Află tot ce îți rezervă astrele în săptămâna care urmează! Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie în perioada 31 mai-6 iunie 2021.
Berbec
O săptămână în care socializarea și activitățile comune cu ceilalți sunt accentuate. Întâlniri cu persoane oficiale și discuții cu șefi, toate amestecându-se într-un carusel interesant, dar uneori dificil de urmărit și înțeles. Este bine să fii prudent în vorbe și gesturi, întrucât totul poate fi răstălmăcit. Pe de altă parte, sunt momente bune pentru a te antrena în discuții constructive cu prietenii și cu persoanele din anturajul apropiat care îți susțin proiectele personale și pe cele profesionale. Zilele de 2 și 3 Iunie pot aduce fluctuații ale sănătății, evidențiindu-se afecțiuni vechi. Se recomandă prudență, odihnă și respectarea sfaturilor, terapiilor oferite de specialiști. În plan profesional există conflicte ascunse ce vor ieși la iveală, cel puțin parțial în această săptămână. În weekend te vei simți mai bine, dar nu forța nota.
Taur
Ai multe de realizat în segmentul socio-profesional, astfel că zilnic vei fi solicitat mult la locul de muncă. Se deschide o nouă etapă profesională. Imaginea ta în ochii celorlalți se va schimba benefic și de acum încolo mulți vor veni în preajma ta să te susțină sau să te roage să-i ajuți la rândul tău cu ceea ce au nevoie și le poți oferi. Totuși, evită să te lași copleșit de vorbe dulci și de gesturi aparente. Miercuri și Joi sunt probabile dialoguri furtunoase cu prietenii. Fii prudent și controlează-ți reacțiile! Chiar dacă ai drepatate, ceilalți sunt, deocamdată, pe altă lungime de undă. Unii te vor sfătui de bine, însă alții vor depune eforturi să-ți deturneze planurile și relațiile în care ești implicat. Prudență! În weekend, odihnește-te conștient, evită oamenii zgomotoși și activitățile solicitante.
Gemeni
Ești atras de temele filozofice ale vieții în această săptămână. Dorința de elevare sufletească, de a-ți bucura sufletul cu informații spirituale, cu discuții cu persoane deosebite sau de a călători în locuri exotice este mare și chiar ușor de îndeplinit. Totul este să ai încredere în tine, în Univers șri în faptul că toate se materializează la timpul și în felul potrivit. Învață, studiază, bucură-te de ceea ce se află în jurul tău și privește oamenii cu drag și toleranță. Undeva, cândva vei avea tu nevoie de o astfel de atitudine din partea altora. Relațiile profesionale se activează Miercuri și Joi. Sunt probabile discuții zgomotoase, conflicte mai vechi sau mai noi, situații controversate dificil de înțeles pe moment. Fii prudent și ascultă ce îți spun ceilalți! Evită implicarea în conflicte sau în discuții contradictorii. În ultimele zile ale săptămânii vei fi înconjurat de prieteni deosebiți și bine intenționați.
Rac
Săptămâna debutează cu discuții pe teme financiare cu partenerul de viață sau colaboratorii din segmentul profesional. Poate fi vorba despre achitarea unor facturi comune, despre lămurirea unor aspecte privitoare la moșteniri și partaje sau ceva legat de activități profesionale comune care implică bani și bunuri. Este nevoie de prudență și atenție la detalii, întrucât există șanse ca tu să cheltuiești mai mult decât ceilalți și cumva să fii păgubit pe moment. Este adevărat că lucruile se vor echilibra la momentul potrivit, însă acum te poate necăji foarte mult fiecare ban cheltuit. Se conturează o nouă etapă financiară, mai ales în ceea ce privește banii și bunurile comune cu alții. Pe 2 și pe 3 Iunie, activitatea mentală se intensifică, astfel că vei avea tendința de a vorbi mult, pe tonuri agresive sau în grabă. Fii prudent și controlează-ți stările! Multă forfotă în plan socio-profesional.
Leu
Relațiile cu ceilalți îți atrag atenția în această săptămână. Se conturează o nouă etapă partenerială, atât plan personal, cât și în plan profesional. Cu partenerul de viață sunt posibile discuții legate de latura afectivă a relației care este în declin sau, în funcție de situație, apar neplăceri legate de copii. Fii prudent, pentru că fundalul oricărei relații parteneriale este vulnerabil și în orice moment relația se poate destrăma. Pe de altă parte, și relațiile de colaborare sau de afaceri sunt răscolite în aceste zile, existând riscul destrămării definitive a unora. Vor interveni și chestiuni financiare comune cu alții, de tipul achitarea unor datorii, facturi sau rezolvarea unor acte referitoare la bani și bunuri folosite și administrate în comun cu alții. Selectează prioritățile și ocupă-te mai întâi de nevoile tale. La finalul săptămânii sunt potrivite activitățile culturale.
Fecioara
În prima parte a săptămânii ai multe de făcut la serviciu, însă și acasă în plan personal este nevoie să te ocupi de treburile de rutină ale casei sau ale membrilor familiei. Nemulțumirile sufletești îți afectează sănătatea și randamentul în plan profesional, deci fii prudent și detașează-te rapid de situațiile neplăcute. La serviciu se deschide o nouă etapă, fie prin apariția unor sarcini de lucru noi, fie îți schimbi locul de muncă. Sănătatea este vulnerabilă, astfel că sunt posibile oboseala și accentuarea unor afecțiuni vechi. Prudență și selectează prioritățile! Relațiile parteneriale se vor evidenția destul de vehement pe 2 și pe 3 Iunie. Dialoguri aprinse cu partenerii, acțiuni comune de anvergură și controverse de tot felul. Unele parteneriate se pot finaliza în chip nebănuit. La sfârșitul săptămânii apar cheltuieli.
Balanța
Relațiile sentimentale sunt răscolite în prima parte a săptămânii. De la felul în care gândești, te exprimi, te manifești față de cei dragi, aceștia te pot interpreta greșit și de aici se poate declanșa un șir lung de situații neplăcute. Este nevoie de prudență, răbdare, toleranță. Ascultă ceea ce au de zis ceilalți și ține cont de nevoile și doleanțele lor. Se deschide o nouă etapă sentimentală. De mare folos ți-ar fi o excursie în natură sau niște activități specifice unui hobby. Detașează-te de neplăcerile cotidiene și privește partea plină a paharului vieții tale. La serviciu vei avea multe de făcut și în regim urgent. Concentrează-te pe priorități și evită discuțiile contradictorii cu șefii sau colegii. Sănătatea este vulnerabilă, ieșind în evidență afecțiuni vechi. Dozează-ți eforturile și îngrijește-te! Finalul săptămânii aduce discuții și acțiuni parteneriale.
Scorpion
Segmentul domestic îți ocupă o bună parte din această săptămână. Treburile gospodărești le vei putea desfășura mai ușor alături de membrii familiei. Discuțiile aprinse vor fi frecvente pe teme casnice, însă cu atenție vei reuși să aplanezi orice diferend. Se conturează o nouă etapă domestică. Intră în discuție și schimbările locative sau vânzarea-achiziționarea unor bunuri patrimoniale. Miercuri și Joi se conturează dialoguri aprinse cu persoana iubită sau cu copiii, după caz. Fii prudent, deoarece conflictele sunt deja conturate și oricând pot izbucni în mod neplăcut. O relație sentimentală se poate finaliza. Ceva sau cineva din segmentul domestic și familial poate răscoli mult segmentul sentimental. La sfârșitul săptămânii se evidențiază oboseala și afecțiunile vechi. Prudență și îngrijește-te pe îndelete!
Săgetător
Se conturează multe dialoguri și călătorii pe distanțe scurte în primele zile ale săptămânii. Persoanele din anturajul apropiat te vor căuta în mod special pentru a le oferi sfaturi și soluții pentru situațiile în care sunt implicați. Este bine să fii precaut în vorbe și gesturi, deoarece unii te pot înțelege greșit. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea. Acasă, în familie este multă forfotă. Se recomandă prudență, deoarece în fundal există conflicte serioase între membrii familiei sau între neamuri. Relaxează-te cu activități de tipul hobby alături de cei dragi. Uneori îți va părea dificil să relaționezi cu alții sau să te implici în activități care presupun efort mental sau fizic concentrat. Alege prioritățile și evită oamenii care îți consumă prea mulă energie.
Capricorn
Apar cheltuieli neașteptate în prima parte a săptămânii. Dificil de înțeles imboldurile care te fac să cumperi rapid diverse. Pe de altă parte, este posibil să primești bani, salariul, bonusuri materiale dinspre locul de muncă sau cadouri din partea celor dragi. Fii prudent în privința banilor și bunurilor primite cadou, deoarece în spatele acestor gesturi există interese camuflate bine. Undeva, cândva vei fi nevoit să înapoiezi cele primite în această perioadă. Se conturează o nouă etapă financiară. A doua parte a săptămânii îți aduce în preajmă persoanele din anturajul apropiat. Discuții, întâlniri, călătorii pe distanțe scurte, schimb de informații, dar și multe contradicții interesante. Mentalul este foarte activ, existând riscul să obosești sau să spui vrute și nevrute. Spre finalul săptămânii este recomandabil să stai acasă, alături de cei dragi.
Vărsător
Ești în vervă în această săptămână. Primești energie astrală din belșug, astfel încât vei avea senzația că poți schimba multe și mărunte în viața ta. Ar fi bine să privești atent la ceea ce se află în preajma ta, la oamenii alături de care ești implicat în acțiuni diverse. Revizuiește-ți planurile personale și profesionale, gândește-te chiar și la detalii, însă nu forța nota cu absolut nimic. La momentul potrivit se vor concretiza toate așa cum îți dorești sau cum ai nevoie. În paralel apar chestiuni financiare, de tupul cheltuieli cotidiene, discuții legate de salarizarea de la un loc de muncă sau investiții pe termen lung. Prudență și ferește-te de cheltuieli extravagante și puțin gândite! A doua parte a săptămânii te predispune la dialoguri cu prietenii apropiați și la călătorii de agrement pe distanțe scurte.
Pești
Ai nevoie de introspecție, de singurătate și detașare de tumultul cotidian în prima parte a săptămânii. Se pot accentua oboseala și afecțiunile vechi. Îngrijește-te corespunzător, ferește-te de excese și de dialoguri contradictorii! Prin metode mai puțin obișnuite vei afla multe informații utile. În a doua parte a săptămânii te vei simți mai bine, însă nu forța nota. Întreaga perioadă analizată te predispune la vulnerabilități fizice și mentale, deci fii prudent. Îți sunt potrivite acțiunile ușoare, plăcute, compania celor dragi și de încredere, plimbările în aer liber și pe malul unei ape. Zilele de 2 și de 3 Iunie îți aduc multă energie ce poate fi dificil de gestionat. Alege prioritățile și evită implicarea în treburile altora. Chestiuni financiare de tipul primirea salariului sau a unor cadouri substanțiale.
Text de astrolog Anca Stoica
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…