A List Magazine ∙ August 30, 2024 ∙ 8 min read

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în luna septembrie a acestui an!

Berbec

Debutul lunii îți aduce în atenție domeniul profesional și probleme sale. Sunt posibile schimbări importante, cu efecte pe termen lung. Ar fi bine să-ți alcătuiești un plan clar privitor la ce anume dorești să lucrezi, mai ales din plăcere, condițiile de muncă pe care le dorești, dar și colectivul în care să activezi de acum încolo. Relațiile parteneriale vor cunoaște modificări importante, astfel că se pot contura colaborări noi sau, în funcție de logica lucrurilor, o relație matrimonială nouă. Tatonează acest segment de viață și, după o gândire atentă, decide în consecință. În preajma datei de 18 septembrie se pot evidenția afecțiuni vechi, care vor necesita ajutor de specialitate. 

Taur

Se conturează noutăți sentimentale, astfel că atât relația cu persoana iubită, cât și cea cu copiii se vor revigora în totalitate. Încă din primele zile ale lunii vei simți adierile proaspete ale iubirii care, deocamdată nu se pot materializa așa cum dorești. Fii prudent în preajma datei de 3 septembrie, pentru că foarte ușor se pot isca, aparent din senin, altercații în relațiile cu cei dragi. Relaxează-te cu hobby-uri! În plan profesional se întrezăresc noutăți, etape care se deschid acum și care vor dura un an de zile. Lucrurile sunt amestecate la locul de muncă, deoarece predomină conflictele mocnite și neînțelegerile de la banalități. 

Gemeni

Segmentul domestic îți aduce surprize plăcute, fie că se lămuresc chestiuni patrimoniale vechi, fie că rezolvi o serie de treburi gospodărești care trenează de ceva vreme. Poți cumpăra sau vinde bunuri, îți poți reamenaja spațiul locativ sau îți orientezi eforturile spre îngrijirea grădinii și animalelor de companie. De mare folos îți sunt dialogurile cu membrii familiei, cu neamurile, vizitarea locurilor natale sau răsfoitul albumelor cu fotografii de familie. Relațiile sentimentale se activează mult, astfel că sunt șanse să te îndrăgostești, să-ți amintești de fostele iubiri sau îți vei alcătui un portret-robot al persoanei dorite în rol de iubit sau iubită. 

Rac

Relațiile cu anturajul apropiat sunt frecvente. Ești căutat de multă lume, de rude, de prieteni mai vechi sau mai noi, de simple cunoștințe, oameni care chiar au nevoie de sfaturile tale sau de o simplă conversație cu tine. Îți va plăcea popularitatea creată, aparent din senin în jurul tău, însă ai grijă să te implici sau să oferi atât cât trebuie și mai ales când trebuie. Unii te vor lua drept model demn de urmat. În plan domestic încep schimbările majore, de aceea ar fi bine să te gândești la planuri de anvergură, cum ar fi reamenjarea casei în care locuiești sau chiar mutarea într-o casă nouă. Multe discuții cu membrii familiei și cu neamurile pe teme patrimoniale.

Leu

Luna debutează cu noutăți în plan financiar, asta însemnând că ți se vor îmbunătăți veniturile obținute din activitatea prestată la un loc de muncă. Este bine să te informezi în permanență vizavi de situația surselor de venit, abordând totul corect. Provocarea perioadei constă în revizuirea concepțiilor și atitudinii tale față de bani și implicațiile lor. Multe cheltuieli, dar vin și bani suficienți pentru ele, astfel că îți poți permite și niscai mofturi. Însă, fii prudent la datorii! Achită la timp facturile, taxele, impozitele sau, dacă este cazul, creditele. Pe de altă parte, vei fi nevoit să te ocupi de acte, documente, înscrisuri personale și profesionale.

Fecioară

În prima parte a lunii mai poți face ultimele retușuri necesare îmbunătățirii personalității și vieții tale în general. Lasă deoparte totul și ocupă-te intens de tine și de cele dragi sufletului tău. Revizuiește sau alcătuiește planuri noi de însănătoșire, operează acele schimbări în rutina zilnică necesare eficientizării activității personale și profesionale, renunță la situații și relații care te țin în loc. Este vremea schimbărilor interioare profunde, cu efecte pe termen lung. Veniturile tale din activitatea prestată la un loc de muncă se vor îmbunătăți, însă abia acum încep discret, în umbră, să se contureze. Răbdare, prudență la cheltuieli și investiții! 

Balanță

Este o perioadă excelentă pentru transformări interioare, reevaluarea tuturor planurilor de viață, dar și pentru odihnă și relaxare în natură. Vizualizează condițiile în care vrei să trăiești și situațiile de viață în care vrei să te implici, mulțumind bucuros ca și cum deja s-au petrecut toate acestea. Universul îți va răspunde pe măsura gândurilor și atitudinii tale. Ai grijă de sănătate, deoarece se pot accentua afecțiunile specifice sistemului digestiv și cele aferente extremităților picioarelor. De mare folos ți-ar fi alcătuirea unui plan de analize, consultații sau, în funcție de caz de intervenții chirurgicale. A doua parte a lunii îți aduce energie proaspătă.

Scorpion

Este o perioadă bună pentru reevaluarea relațiilor cu prietenii și pentru a-ți găsi alți susținători în plan socio-profesional. Vor apărea în preajma ta personaje noi, interesante care vor dori sincer să îți fie alături pe termen lung. Unii au interese clare, fie de implicare într-un proiect profesional comun, alții însă au interese meschine și ascunse foarte bine. Fii prudent vizavi de cei pe care îi lași să se apropie de tine și de treburile tale. În preajma datei de 21 Septembrie sunt posibile răsturnări de situație în plan sentimental. Finaluri ale unor idile vechi, revenirea unor povești amoroase considerate uitate, amintiri mai mult sau mai puțin plăcute. 

Săgetător

Vei fi nevoit să găsești un echilibru între casă și îndatoririle profesionale. La serviciu se deschide o etapă nouă, care pare promițătoare. Însă, fii prudent, pentru că doar pare. Ești apreciat de către șefi și colegi, ți se dau sarcini de lucru noi, unele de mare responsabilitate, dar care te pot copleși la un moment dat. Evită excesele de orice fel, nu te lăsa sedus de vorbe mieroase și fii cât mai obiectiv! Implicarea în prea multe treburi te va duce la oboseală și eșec. Membrii familiei au nevoie de sprijinul tău, astfel că ar fi bine să menții un ritm constant în ceea ce privește rezolvarea treburile gospodărești, relaționarea cu cei dragi și treburile de la serviciu. 

Capricorn

Sunt accentuate relațiile cu străinătatea, planurile de călătorii și de studii, dar și dorința de rafinare sufletească, de a întâlni oameni erudiți și de a aborda cu totul altfel viața și evenimentele ei. Sunt șanse de colabora cu persoane aflate în străinătate, de a pleca în interes de serviciu sau pentru a urma un program de instruire personală sau profesională. Pot apărea niscai neplăceri legate de acte, amânări sau întârzieri. Tendința de a acționa la primul impuls este mare și păguboasă. Multe relații se vor reconfigura, mai ales cele cu anturajul apropiat. Vor veni oameni noi în preajma ta, la momentul potrivit. În plan profesional se deschide o nouă etapă. 

Vărsător

Situații financiare controversate! Vor intra în discuție achitarea unor facturi vechi, moștenirile, partajele în funcție de caz, dar și alte tipuri de litigii ce implică bani și bunuri comune cu alții. Apelează la sfaturile unor specialiști, pentru că unele neplăceri se pot întinde pe mulți ani. Sursele tale de venit din activitatea prestată la un loc de muncă se pot modifica. Se închide o etapă de câștig din munca proprie, astfel că este bine să eviți cheltuielile extravagante, investițiile sau împrumuturile de orice fel. Probabil că în urma evenimentelor petrecute te vei gândi ceva mai mult la sistemul valorilor morale și materiale abordate până acum.

Pești

Ai multe de rezolvat, dar prioritar ești tu cu tine. Alcătuiește un program al treburilor pe care trebuie să le desfășori sau să le rezolvi pe parcursul acestei luni și urmează-l îndeaproape. Sunt șanse să duci totul cu bine până la capăt. Se conturează modificări în relația cu partenerul de viață și în relațiile de afaceri sau vizavi de colaboratori. Apar noutăți, dar unele ascund interese meschine sau detalii neplăcute. Fii prudent dacă dorești să te implici în colaborări noi sau dacă accepți alte condiții de desfășurare ale celor vechi. Datorită tumultului relațional din această lună sunt posibile probleme de sănătate. Schimbări financiare și câștiguri suplimentare.

Foto: Unsplash

Related Posts

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…