A List Magazine ∙ June 6, 2022 ∙ 8 min read

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele pentru perioada 6-12 iunie 2022.

TEXT DE ASTROLOG ANCA STOICA

Berbec  

Energia săptămânii predispune la multă forfotă la serviciu, dar și acasă în plan personal vei fi nevoit să rezolvi multe și mărunte. Alege prioritățile și dozează-ți eforturile, pentru că există un risc mare de a-ți risipi energia în activități inutile. Sănătatea este vulnerabilă și s-ar putea crea contexte favorabile de a discuta cu specialiști în sănătate sau de a face niscai analize. Relațiile parteneriale sunt active, iar dialogurile frecvente pe teme diverse. Uniunea, căsătoria, divorțul, asocierea toate sunt posibile și foarte ușor le poți recunoaște în funcție de contextul în care te afli. Noutăți financiare comune cu alții. 

Taur

Este bine să te apropii sincer de persoana iubită și de copiii tăi sau ai altora. Interacțiunea cu cei dragi și cu persoanele tinere îți aduce un aport substanțial de energie și informație, aspecte de care ai mare nevoie în această perioadă. Fii alături de ceilalți, susține-le ideile, respectă-le deciziile și iubește-i necondiționat. Ceea ce emiți tu spre ei se va întoarce la tine înzecit. La serviciu va fi mult de lucru, dialoguri și activități care presupun efort mental destul de mare. Prudență și discernământ! Unii te vor provoca doar așa de amorul artei. În plan partenerial se deschide o nouă etapă. Oferte de colaborare, o cerere în căsătorie sau un divorț iremediabil.

Gemeni

Relațiile cu membrii familiei și activitățile gospodărești se evidențiază mult în prima parte a săptămânii. Poți ajunge la pace cu membrii familiei pe orice temă legată de bunuri patrimoniale sau de îmbunătățiri ale condițiilor din spațiul locativ. De asemenea, te poți gândi la a te muta, a vinde sau cumpăra ceva valoros pentru casă. Sănătatea este vulnerabilă, de aceea evită eforturile mari și dialogurile care te solicită mental prea mult. De evitat, pe cât posibil, consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale în perioada 10 – 12 Iunie, deoarece sunt posibile erori. Noutăți la locul de muncă, o nouă etapă profesională, responsabilități de anvergură.

Rac

Persoanele din anturajul apropiat te solicită mult, fie pentru a le oferi sfaturi, fie pentru a tăifăsui cu tine pe teme de larg interes. De asemenea, vei fi nevoit să călătorești pe distanțe scurte pentru a rezolva chestiuni personale și profesionale. Evită discuțiile contradictorii și graba! Acasă ar fi bine să te implici în activități domestice alături de membrii familiei. Ziua de 9 Iunie îți poate aduce răsturnări de situație, fie în plan familial, fie în plan profesional. Fii alături de cei dragi și ajută-i necondiționat! Relațiile sentimentale vor începe o nouă etapă, fie că te apropii și te îndrăgostești de cineva abia cunoscut, fie că se revigorează, cumva, o relație veche.

Leu

Accentul săptămânii va fi pe segmentul financiar, în mod special pe cheltuielile necesare în segmentul socio-profesional. Pe de o parte, este posibil să primești drepturile salariale de la serviciu, să afli informații referitoare la schimbarea condițiilor de muncă, dar și aspecte legate de conflictele mocnite. Se recomandă prudență, întrucât vei fi nevoit să acorzi atenție și energie în segmentul familial. Acasă, în familie se conturează o nouă etapă. Poate fi vorba despre începerea unor reparații de anvergură, despre vânzarea și achiziționarea de bunuri patrimoniale sau despre reconfigurarea relațiilor cu membrii familiei și cu neamurile.

Fecioara

Ești hotărât să schimbi multe și mărunte în viața ta începând cu această săptămână. Este bine să îți selectezi prioritățile și să eviți a te împrăștia în prea multe activități. Financiar sunt momente bune, în sensul că primești bani, salariul sau bonusuri dinspre locul de muncă. Însă, apar și cheltuieli majore pe cele de trebuință traiului cotidian. Cele mai remarcante evenimente se petrec în segmentul relațiilor cu anturajul apropiat. Se recomandă prudență, deoarece unele relații se pot finaliza în mod zgomotos. De asemenea, vor intra în discuție și călătoriile pe distanțe scurte sau studiile profesionale. Informații prețioase pe toate planurile! 

Balanța

În urma discuțiilor cu un prieten sau cu o persoană de încredere din segmentul profesional, în tihnă și în taină vei lua decizii majore pentru mersul lucrurilor în viața ta de acum înainte. Îți sunt favorizate meditațiile interioare, detașarea de cotidian și aflarea unor informații secrete despre relațiile în care ești implicat. Ar fi bine să te gândești ceva mai mult la cele aflate și petrecute. Tendința de a te grăbi și a judeca superficial lucrurile este accentuată și păguboasă. A doua parte a săptămânii evidențiază segmentul banilor obținuți la un loc de muncă. Se deschide o nouă etapă de câștig, care îți va duce venituri substanțiale pe termen lung.

Scorpion

O săptămână importantă, întrucât se așterne în calea ta o nouă etapă de viață și activitate. Ai șanse deosebite și unice de a-ți trasa planuri îndrăznețe de viitor, în care să-ți propui activități de anvergură, dar mai ales reformularea personalității tale din temelii. Lasă mărunțișurile vieții cotidiene deoparte și gândește-te numai la ceea ce îți dorești cu adevărat și la ceea ce mai merită să păstrezi în viața ta de acum încolo. Chiar dacă ești greu de observat în peisajul cotidian, pentru că tendința la izolare încă persistă, farmecul care te învăluie va fi remarcat de cei dragi. Rezervă momente pentru odihnă și plimbări în aer liber.

Săgetător

Săptămâna debutează cu aspecte profesionale, cu reuniuni oficiale cu șefi sau cu persoane influente în mediul în care lucrezi. Dialogurile vor fi fructuoase și vor avea efecte pe termen lung. Totul este să ai răbdare să asculți ce spun ceilalți și să eviți graba în decizii și gesturi. Ești bine susținut de către prieteni și de către admiratori, dar cumva există invidii pe care le vei simți foarte clar. Cele mai bune discuții se vor purta în taină, departe de ochii și urechile lumii. Ai nevoie de mult liniște, detașare de cotidian și de a-ți stabili alte priorități. Prudență în privința sănătății și la dușmanii ascunși!

Capricorn

Cu siguranță în această săptămână îți vei reformula multe concepții despre viață. Tendința de a aborda alte filozofii, de a urma modele de viață ale unor oameni valoroși este mare și ușor de satisfăcut. Ar fi bine să-ți selectezi atent informațiile și să le discerni pe îndelete. Vor intra în discuție planurile de călătorii îndepărtate și cele privitoare la îmbogățirea bagajului educațional. Foarte evidente vor fi și relațiile oficiale cu șefii, dezbaterile publice la locul de muncă și obținerea unor merite profesionale. Este rost de a obține o funcție de conducere sau responsabilități deosebite pe termen lung. Se conturează o etapă nou în relațiile cu prietenii.  

Vărsător

O săptămână cu accent pe segmentul banilor și bunurilor administrate și folosite împreună cu alții, mai ales în segmentul profesional. Discuții privitoare la colaborări, căutarea unor soluții viabile de a obține venituri suplimentare, dar și cheltuieli pe taxe, facturi, servicii personale. Există și varianta să primești niscai bonusuri dinspre locul de muncă sau măcar promisiuni ferme în acest sens. În relațiile cu șefii se conturează o etapă nouă, putând fi vorba despre schimbarea unora, revigorarea unor relații vechi sau obținerea unei funcții de conducere. Oricum ești bine văzut de către ceilalți, iar socializarea este la ordinea zilelor.

Pești

În prima parte a săptămânii sunt posibile multe discuții parteneriale, atât în plan personal cu partenerul de viață, cât și în plan profesional cu partenerii de afaceri sau colaboratorii. Fii prudent, deoarece există riscul să vorbești prea mult, să-ți divulgi intențiile și să emiți judecăți eronate. Vor interveni și aspecte financiare comune cu alții, de genul achitarea unor datorii, rezolvări legate de moșteniri sau partaje, dialoguri cu instituții financiare. Însă cel mai important este faptul că îți vei revizui filozofia de viață în mod radical și definitiv. Dialogurile cu persoane erudite, călătoriile și studiile ample te vor ajuta foarte mult în acest sens. 

Foto: Unsplash

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…