Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie în perioada 22-28 noiembrie 2021.
Berbec
Activităţile gospodăreşti sunt avantajate în primele zile ale săptămânii. Relaţiile cu membrii familiei sunt tensionate, dar se pot depăşi neplăcerile cu prudenţă şi discernământ. Pe 24 şi 25 Noiembrie eşti vesel, pus pe şotii, dorindu-ţi aventuri şi distracţii. Atenţie la relaţiile sentimentale şi la cele cu copiii! Unele relaţii se pot rupe definitiv. Încearcă să-ţi temperezi extravaganţele în materie de amor şi petreceri. Bine ar fi să-ţi orientezi energia şi eforturile către prieteni şi protectori. Aceştia există în jurul tău, vor să te ajute cu sfaturi şi soluţii de viaţă extraordinare, însă tu te faci că nu îi observi. În weekend, odihnește-te mai mult.
Taur
La începutul săptămânii se pare că vei fi mai mult pe drumuri. Întâlnirile şi dialogurile cu neamurile şi cu prietenii apropiaţi vor fi frecvente şi de folos. S-ar putea ivi neînţelegeri în discuţii, dar se vor aplana foarte bine pentru toată lumea. Pe de altă parte, va fi nevoie să-ți îndrepți atenția și spre treburile gospodărești pe 24 și 25 Noiembrie. Verifică sursele de aer și de foc din spațiul locativ. Membrii familiei te pot provoca la discuții pe seama colaborărilor în care ești implicat sau plăuiești să te implici. Răbdare și prudență! sfârșitul săptămânii aduce distracții și aventuri alături de cei dragi.
Gemeni
Chestiunile financiare îţi deschid săptămâna. S-ar putea să primeşti cadouri, recompense mărunte, dar suficiente cât să te bucure. Energia vitală va fi la cote scăzute, aşa încât dozează-ţi eforturile şi odihneşte-te mai mult. Zilele de 24 şi 25 Noiembrie te-ar putea pune pe drumuri. Este vorba de mici călătorii sau excursii. Întâlnirile şi dialogurile cu perosoanele din anturajul apropiat pot fi frecvente. Există nemulţumiri în acest segment de viaţă, iar discordia pândeşte din umbră totul. La finalul săptămânii, fii alături de familie şi de problemele ei.
Rac
La începutul săptămânii eşti plin de energie, iar dorinţa de a te implica în tot şi toate este la cote mari. Bine ar fi să-ţi canalizezi eforturile doar către treburile tale, pentru că ceilalţi s-ar putea să fie deranjaţi de elanul tău. Sunt momente bune pentru vizite la saloanele de întreţinere corporală sau pentru înoirea garderobei. Pe 24 şi 25 Noiembrie sunt momente bune pentru cumpărăturile zilnice. S-ar putea să primeşti cadouri, recompense sau veşti legate de modificarea condiţiilor de la locul de muncă. Weekend-ul propune dialoguri și plimbări lungi, alături de persoanele din anturajul apropiat.
Leu
În primele zile ale săptămânii eşti destul de retras. Dorinţa de interiorizare va fi la cote înalte şi bine ar fi să-i dai curs. Sunt posibile insomnii, senzaţii neliniştitoare, dar şi aflarea unor lucruri importante legate de oamenii şi evenimentele din viaţa ta. În zilele de 24 şi 25 Noiembrie te vei simţi mai bine, iar pofta de viaţă îi va molipsi şi pe cei din jurul tău. Totuşi, fii prudent, deoarece tendinţa de a fi prea combativ sau de a-ţi exagera talentele îţi poate crea neplăceri. La finalul săptămânii se întrezăresc chestiuni băneşti. Poţi primi cadouri, recompense sau veşti legate de condiţiile de muncă de la un serviciu. Multe cheltuieli.
Fecioara
Prietenii îţi deschid săptămâna. Întâlnirile şi dialogurile cu aceştia sunt minunate, deosebite, aducându-ţi noutăţi legate de propria ta dezvoltare personală. Ia aminte la ce ţi se spune, chiar dacă uneori nu îţi place ce auzi. Controversele vor fi la ordinea zilei, dar tocmai acestea vor constitui farmecul perioadei. Zilele de 25 şi 26 Noiembrie îţi vor aduce dorinţă de introspecţie şi retragere în mijlocul naturii. Sufletul tău are nevoie de linişte şi de o reevaluare a drumului vieţii. Sunt posibile insomnii, vise şi viziuni premonitorii, dar şi revelaţii de excepţie. În weekend te vei simţi excelent.
Balanța
În prima parte a săptămânii eşti preocupat de carieră şi de imaginea ta în ochii celorlalţi. Relaţiile cu şefii şi autorităţile sunt conflictuale, deocamdată. Fii prudent, deoarece undeva în fundal există nemulţumiri majore legate de domeniul profesional. Gândirea şi comunicarea sunt destul de umbrite, astfel încât încearcă să vorbeşti cât mai puţin şi strict la obiect. Zilele de 24 şi 25 Noiembrie accentuează relaţiile cu prietenii şi protectorii. Sunt posibile dialoguri aprinse, situaţii controversate pe care le vei putea depăşi cu atenţie şi discernământ. În weekend detaşează-te de şi toate şi priveşte partea frumoasă a vieții.
Scorpion
Dorinţa de rafinare sufletească îţi deschide săptămâna. Sunt momente potrivite pentru vizitarea galeriilor de artă, vizionarea unor filme deosebite sau pentru participarea la seminarii pe teme spirituale. Relaţiile cu străinătatea cunosc răsturnări de situaţie, dar sunt în favoarea ta, chiar dacă pe moment aceste lucruri te pot necăji. Pe 24 şi 25 Noiembrie, şefii te pot chema la raport. Discordia sălăşluieşte în acest segment de viaţă şi activitate, fapt pentru care încearcă să fii la curent cu tot ce se petrece sau se întrezăreşte în domeniul profesional. Finalul săptămânii este potrivit dialogurilor și întâlnirilor cu prietenii.
Săgetător
Chestiunile financiare sunt subiectul principal al debutului săptămânii. Sunt momente bune pentru achitarea facturilor, taxelor, impozitelor sau datoriilor de orice fel. Beneficiezi de multă energie astrală, dar atenţie la gândire şi comunicare. Evită semnarea actelor importante, deciziile majore sau promisiunile. Răzgândirile pot fi frecvente. Zilele de 24 şi 25 Noiembrie îţi aduc veşti legate de străinătate. Unele relaţii cu persoane aflate dincolo de graniţele ţării se pot rupe definitiv. Pentru sfârșitul săptămânii se întrezăreşte forfotă în domeniul socio-profesional.
Capricorn
Relaţiile parteneriale şi colaborările te vor preocupa încă de la începutul săptămânii. Sunt zile bune pentru discuţii şi reconfigurări de poziţie în cadrul activităţilor comune cu ceilalţi. Se pot ivi neînţelegeri sau dialoguri contradictorii, astfel că prudenţa şi discernământul sunt binevenite. Pe de altă parte, fii atent la partenerul de viaţă, care îţi poate reproşa faptul că îţi petreci timpul mai mult cu prietenii. Conflictele de la serviciu sunt în toi, în special cele ascunse de ochii tăi. La sfârşitul săptămânii se întrezăresc aspecte legate de sudiile pe termen lung şi de relaţii cu străinătatea. Pe de altă parte, bucură-ţi sufletul cu plimbări în aer liber.
Vărsător
Activitățile profesionale sau cele de rutină gospodărești îţi vor ocupa primele zile ale săptămânii. Există nemulţumiri în acest sens, pentru că ești nevoit să faci totul de unul singur, dar priveşte partea frumoasă a lucrurilor. Sănătatea este vulnerabilă evidențiindu-se afecțiuni mai vechi sau mai noi. Recomandabil este să eviţi, pe cât posibil, consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirugicale în intervalul 22 – 24 Noiembrie. Spre finalul săptămânii poţi primi cadouri deosebite, vești despre moşteniri sau bani de la autori necunoscuţi. Însă, uneori nu e ceea ce pare.
Pești
Veselia şi cheful de distracţii de care dai dovadă te va face remarcat în anturaj încă din primele zile ale săptămânii. Creativitatea este la cote înalte şi bine ar fi să îi laşi şi pe ceilalţi să se bucure de creaţiile şi ideile tale. Relaţiile sentimentale sunt umbrite şi foarte uşor se pot isca neînţelegeri. Încearcă să asculţi doleanţele celor dragi şi fii mai deschis la nevoile lor. Pe 25 şi pe 26 Noiembrie se întrezăresc multe treburi la servciu, dar și acasă în mediul familial. Agitaţia şi nemulţumirea te poate obosi destul de mult. La sfârşitul săptămânii, implică-te în activități comune cu alții.
Text de Astrolog Anca Stoica
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…