Alina Burlacu ∙ December 21, 2023 ∙ 7 min read

La finalul lunii septembrie, A List Magazine a fost singurul reprezentant al presei scrise din România invitat să descopere modul de a gândi al inginerilor companiei Dyson. Ce am descoperit în cele două zile? Că praful e cu totul altă poveste decât ne imaginăm.

Jucării, o pereche de pantofi cu toc, o carte deloc întâmplătoare – Eu, robotul (Isaac Asimov) –, un interior decorat exact ca un apartament obișnuit, mai multe camere de testare și multe pungi cu praf colectat de aspirator, aduse chiar de acasă. Ce au în comun toate aceste lucruri? Oamenii, mai exact o echipă de ingineri pasionați de găsirea unor soluții care să funcționeze optim într-un mediu real.

La finalul lunii septembrie, în prima zi a vizitei la Dyson, am descoperit lângă Malmesbury, Dyson Malmesbury Technology Campus, un adevărat laborator de idei și oameni pasionați de curățenie. Așa am aflat o grămadă de lucruri interesante despre praf, despre cum aleg oamenii din întreaga lume să se raporteze la curățenia făcută în casă și despre soluțiile propuse de Dyson – și nu sunt deloc puține – și care arată o gândire foarte pragmatică, dar și out of the box, ceea ce, inevitabil, duce la altfel de rezultate decât cele cu care suntem obișnuiți.

Ce cred oamenii despre praf și curățenia din casă?

Hai să încep cu ceea ce m-a ținut motivată să ascult și să observ inovațiile Dyson: rezultatele studiului asupra prafului, efectuat în 39 de țări, din întreaga lume, la începutul acestui an.

După pandemie, virușii rămân o preocupare esențială, 42% dintre oameni la nivel global spun că își fac griji că aduc viruși din exterior în casă.

1 din 2 (54%) dintre oameni sunt îngrijorați de calitatea aerului emis de aspiratorul lor în timpul utilizării.

Cei care pun restricții de acces animalelor de companie (câini și pisici), în casa lor, sunt mai puțin stricți decât au fost anul trecut.

Probabilitatea să rezonezi cu cele trei puncte de mai sus aș spune că este destul de mare. Eu, una, m-am regăsit – poate nu în privința animalului de companie, dar a stresului post-Covid și al aerului care iese din aspiratorul pe care îl folosesc acum, cu siguranță.

Și acum veștile proaste:

41% dintre oameni la nivel global știu că virușii pot fi găsiți în praful casnic, dar 81% nu știu că virușii pot supraviețui mai mult de 2 zile.

44% dintre persoanele chestionate au spus că cel mai important motiv pentru îndepărtarea prafului este acela de a-i menține sănătoși pe toți ai casei. Cu toate acestea, doar 1 din 4 înțelege rolul filtrării eficiente în acest lucru.

Toaleta ta este mai curată decât canapeaua ta? Foarte probabil. 55% dintre oameni cred că toaleta este cel mai grav infractor atunci când vine vorba de adăpostirea virușilor, totuși 48% își permit animalele de companie pe canapele lor.

53% dintre gospodării au sau cunosc pe cineva care este afectat de alergii – totuși doar 33% știu că polenul și 32% că fecalele de acarieni se găsesc în praf.

Așadar, e mult praf și multă poluare în afara casei, dar înăuntrul ei, uneori, chiar și mai mult. Și, uite unde foarte mulți dintre noi se înșeală: conform aceluiași studiu, în România, doar 25% dintre respondenți cred că virușii rezistă mai mult timp pe canapea și doar 15%, în coșul animalului de companie, așa că aceste locuri, ca și cel de sub pat sau de după radiator, rămân cele mai ignorate zone de curățat din casă.

Teoria e teorie, dar, dincolo de aceste numere, ceea ce te convinge este proba practică. Iar asta am putut să văd la Dyson.

În laboratorul de Microbiologie al Dyson, unde erau depozitate foarte multe mostre de praf din casă, am putut să vedem prin microscopul electronic cu scanare (SEM) ce mișună în praful colectat și, da, a fost de ajuns să înlocuiască seara de filme de Halloween.

În fiecare lună, la Dyson sunt folosite 300-400 kg de praf (echivalent cu greutatea unui taur de luptă spaniol) de la 0,1 microni până la resturi de dimensiunea unui Cheerio și sunt testate peste 60 de tipuri de praf.

Și vin și veștile bune!

Prima este că același instrument care ne-a dat fiori permite inginerilor de la Dyson să identifice toate componentele prafului de uz casnic pentru a dezvolta ulterior produse de curățare cât mai eficiente.

A doua este că același microscop care identifică poluanții din lumea reală din case vede și poluații care rămân prinși în filtrele filtrelor, iar aici Dyson face un pas în plus, pentru că o curățare nu e doar strângerea mizeriei de pe suprafețe, ci și eliberarea în aerul respirat a unui aer extrem de curat, grație filtrelor HEPA. Și asta pentru că majoritatea particulelor alergene sunt suficient de mari pentru a fi prinse de un filtru HEPA, eficacitatea mediului de fibre HEPA la îndepărtarea unei particule de 0,1 microni este mai mare de 99,9%, filtrele HEPA rețin compuși organici volatili, precum hidrocarburi, formaldehidă, aerosoli.

Și a treia veste bună: am văzut cum funcționează dispozitivele de curățare Dyson. Am văzut la lucru aspiratorul de ultimă generație Dyson V15s Detect Submarine™ pentru curățare umedă și uscată, cu 3 capete de curățare și 5 accesorii, care acum și spală podelele dure, îndepărtează petele umede, cele persistente și dezvăluie de două ori mai mult praf invizibil, dar și alte dispozitive ca Dyson Gen5detect Absolute, cel mai puternic aspirator fără fir HEPA al Dyson, care captează 99.9% din viruși, cu HEPA și îți arată în timp real cât de curat este aerul eliberat din filtre, pe ecran. Păr de câine, nici-o problemă, Dyson are o perie specială. Părul lung – și enervant – care blochează alte aspiratoare: Dyson are un accesoriu special de colectare. O altă cameră interesantă la Dyson a fost cea de testare constantă a dispozitivelor de curățare Dyson, folosite pe mai multe tipuri de podele dure, tatami și covoare și în teste erau incluse peste 60 de tipuri de resturi pentru a evalua cât de eficiente sunt dispozitivele în a colecta resturile din lumea reală. Iar proviziile erau aduse acolo din toată lumea: de la mâncare de pisici din Japonia, la zahăr din Germania și cereale pentru copii din SUA și Europa – care, de altfel, au dimensiuni și densități diferite, chiar și când e vorba de aceeași marcă.

Curățenie smart & hand free

Vizita de a doua zi de la Hullavington a adus o nouă perspectivă asupra modului în care sunt găsite soluții și efectuate teste asupra dispozitivelor de curățare a suprafețelor din casă. Dar și o altă abordare a curățeniei, nu doar cord free, ci hand free:  Dyson 360 vis nav, robotul cu un sistem de navigație îmbunătățit – o caracteristică cheie care îi permite să știe unde să meargă și când să curețe, în mod autonom. Robotul de curățare folosește un sistem de ultimă generație de urmărire a mișcării, care dispune de 29 de camere care urmăresc și detectează poziția și mișcarea robotului până la 1 mm, care este capabil să curețe, cu cele trei texturi diferite ale periei, toate colțurile și fix până în marginea peretelui și care își face o hartă a zonelor mai mult sau mai puțin curate, de care te poți folosi, prin aplicația dezvoltată de Dyson, pentru a-l programa să revină mai des în zonele care te interesează, în ziua și la ora la care vrei să le programezi.

După toată experiența live a testelor de la Dyson, e puțin spun că îmi doresc un dispozitiv de curățare a casei atât de capabil, de fapt, mi-l doresc de dinainte să fi știut că poate să exista. Și, dacă un fan nu foarte înrăit al casei virus & dust free a ajuns la concluzia asta, atunci cred că sunt șanse mari să te conving și pe tine să îl încerci.

PS. Malmesbury găzduiește și Institutul Dyson de Inginerie și Tehnologie, unde studenții din întreaga lume – care câștigă un salariu și nu plătesc taxe de școlarizare – învață alături de inginerii Dyson și primesc, la final, diplome de inginer.

Află mai multe pe dyson.ro și pe dyson.co.uk.

Articol publicat în revista A List Magazine (29).

Related Posts

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…

Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo

Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…

Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”

De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…