A List Magazine ∙ October 31, 2022 ∙ 9 min read

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele la începutul lunii noiembrie.

Berbec  

În anturajul prietenilor și al relațiilor socio-profesionale se conturează un final de etapă. Lucrurile pot scăpa de sub control, deci fii prudent și evită escaladarea conflictelor. Energia perioadei analizate este puternică și te poate copleși. Oamenii vechi pleacă din preajma ta, însă se face loc pentru alții de o mai bună calitate. Deocamdată, privește atent la ceea ce se petrece în acest anturaj și lasă deciziile importante pentru o altă perioadă mai bună. Însă, tumultul relațional în care ești implicat te poate obosi pe de o parte, iar pe de altă parte, este posibil să activeze afecțiuni vechi. Odihnește-te conștient și îngrijește-te pe îndelete! Spre finalul săptămânii te vei simți mult mai bine.

Taur  

Segmentul socio-profesional se va evidenția mult și bine de acum încolo prin întâlniri deosebite cu oameni importanți, prin modificarea statutului tău socio-profesional sau prin schimbări ce intervin la locul de muncă. Se prefigurează finalul unei etape socio-profesionale și se ivesc zorii alteia, dificil de înțeles acum. Sunt șanse de a obține aprecierile celorlalți vizavi de eforturile depuse în câmpul muncii, de a obține o funcție de conducere cu multe și dificile responsabilități pe termen lung. Însă, este bine să te bazezi numai pe forțele tale, întrucât susținerea celorlalți lasă de dorit. Discuții și întâlniri cu prietenii, reevaluarea unor proiecte personale și profesionale. La finalul săptămânii au nevoie de odihnă și compania celor dragi și de încredere.

Gemeni  

O săptămână cu multe evenimente sociale. Se conturează rezolvări vizavi de o călătorie în străinătate sau relațiile cu străinătatea se vor finaliza din anumite perspective. Este posibil să-ți displacă ceea ce se petrece acum pe segmentul străinătății, însă totul este spre binele tău suprem. Fie că este vorba despre mediul profesional, fie de cel familial se recomandă prudență, răbdare, toleranță. Observă atent ce se petrece între tine și persoanele oficiale din preajma ta, observă cum ești privit de către ceilalți și gândește-te și la statutul tău socio-profesional. Este vremea marilor schimbări în sensurile prezentate, dar deocamdată sunt doar adieri sensibile. Relațiile cu prietenii se evidențiază prin discuții și întâlniri deosebite. Ține cont de sfaturile și opiniile acestor persoane, chiar dacă pe alocuri ceva din spusele sau gesturile lor te deranjează!

Rac

Este foarte controversat segmentul banilor și bunurilor obținute prin intermediul altora, mai ales prin intermediul partenerului de viață sau al colaboratorilor din mediul profesional. Se închide o etapă, fie prin diminuarea unor favoruri materiale, financiare din partea altora, fie se rezolvă datorii și demersuri vechi. Totuși, ar fi bine să analizezi atent fiecare investiție, întrucât mai există în preajma ta profitori bune mascați cu intenții bune. Gândirea și comunicarea sunt viciate, de aceea în funcție și de situațiile în care te afli, cere sprijinul cuiva de încredere pentru a lua deciziile potrivite sau pentru demersuri intelectuale. De asemenea, călătoriile și studiile sunt umbrite. Prudență dacă mergi în călătorii lungi sau dacă ești implicat în examene și interviuri de angajare.

Leu  

Relațiile parteneriale își vor schimba termenii și condițiile de desfășurare, începând din această săptămână. Este vremea să renunți la relațiilor nepotrivite și să te debarasezi, rapid, de persoanele care ți-au obstrucționat progresul până acum. Prudență, răbdare, toleranță, deoarece lucrurile pot scăpa de subcontrol. Se conturează și cheltuieli, fie pe taxe, facturi, credite, fie pentru ceva necesar partenerului de viață sau unui colaborator de la serviciu. Este important și util să te concentrezi serios pe ceea ce îți este ție necesar acum și care ar putea da roade într-un viitor apropiat. Păstrează în preajma ta numai relațiile de bună calitate. Pe de altă parte, relaxează-te prin lecturi deosebite, spirituale, vizionează spectacole de teatru, un concert și dialoghează cu oameni erudiți.

Fecioara  

De urmărit atent ce se petrece în segmentul muncii, mai ales la locul de muncă și în relațiile colegiale! Sunt probabile răsturnări de situație de anvergură, finalul unei etape care poate fi total neașteptat și de neprevăzut. De asemenea, și sănătatea este vulnerabilă, deci fii prudent în toate privințele. De evitat, pe cât posibil, suprasolicitarea nervoasă, eforturile fizice, escaladarea conflictelor, plus analizele și intervențiile chirurgicale! Acordă-ți răgaz să te odihnești și să-ți reevaluezi toate planurile personale și profesionale. Relațiile parteneriale sunt tensionate și se conturează discret schimbări definitive. Analizează frecvent ceea ce se petrece în acest segment și ascultă-ți vocea interioară. Este vremea să renunți la relațiile care funcționează defectuos și la colaborările profesionale care dau roade prea puține. Cheltuieli pe taxe, facturi, datorii sau pe cumpărături apărute, aparent, din senin.

Balanța  

Relațiile sentimentale pot lua turnuri spectaculoase în această săptămână. Mai mult este vorba de finalul unei etape, atât în ceea ce privește relația cu persoana iubită, cât și relația cu copiii, depinzând de situație. Răscolirile sufletești pot fi de proporții, de aceea este bine să fii prudent și să-ți controlezi reacțiile. Lasă pe cei dragi să-și vadă de viața lor așa cum doresc ei, nu cum dorești tu! Este vremea să accepți schimbările care deja s-au produs pe segmentul amoros și care sunt ireversibile. Seriozitatea și implicarea de care dai dovadă în ceea ce privește îmbunătățirile privitoare la relațiile cu ceilalți sunt foarte potrivite acum și vor avea efecte pe termen lung. La serviciu sunt animozități, dar ele sunt regizate demult de către șefi și colegi. Prudență, răbdare, toleranță! Ocupă-te pe îndelete de sarcinile tale de lucru și bazează-te numai pe forțele tale. Acordă atenție și sănătății.

Scorpion  

Se întrezăresc discuții importante cu membrii familiei referitoare la investițiile patrimoniale și la relațiile cu neamurile. Ceea ce planifici acum pe segmentul familial și domestic va crea efecte pe termen lung. Se conturează finalul unei etape domestice și încet, sigur și discret, se prefigurează schimbări, unele total neașteptate sau neînțelese acum. Pe de altă parte, surprizele din relațiile cu neamurile pot fi de proporții. Prudență la condițiile locative! Este bine să repari totul cu atenție și cu ajutorul unor specialiști. Relațiile sentimentale sunt amestecate, astfel că momentele bune alternează cu momentele mai puțin plăcute. Este nevoie să-ți remodelezi mentalitatea vizavi de iubire și implicațiile ei. Dacă cei dragi îți răspund cu alte monede decât cele pe care le aștepți tu, înseamnă că pe undeva tu le-ai atras. Detașează-te și bucură-ți sufletul cu un hobby sau cu discuții amicale cu prietenii.

Săgetător  

O săptămână importantă privitoare la relațiile cu anturajul apropiat. Mentalul îți este răscolit, astfel că îți poate fi dificil să relaționezi corect și coerent cu ceilalți. Este foarte probabil să închei unele relații, să afli detalii despre unii apropiați care să te uimească în mod nebănuit. Prudență și la călătorii! Pot apărea neplăceri deosebite. Relațiile cu membrii familiei intră în scenă în a doua parte a intervalului analizat. Discuții pe teme patrimoniale, pe moșteniri sau pe relațiile cu alte rude. Există cumva un soi de ruptură între tine și membrii familiei sau între tine și tot ce privește casa și familia în general. Îți poate părea dificil să te concentrezi sau să te ocupi de treburile domestice sau de nevoile membrilor familiei. Cu puțin efort, bunăvoință și deschidere sufletească ai putea rezolva totul foarte bine. Se conturează schimbări majore și definitive în plan familial și bine ar fi să iei la cunoștință de ele, din timp.    

Capricorn

Se conturează un final de capitol pe segmentul banilor obținuți din munca proprie. Asta înseamnă că pot apărea schimbări în regimul muncii, schimbări care vor atrage fie diminuarea salariului, fie rezolvarea unor situații financiare vechi. Pe de altă parte, pot apărea și oferte noi de colaborare din care să câștigi mai bine sau, la actualul loc de muncă, se poate ivi ocazia să lucrezi suplimentar și astfel să-ți sporească salariul. Totul este să fii atent la oportunități și deschis la schimbare. Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt evidențiate prin discuții și acțiuni comune. Însă, discordia pândește în umbră. Poți avea momente în care să simți un vid mental, nereușind să iei decizii sau să participi activ la demersuri intelectuale. Și călătoriile sunt viciate, deci fii prudent. 

Vărsător

Intri într-o etapă nouă începând cu această săptămână, o etapă benefică în care variantele de a-ți îmbunătăți planurile de viitor sunt multiple și ușor de abordat. Lasă în umbră ceea ce te necăjește și situațiile stagnante. Gândește-te pe îndelete cum anume vrei să se desfășoare viața ta de acum încolo, visând pur și simplu cu ochii deschiși. În segmentul banilor obținuți din munca proprie există nemulțumiri serioase și reale. Totuși, provocarea perioadei constă în a învăța să trăiești cu strictul necesar, pe de o parte. Iar pe de altă parte, este vremea să-ți remodelezi concepțiile privitoare la bani și la implicațiile lor. Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat sunt de bun augur, astfel că reține cele discutate.

Pești

Îți sunt favorizate momentele de discreție, detașare de cotidian, de dialog interior. Începe o perioadă în care revelațiile vor fi abundente și ar trebui notate. Unii prieteni îți pot oferi informații prețioase, propuneri viabile de proiecte profesionale, dar și propuneri de a petrece timpul liber împreună prin activități recreative. De asemenea, îți poți lămuri situația conflictelor din sfera profesională. Depinde numai de tine cum gestionezi toate acestea. Selectează ce simți că îți este ție util acum și pe termen lung. Pe de altă parte, energia vitală este la cote joase, bine fiind să-ți dozezi eforturile și să te ocupi numai de priorități. Controlează-ți stările și reacțiile față de ceilalți! Există riscul să strici gratuit relații și situații bune. 

Text de astrolog Anca Stoica

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…