Astăzi începe TIFF, a 19-a ediție, într-un an în care părea că nici unul dintre festivalurile noastre preferate nu ne va fi la îndemână. Astăzi începe TIFF. Și debutează cu o comedie romantică La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani, cu Daniel Auteuil și Fanny Ardant. Până pe 9 august, câteva dintre cele mai așteptate filme ale anului, premiate în festivaluri sau la Oscar, titluri controversate, comedii savuroase și povești inspirate din întâmplări reale vor rula seară de seară pe ecranul din Piața Unirii Open Air. Finalul va fi tot sub semnul istoriei, dar a celei personale: Delete History, o comedie trăsnită de Benoît Delépine și Gustave Kervern.
Care sunt lucrurile pe care le vom urmări la TIFF 2020?
1. Comedia de început, La Belle Époque, în care protagonistul, starul francez Daniel Auteuil, alege să retrăiască ziua în care a cunoscut-o pe soția sa, interpretată de fermecătoarea Fanny Ardant. Filmul promite să fie un fel de Westworld francez cu actori în loc de roboți, iar Fanny Ardant a fost premiată cu trofeul César pentru interpretare pentru rol.
2. Filmele pe care neapărat vrem să le vedem (sau revedem)…
La Dolce Vita al lui Federico Fellini, sub cerul din Cluj, va fi un moment de neratat pentru cinefili. În premieră vor rula Corpus Christi (r. Jan Komasa), propunerea Poloniei la Oscar, și comedia Military Wives, cu Kristin Scott Thomas, semnată de Peter Cattaneo, regizorul lui The Full Monty. Les Traducteurs/ The Translators este un thriller cu hackeri și traducători de literatură – improbabilă alăturare, dar palpitant pusă în scenă de Régis Roinsard, cu Lambert Wilson, Olga Kurylenko și Riccardo Scamarcio. Nu va lipsi de la această ediție nici thriller-ul câștigător al Galei Oscar de anul acesta și al Palme d’Or la Cannes 2019, Parasite (r. Bong Joon Ho).
3. Debuturi românești de urmărit…
Documentarul de debut Totul nu va fi bine, în regia lui Adrian Pîrvu și Helena Maksyom, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, în secțiunea „Zilele Filmului Românesc”.
Femei obișnuite/ Simple Women, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va avea avanpremiera națională în cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF, în cadrul secțiunii Focus Italia, sâmbătă 8 august, de la ora 21:30, la Apáczai Cluj-Napoca.
4. EducaTIFF – debutează sâmbătă, 1 august, și timp de 7 zile va avea în program de vizionări matinale cu filme destinate copiilor și adolescenților. Pe ecranul LED din curtea Muzeului de Artă, de la ora 10:00, tinerii sunt așteptați să descopere o selecție de 7 lungmetraje și un scurtmetraj, fiecare având la final rezervată o secțiune de discuții libere.
5. Cinci expoziții interesante la Muzeul de Artă.
În anul centenar Federico Fellini, personalitatea acestuia este reflectată la TIFF, pe lângă retrospectiva de filme, și de Lights on! Fellini’s 8 ½, expoziția de fotografii inedite din colecția Maraldi, realizate de Paul Ronald pe platourile de filmare ale capodoperei regizorului italian. Expoziția ne dezvăluie momentele unice ce se petrec în spatele camerei de filmat, cu un Marcello Mastroianni seducător și îndrăzneața Claudia Cardinale în prim plan, alături de Fellini. Tot aici, la Muzeul de Artă, putem vedea și două expoziții inspirate de perioada de pandemie.
6. Hituri din selecția TIFF 2020, disponibile pe TIFF Unlimited
Câteva dintre cele mai așteptate filme din programul TIFF 2020 vor putea fi urmărite online, de pe întreg teritoriul țării, pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Cei care nu vor putea fi prezenți la Cluj-Napoca între 31 iulie și 9 august, dar și cei care vor să continue experiența de festival în online, vor avea la dispoziție filme noi din secțiunile destinate hiturilor festivaliere, Supernova, No Limit și What’s up, Doc?, între 31 iulie și 16 august. Filmele sunt disponibile în sistem pay-per-view, prin achiziționarea unui bilet în valoare de 4 dolari+TVA, echivalentul a 20 de lei. Cei care își cumpără bilet au la dispoziție 48 de ore pentru a viziona online filmul ales.
7. Concerte cu intrare liberă
Vița de Vie în corzi Live@Awake este înregistrarea unei reprezentaţii speciale din cadrul Festivalului Awake 2018, când trupa a concertat cu Filarmonica de Stat Târgu Mureş, și care se va proiecta pe 4 august. Koszika & The HotShots mixează genuri ca bossa nova cu folclor unguresc, ritmuri de mahala cu swing, toate presărate cu acorduri jazz şi ritmuri funky, într-un concert ce va avea loc pe 5 august. Pe 6 august, trupa Essential Notes vine cu jazz modern, iar Uncut Live, un proiect al Greenpeace și Isobar România, aduce sunetele pădurilor virgine în mijlocul orașului, pe 7 august. Despre concerte ce nu au mai putut avea loc vedem în Festival (No Festival), documentarul realizat de echipa Electric Castle pentru a marca absența festivalului în acest an, din cauza pandemiei.
8. Invitații specialei ai acestei ediții sunt…
Marc Collin, co-fondatorul celebrei trupe Nouvelle Vague și regizorul lui Le choc du futur, proiectat la Bonțida, Chiara Malta, regizoarea filmului Simple Women, co-produs și filmat în România, cineastul polonez Bartosz Kruhlik (Supernova), actorul spaniol Vito Sanz (La virgen de agosto). La Cluj vor sosi și Cristi Puiu, Anca Puiu, Alexander Nanau, Vlad Ivanov, protagonist în Discipolul/ Servants, adus în premieră în România după selecția de la Berlinale, Teodor Corban, cu roluri principale în Urma și Cărturan, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Ioana Flora, Emilian Oprea, Marius Manole, István Téglás, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Mihai Călin, Marina Voica, Ștefan Iancu, alături de personalități din media precum Cătălin Tolontan, Amalia Enache, Cătălin Ștefănescu sau Pavel Bartoș.
Juriul Competiției Oficiale din acest an va fi format din Ada Solomon (producătoare de film), Adina Pintilie (regizoare), Philip O’Ceallaigh (scriitor), Csaba Székely (dramaturg) și Hatházi András (actor). Ca o excepție, anul acesta, Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) va fi acordat, de la distanță, unui lungmetraj din secțiunea Zilele Filmului Românesc (și nu din secțiunea tematică), iar jurații sunt criticii Jean-Max Mejean (Franța), Marina Kostova (Macedonia) și Jennifer Zylka (Germania).
9. Premiul de Excelență TIFF…
… va merge la actrița Maria Ploae, care va fi celebrată la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. La gala de închidere din 8 august, organizată pentru prima dată în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, actrița va fi distinsă cu Premiul de Excelență TIFF. Cu o carieră impresionantă, care se întinde pe mai bine de patru decenii, Maria Ploae a jucat în peste 40 de lungmetraje și a strălucit în roluri memorabile alături de nume mari ale cinematografiei române.
10. Biletele și programul complet…
Numărul locurilor este limitat la toate evenimentele TIFF, pentru a se respecta restricțiile impuse de autorități. Măsurile de siguranță vor fi obligatorii pentru public, invitați și echipă.
Program: https://tiff.ro/programTIFF2020
Bilete: tiff.eventbook.ro
Locațiile TIFF: https://tiff.ro/locatii/tiff
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutului Cultural Român, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener principal: Mastercard
Mașina oficială: Mercedes Benz
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Orange, Lidl, CEMACON, Kronenbourg Blanc, HBO GO, Regina Maria, Tenaris Silcotub, E-ON, Compania de apă Someș, IQOS, Tazz by Emag, McDonalds, Conceptual Lab, Farmec, JTI, Promelek, PMA, Lecom, BDG, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Via Viticola Sarica Niculițel, Zetea, Crama Lechburg, Coca Cola HBC
Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun
Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…
Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu
Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…
Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean
Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Cadourile: codul bunelor maniere
Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…
Ce face amanta de Crăciun?
Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…
Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor
Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….
Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară
Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…
„Iubire la puterea feminin”, ritualul tău de prevenție
Începe să ai mai multă grijă de tine chiar acum! Te ajută o echipă de profesioniști în domeniul…