Astrologul Anca Stoica ne spune în cele ce urmează care este horoscopul pentru perioada următoare. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna 23-29 octombrie 2023
Berbec
Este bine să te ocupi numai de tine și planurile tale în această săptămână. Rezervă momente de liniște, în singurătate, analizează situația în care te afli și relațiile pe care le ai cu ceilalți. Concluziile formulate acum te vor ajuta să conturezi noi direcții de viață personală și profesională. Practic, se deschide o etapă foarte importantă, astfel că pornind la drum cu o altă filozofie de viață și cu scopuri nobile, toate ți se vor revela după pofta și nevoile sufletului tău. Sănătatea întregului organism este vulnerabilă, așa că ar fi bine să ții cont și de asta. Odihnă, discreție, eforturi dozate și încrederea nestrămutată că totul se desfășoară spre binele tău suprem.
Taur
Dialogurile cu prietenii și cu persoanele din mediul profesional care îți susțin proiectele și activitatea te vor pune serios pe gânduri. Se conturează schimbări benefice la locul de muncă, astfel că ar fi bine să fii deschis la nou. Ai temeri vizavi de viitorul tău în domeniul profesional, însă depune eforturi conștiente să te liniștești și să ai încredere că totul se desfășoară în favoarea ta. Sunt posibile conflicte la serviciu, atât din partea colegilor, cât și din partea subalternilor, însă hiba este la tine. Ceva nu faci sau nu comunici corect sau exagerezi cu sarcinile de lucru sau pur și simplu te implici în treburile altora fără rost. Odihnește-te și controlează-ți reacțiile!
Gemeni
E o perioadă importantă în plan socio-profesional! Se conturează reuniuni profesionale, dialoguri cu șefii, cu reprezentanți ai unor instituții și multe sarcini de lucru. Minunat este că ești ajutat de cei dragi, astfel că te poți implica în proiecte de anvergură pe termen lung. Totuși, se deschide o altă etapă la locul de muncă, fiind nevoie acum să definitivezi sarcini anterioare sau ceva să schimbi în relațiile tale profesionale. Prietenii te provoacă mult pe teme personale, aspect destul de delicat. Ferește-te să povestești despre tine și despre vulnerabilitățile tale! Unii pot interpreta greșit ceea ce spui sau gesturile pe care le faci. Ai nevoie de odihnă și detașare de cotidian.
Rac
Ești animat de gânduri mărețe și scopuri nobile la începutul săptămânii. Pe de altă parte, sunt șanse de a planifica călătorii îndepărtate și abordarea unor studii de perfecționare pe termen lung. Chiar dacă la prima vedere, te îngrijorează starea lucrurilor, nu ai motive întemeiate. În plan profesional se conturează o etapă nouă, mai ales în relațiile cu șefii. De asemenea, statutul tău socio-profesional se va modifica în sens benefic. Totul este să ai încredere că lucrurile se desfășoară în favoarea ta. Este nevoie să-ți remodelezi atitudinea față de relațiile cu șefii și față de rolul tău în mediul socio-profesional în care activezi. Noutăți profesionale de anvergură!
Leu
Este nevoie să te ocupi de cheltuielile comune cu alții, de genul facturi, taxe, impozite și documente specifice bunurilor materiale. Se recomandă prudență, deoarece sunt posibile neînțelegeri și minciuni. Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat, activitățile intelectuale, călătoriile pe distanțe scurte te vor ajuta să-ți remodelezi filozofia de viață. Este vremea să abordezi cu totul altfel oamenii și evenimentele vieții. De mare folos îți este implicarea în studii și cercetări. Planifică cursuri de perfecționare, participarea la seminarii scurte pe teme diverse și călătorii cu temă dată. Forfotă socio-profesională și dialoguri importante cu șefii.
Fecioară
Dialoguri și acțiuni comune cu partenerul de viață sau cu cei de afaceri. Bizarul domnește în segmentul partenerial, astfel că este bine să fii precaut. Evită să povestești despre veniturile tale sau să pui agoniseala ta la dispoziția altora. Se preconizează o etapă nouă vizavi de bani și bunuri comune cu alții. Asta înseamnă că ai șanse să achiți datorii, să rezolvi demersuri specifice moștenirilor sau partajelor. Evită acumularea datoriilor și planurile de investiții deocamdată! Pe de altă parte sunt zile excelente pentru a te apropia de studiul disciplinelor ezoterice și de a descifra înțelesul vieții, dincolo de realitatea cotidiană.
Balanță
Săptămâna debutează cu multă forfotă la serviciu, însă și acasă ai multe și mărunte de făcut. Cum lucurile sunt amestecate, nesigure, bizare în mediul profesional în care activezi ar fi bine să-ți dozezi eforturile și să lucrezi strictul necesar. Sănătatea îți poate crea neplăceri, deci îngrijește-te corespunzător. Relațiile parteneriale se vor modifica, deoarece este vremea marilor schimbări matrimoniale și în afaceri. Finaluri și începuturi. Deocamdată ar fi bine să analizezi pe îndelete situația partenerială și să trasezi alte direcții. Renunță la concepții, planuri și relații care nu-și mai au rostul în viața ta de acum. Cheltuieli comune cu alții.
Scorpion
Ești tentat să te lași dus de valul emoțiilor în relațiile cu copiii și cu persoana iubită. Ceva nedefinit îți înflăcărează sufletul, astfel că ai fi în stare să muți munții din loc pentru cei dragi. Bine ar fi să revii la felul acela circumspect și bănuitor, pentru că în segmentul sentimental nimic nu e ceea ce pare. La serviciu se conturează schimbări importante și definitive. Condiții de muncă noi, colegi noi, restrângere de activitate, reconversie profesională, șomaj. Este bine să te ocupi pe îndelete de situația ta profesională și să iei măsurile necesare. Sănătatea este vulnerabilă, fiind nevoie de îngrijiri de specialitate. Odihnește-te și ai încredere că va fi bine!
Săgetător
Relațiile cu membrii familiei și treburile gospodărești te solicită mult în prima parte a săptămânii. Este posibil să fii nevoit să ajuți pe cineva drag cu sfaturi, bani sau bunuri materiale. În funcție de situație, dialogurile cu un prieten te pot sprijini pe tine să-ți rezolvi treburile personale. Totul este să permiți cuiva să te ajute. În relațiile cu copiii și cu persoana iubită se deschide o etapă nouă, în care ar fi bine să-ți remodelezi atitudinea și așteptările. Surprizele pot fi de proporții în plan sentimental, deci fii prudent și ține cont și de ceilalți. Sarcini de lucru noi și urgente la serviciu.
Capricorn
Persoanele din anturajul apropiat te solicită în prima parte a săptămânii. Dialoguri multe, acțiuni comune, demersuri intelectuale, călătorii pe distanțe scurte. De reținut cele aflate, pentru că îți vor fi de folos la momentul potrivit, în plan profesional. Chiar dacă acum pare de neînțeles sau de necrezut ce fel de informații ajung la tine, evită ignoranța și temerile. Acasă, în familie, este forfotă, pentru că se conturează schimbări majore și definitive. Sunt posibile discuții aprinse cu membrii familiei și cu neamurile, rezolvarea unor demersuri patrimoniale, demararea unor reparații, curățenii generale, vânzarea și achizițioarea de bunuri casnice.
Vărsător
Segmentul financiar îți solicită atenția și eforturile în prima parte a săptămânii. Este vorba despre veniturile pe care le obții de la locul de muncă, în urma eforturilor depuse. Este posibil să existe o mare discrepanță între așteptările tale și răsplata cuvenită, dar ai încredere că din umbră providența îți înlesnește câștigurile la momentul potrivit. În relațiile cu anturajul apropiat apar discuții importante, astfel că te vei desprinde de unii și vei fi tentat să te apropii de alții. Se recomandă prudență, pentru că nu este ceea ce pare. Detașează-te de alții, selectează temele de discuție și evită să oferi sfaturi. Călătorii pe distanțe scurte și abordarea unor cursuri.
Pești
Ai multă energie în aceste zile, astfel că te poți ocupa atât de treburile personale, cât și de îndatoririle profesionale. Selectează totuși prioritățile și conservă-ți energia vitală, deoarece fluctuează și poți întâmpina neplăceri. Acentual săptămânii se așează pe segmentul financiar, în sensul că se conturează schimbări importante la secțiune venituri obținute din munca proprie. Poate fi vorba despre primirea salariului, despre oferte noi de colaborare care să-ți aducă câștiguri noi sau apar informații utile vizavi de modificarea salarizării și a condițiilor de muncă. Prudență și răbdare! Există hibe în tot ce ține obținerea plății aferente muncii depuse.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…