Află tot ce îți rezervă astrele săptămâna care urmează. Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie, în partea a doua a lunii mai! Care sunt nativii ce vor avea parte de surprize în sfera profesională, aflați imediat!
Berbec
Zilele acestea se vor evidenția relațiile socio-profesionale. Poziția ta în cadrul unui colectiv de lucru începe să fie pusă la încercare, așa încât fii prudent și urmărește atent ceea ce se petrece, atât în câmpul muncii, cât și în relațiile cu prietenii. Găsirea echilibrului între sarcinile de muncă, îndatoririle profesionale și chestiunile familiale sau personale, reprezintă cheia rezolvării oricărei situații ivite. Informațiile primite pe căi oficiale din partea unor șefi sau a unor autorități te vor pune pe gânduri, chiar orientându-te fie spre un alt loc de muncă, fie spre un alt domeniu profesional. Relațiile cu prietenii se vor îmbunătăți, însă nu slăbi vigilența. Unele relații se vor finaliza, iar altele se vor prefigura discret la orizont. În a doua parte a săptămânii sunt probabile neplăceri legate de sănătate. Odihnește-te conștient și trasează planuri personale și profesionale noi. Este vremea marilor și spectaculoaselor schimbări.
Taur
Fundalul săptămânii este reprezentat de activitatea profesională și de relațiile colegiale. Sunt momente bune pentru a-ți revizui filozofia de viață și planurile socio-profesionale. Abordarea situaților și relațiilor în care ești implicat, dintr-o altă perspectivă, este binevenită în aceste vremuri tulburi. O discuție cu cineva pe care-l respecți, vizionarea unor filme documentare sau lecturarea unor cărți de dezvoltare personală te ajută să-ți rafinezi mintea și să-ți liniștești sufletul. Te-ai putea gândi și la călătorii sau la a te înscrie în diverse forme de instruire. Deocamdată, lasă aceste tema la nivel de plan. Foarte animate sunt relațiile cu șefii, aspect care te va scoate din zona ta de confort. Susține-ți punctele de vedere, însă ia aminte și la ceea ce îți spun ceilalți. În weekend apar în preajmă prietenii și activitățile referitoare la un proiect profesional. Bizarul și confuzia predomină în aceste relații și acțiuni, așa încât fii prudent.
Gemeni
Ești nevoit să te ocupi de chestiuni financiare. Este vorba mai mult despre a ajunge la un numitor comun pe seama cheltuielilor, banilor și bunurilor comune sau pe seama moteștenirilor și partajelor. Diferența de opinii și faptul că ceilalți nu te ascultă, te face să ridici tonul și să-ți remodelezi relațiile cu persoanele de care ești legat prin bani, bunuri sau colaborări. Chiar dacă ai intenții bune, planuri financiare viabile, momentele și metodele folosite pentru a le prezenta sunt nepotrivite. Dialogurile cu persoanele aflate departe de granițele țării sunt un alt subiect important. Pot intra în sfera ta de interes, cursurile de pregătire personală sau profesională, planurile de călătorie sau implicarea în activități profesionale noi și de mare anvergură. La finalul săptămânii, chiar dacă ești soliciat, atât de către șefi și autorități la serviciu, rezervă timp și pentru membrii familiei, și pentru treburile gospodărești.
Rac
Săptămâna debutează cu aspecte legate de partenerul de viață și de colaborări. Sunt zile importante ce prefigurează schimbări definitive. De aceea, este bine să te implici în forță, direct și deschis în relațiile cu ceilalți, depunând efoturi clare pentru a rezolva orice diferend. Sunt probabile discuții aprinse referitoare la banii și bunurile comune sau, în cazul unei colaborări se pot redefini termenii și condițiile de desfășurare. Sunt aspecte parteneriale care îți displac, nu îți mai oferă satisfacții personale și nici materiale, așa încât ești dispus să renunți de bunăvoie. Se ivesc și chetuieli pe facturi, taxe, impozite sau pe servicii comune cu alții. Pe de altă parte, sunt șanse să primești bani din activități colaterale locului de muncă. La sfârșitul săptămânii sunt momente excelente pentru vizionarea unor filme bune, pentru studiu și documentare, dar și pentru a discuta cu cineva drag aflat în străinătate.
Leu
Ești dispus să te implici în activitățile profesionale, mai ales în acelea care necesită îmbunătățiri, pe motiv că s-au strecurat erori în rezolvarea lor cu ceva vreme în urmă. Munca de rutină fie că o desfășori acasă, fie la locul de muncă, poate fi obositoare în aceste zile. Selectează prioritățile și apelează și la colegi să te ajute. Totuși, ar fi bine să te gândești la un loc de muncă poate chiar într-un alt domeniu de activitate. Partenerul de viață sau colaboratorii te vor solicita pentru teme comune. Se prefigurează schimbări definitive în toate parteneriatele, de aceea este bine să le analizezi pe îndelete și să renunți la acelea neprofitabile. Din 13 Mai vor începe cheltuieli majore. Se recomandă prudență, deoarece sunt șanse de pierderi și erori în documentele financiare. Pe de altă parte, există riscul ca la îndemnul unora să investești în avantajele lor și în detrimentul tău. La sfârșitul săptămânii, relaxează-te cu o lectură bună sau tăifăsuiește cu cei dragi.
Fecioara
Persoanele dragi te solicită mult în primele zile ale săptămânii. Probabil datorită unor probleme legate de sănătate sau pentru că ești implicat foarte mult în activitatea profesională, copiii și persoana iubită îți pot reproșa diverse. Este vremea să te ocupi serios de segmentul amoros. Cei dragi se pot îndepărta de tine, pe neașteptate și de aici poate începe un șir lung de suferințe gratuite. La locul de muncă este mult animație, sarcini de lucru ce trebuie rezolvate în regim urgent, însă după 13 Mai, atmosfera se schimbă. Fii în continuare atent la relațiile colegiale și la cele cu șefii, deoarece sunt conflictuale. Mai ales, șefii te pot provoca în fel și chip, însă tu evită să le răspunzi cu aceeași monedă. Începe o perioadă în care vrei, nu vrei, vei fi nevoit să închei unele relații, considerate până nu demult relații bune și stabile. În weekend, relațiile parteneriale sunt foarte active prin dialoguri și acțiuni comune, atât cu partenerul de viață, cât și cu cei profesionali.
Balanța
Săptămâna începe alături de membrii familiei și de problemele casei. Este nevoie să te implici în activități gospodărești, să relaționezi cu neamurile, să stabilești planuri de îmbunătățire a condițiilor locative, ba să rezolvi și chestiuni personale ale altora. Canalizează-ți eforturile spre a-ți amenaja casa așa cum îți dorești sau cum ai nevoie acum. Unii membrii ai familiei îți pot respinge ideile, însă fii înțelegător și vorbește-le cu amabiliate, ascultându-le totodată sfaturile sau dorințele. Segmentul afectiv este provocator, însă după 13 Mai se liniștește atmosfera între tine și copii sau între tine și persoana iubită. Totuși, predomină senzația de singurătate afectivă și de înstrăinare față de cei dragi. O relație afectivă veche, fundamentată pe baze slabe, se poate destrăma fără echivoc. A doua parte a săptămânii evidențiază treburile de rutină, atât acasă în mediul familial, cât și la locul de muncă. Sănătatea este vulnerabilă, deci îngrijește-te serios și pe termen lung.
Scorpion
Dorința de a studia, de a te pregăti pentru o promovare profesională este accentuată la începutul săptămânii, bine fiind să-i dai curs. Sunt momente bune pentru a te înscrie la o formă de școlarizare în funcție de nevoile tale personale sau profesionale. Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat sunt la ordinea zilei, oferindu-ți informații prețioase legate de subiectele care te interesează. Relațiile cu membrii familiei sunt conflictuale, însă din 13 Mai, atmosfera domestică se relaxează. Rămân pe fundal animozitățile declanșate în săptămânile anterioare, deci fii prudent în continuare. Posibile probleme în spațiul locativ, fie de tipul reparațiilor urgente, fie este nevoie să rezolvi urgent demersuri legate de moșteniri, vânzarea, cumpărarea unor bunuri patrimoniale. Foarte disonante vor fi de acum încolo cheltuielile comune cu partenerul de viață, rudele, colaboratorii profesionali. În weekend, copiii și persoana iubită te solicită din plin.
Săgetător
Informațiile referitoare la salarizarea locului de muncă sunt destabilizatoare la începutul săptămânii. Este bine să nu pleci urechea la tot ce auzi, deoarece este vorba despre schimbări ale regimului muncii, care într-adevăr atrag modificări salariale neplăcute, însă tot răul este spre bine. Privind partea plină a paharului vieții tale vei observa că de fapt ai suficiente resurse materiale sau financiare care te sprijină să depășești orice situație. Cineva din anturajul apropiat te va ajuta să descâlcești ițele complicate ale situației tale profesionale. Ar fi bine să studiezi, să citești, să te documentezi asupra subiectelor care te interesează fie la nivel personal, fie la nivel profesional. În a doua parte a săptămânii vei avea multe și mărunte de făcut acasă, alături de membrii familiei. Fii prudent, deoarece atmosfera domestică devine conflictuală. Provocările membrilor familiei ar trebuie să le iei în serios și să depui eforturi pentru a rezolva disonanțele.
Capricorn
Energia primelor zile ale săptămânii îți susține în mod special activitățile personale. Sunt momente bune pentru a-ți remodela personalitatea, felul de a relaționa cu ceilalți, dar și felul în care te raportezi la evenimentele înconjurătoare. Este bine să privești și la ceilalți, ca să observi ce anume din felul lor de a fi îți place și ce nu. Poți găsi adevărate modele de viață printre apropiați și îi poți invita la dialoguri filozofice benefice pentru ambele părți. Totul este să nu forțezi nota, să ai răbdare, să fii perseverent, deoarece procesul de transformare personală este lent și se întinde pe o perioadă lungă de timp. Cheltuielile din aceste zile sunt mari, fie că este vorba despre nevoile traiului cotidian, fie că ai de achitat rapid restanțe la facturi sau alte tipuri de datorii. Se îmbunătățește cumva situația financiară, însă instabilitatea de fundal rămâne valabilă. La sfârșitul săptămânii se conturează dialoguri cu cei dragi și călătorii pe distanțe scurte.
Vărsător
Ai nevoie de liniște și discreție la începutul săptămânii. Oboseala este accentuată, fiind nevoie chiar de îngrijiri medicale pe alocuri. Apelează la cineva drag și de încredere pentru a te ajuta să rezolvi cu bine treburile prioritare. Sunt momente bune pentru dialog interior, pentru a privi dincolo de perdeaua fizică și a separa clar aparențele de esențe. Poți afla informații prețioase pe căi mai puțin obișnuite, mai ales referitoare la situația de la locul de muncă. În culisele profesionale se fac și se desfac multe și mărunte, inclusiv există conflicte ce stau să izbucnească la momentul potrivit. Relațiile colegiale și cele cu subalternii sunt alunecoase, punctate cu note misterioase. Fii prudent și evită să-ți divulgi opiniile, ideile sau planurile de viitor. La mijlocul săptămânii te vei simți mai bine, dar păstrează cumpătarea și discreția. Se conturează cheltuieli majore pe cele necesare traiului cotidian, mai ales la finalul săptămânii. Noutăți financiare importante, însă nu este ceea ce pare.
Pești
Proiectele profesionale desfășurate alături de prieteni și de persoanele din mediul profesional reprezintă subiectele care îți deschid această săptămână. Se conturează o perioadă în care vei fi nevoit să reiei unele discuții sau secvențe de realizare a acestor proiecte, deoarece vei constata că ceva a rămas fie neînțeles, fie realizat parțial sau incorect. Manifești tendința de a te implica mult, chiar prea mult în tot felul de situații și acțiuni neimportante pentru tine, dar foarte importante pentru alții. Analizează pe îndelete ce ți se potrivește, ce trebuie să faci și ce nu, astfel încât să poți duce totul la bun sfârșit. A mulțumi pe alții sau pe toată lumea este o variantă nepotrivită ție în această perioadă, deoarece există riscul să obosești și să pierzi timp prețios. Sănătatea este vulnerabilă, însă după 13 Mai te vei simți mai bine. În zilele sfârșitului de săptămână vei reveni în prim-planul cotidian cu forțe proaspete. Invită-i și pe cei dragi alături de tine în acțivități recreative.
Astrolog Anca Stoica
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…