi ce și unde să cauți, dacă știi să selectezi și să analizezi critic informațiile pentru a le folosi apoi în favoarea ta. Deci, ce contează astăzi să înveți și ce nu?

Eu una aș spune că, de fapt, ceea ce se află în interiorul nostru, lucrurile cu care suntem înzestrați sau pe care le cultivăm în decursul vieții noastre sunt cele care ne vor susține, ne vor da o stare de bine, o motivație permanentă, indiferent de vârsta pe care o avem. Și, de asemenea, este extrem de benefic să împărtășim cu alții darurile, pasiunile noastre, și totodată să fim în contact cu specialiști care să ne îndrume și să ne încurajeze explorările. Așadar, contează să înveți lucruri care îți fac plăcere, care te bucură. Și asta pentru că, deseori, răspunsul la întrebarea „Cum mă pot echilibra, ce mă face fericit/-ă, care sunt lucrurile care dau sens unei zile (dincolo de lucrurile esențiale – prieteni, familie, siguranță, sănătate, job)” este pasiunea mea, procesul de  a învăța ceva nou care îmi place și mă reprezintă.

De ce cursuri mai puțin convenționale?

Pentru că vrei să înveți de la cei mai buni. Cum ar fi… dirijorul Tiberiu Soare, istoricul Georgeta Filitti, arhitectul Augustin Ioan, istoricul Anita Sterea, antropologul Radu Umbreș, sociologul Adriana Sohodoleanu și alții. În 2007 Fundația Calea Victoriei lansa, pentru publicul bucureștean, primele cursuri umaniste și culturale pentru publicul de toate vârstele. Practic, ce ți-ar fi plăcut să înveți dar nu ai găsit în programa școlară: istoria artei, antropologie, filosofie, istoria religiilor, diplomație, astronomie, cinema, istoria Bucureștiului, design interior, scriere creativă, psihologie, istoria muzicii, pictură, folclor, actorie, arhitectură sau fotografie.

Dacă ne uităm cu atenție la faptul că, în ultimele decenii, ideea explorării universului interior, a psihicului nostru, a pasiunilor pe care le avem, a ceea ce ne definește a prins tot mai mult teren, n-o să ne mirăm foarte mult că din ce în ce mai mulți oameni caută să-și regăsească pasiunile pierdute. Psihologii, coachii, trainerii, ne invită să contemplăm ce ne face cu adevărat fericiți, ce ne poate echilibra în momente provocatoare, fie că acestea vin din exterior (precum o criză economică, o pandemie, sau alte tulburări socio-politico-economice), fie că e vorba de momente dificile inevitabile care fac parte din biografia noastră.

Oamenii care vin la Fundația Calea Victoriei, întrebați de ce aleg să vină la un curs de dezvoltare personală, de pictură sau de actorie, răspund că își doresc să aibă mentori în domeniile de care sunt pasionați, dar de care nu au avut timp până acum. De asemenea, aceștia își doresc să facă parte dintr-o comunitate în care să-și împărtășească curiozitatea pentru un subiect care i-a pasionat de mici și pentru care au decis acum că vor să își facă timp. O altă categorie preferă cursurile mai savante care sunt axate pe filosofie, antropologie, istoria religiilor, mistică, cultura antichității greco-romane sau istoria artelor. Fie că au mai studiat sau au avut de-a face cu aceste domenii, fie că le-au descoperi recent, au o răbdare extraordinară și sunt atenți la subtilitățile unui text antic, la mesajele revelatoare ale unui teolog din Evul Mediu sau la detaliile sublime ale unui tablou din secolul al XVII-lea. Alți cursanți, în urma unor cursuri de la fundație, își schimbă traseul profesional, prind curaj și devin antreprenori, își urmează un talent pe care îl aveau de mici dar care nu credeau mai demult că îi poate susține în viață.

Am să vă spun și o poveste în loc de final…

Neagu Djuvara, primul lector al fundației, istoric celebru, era cel mai tânăr om pe care l-am cunoscut. În 2007 avea 91 de ani și era extrem de dinamic, scria mult, citea, învăța, se întâlnea mereu cu prieteni, cu publicul, la lansări de carte sau diverse evenimente, era plin de entuziasm și energie. Primul curs al fundației a fost despre cum a trăit secolul XX, povestea lui în contextul istoriei lumii. A predat în picioare, cu entuziasm, umor, erudiție și farmec nu doar istoria lumii, a Europei din ultimii 100 de ani, dar ne-a și transmis bucuria imensă, contagioasă de a-și fi găsit propriile comori pe care le împărtășea cu ceilalți, șoptindu-ne, printre rânduri, un secret extraordinar: „Există tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte dacă îți urmezi pasiunea”.  Sandra Ecobescu este membru fondator și preşedinta Fundaţiei Calea Victoriei –fundatiacaleavictoriei.ro -, un proiect dedicat culturii şi educaţiei continue, care animă viaţa bucureşteană de peste 16 ani prin cursuri, conferinţe şi concerte de muzică clasică neconvenţionale. Sandra crede că educaţia, arta, cultura şi dezvoltarea personală sunt lucruri esenţiale în viaţa tuturor celor care doresc să se bucure de fiecare zi, să îşi găsească menirea şi să aducă schimbarea în bine în comunitatea, oraşul și ţara în care trăiesc.

Related Posts

Cele mai așteptate filme din 2025

Sunt filme pe care le așteptăm cu nerăbdare: remake-uri, continuări ale unor francize de succes sau povești pe…

Meseria, brățară de aur sau de tinichea?

Anii 1990 au marcat declinul școlilor de arte și meserii și au favorizat apariția „fabricilor de diplome” în…

Vremea probabilă cu Busu (Florin Busuioc) – PRO TV

Știu, înaintea tuturor, dacă ziua care se întinde în fața noastră va fi una frumoasă sau dacă ne…

Ianuarie 2025: ce filme noi vedem la cinema

Luna ianuarie începe cu o serie de blockbustere: Nosferatu, Babygirl, un nou film din seria Paddington și multe…

Ianuarie 2025: ce filme și seriale vedem pe platformele de streaming

Sezoane noi din serialele preferate, titluri noi, drame pline de suspans: iată noutățile pe care pe poți vedea…

Cum stă treaba cu reinventarea?

Vine o vreme în viață când începe să miroasă a „vreau altceva, nu știu exact ce, dar îți…

Un om educat este un om puternic și valoros. Oameni din România care fac educație pentru mai mult bine

În fiecare număr îţi prezentăm oameni care fac din lume un loc mai bun, trag un semnal de…

Ce înseamnă să fii strateg de mesaj?

Iată 7 scurtături care te salvează când ai de promovat o idee. Ce înseamnă să fii strateg de…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Dana Predescu, doctor

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Tulburările de somn în perioada Sărbătorilor. De ce apar și cum pot fi gestionate? Sfaturile specialistului somnolog

Sărbătorile de iarnă sunt adesea o perioadă plină de bucurie, dar și de provocări pentru sănătatea somnului. Dr….