7 povești secrete de iubire de odinioară: interviu cu scriitoarea Tatiana Niculescu

O scrisoare rătăcită în cutia bunicii dezvăluie o poveste de dragoste de demult. O poveste spusă de mai mulți oameni ne poartă pe urmele unor romanțe cu parfum de epocă. Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, în paginile volumului Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale, apărut în această lună la Editura Humanitas. 

Ce cadou mai frumos ai putea să faci cuiva de Ziua Îndrăgostiților decât o carte în care să vezi cum era dragostea pe vremea scrisorilor parfumate? „Poate fi un cadou interesant, pentru că este vorba despre niște povești de iubire. Am și o mare curiozitate: mă întreb mereu ce și dacă s-a schimbat ceva fundamental în gesturile de iubire de-a lungul secolelor. Și mi-ar plăcea să aflu, de la cititori, care e reacția lor la aceste povestiri, dacă s-au produs, de-a lungul secolului, schimbări majore în felul în care vedem o poveste de dragoste”, spune Tatiana Niculescu, autoarea cărții, pe care am rugat-o să ne povestească mai multe despre aceste iubiri neștiute. 

De ce ați ales povești de iubire cu personaje… istorice? Cum a apărut acest volum?

Aș putea spune că nu am căutat aceste povești de iubire, ci, mai curând, că ele m-au găsit pe mine. Documentându-mă de-a lungul anilor pentru scrierea de biografii interbelice, am dat peste ele, mi-au plăcut, mi s-au părut extraordinare, dar nu își aveau locul și rostul în contextul biografiilor pe care le scriam. Iar una dintre povești, cea care deschide volumul, a venit spre mine, ca să zic așa, printr-o întâmplare. Am început să mă gândesc să le adun într-un volum de ficțiune când mi-am dat seama că toate la un loc construiesc un univers al iubirii. Personajele lor se pot numi personaje istorice în sensul că aparțin trecutului, au trăit la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Altminteri, ele nu sunt figuri politice marcante ale epocii lor, dacă asta socotim a fi personaje și personalități istorice. Iar în cel puțin două situații (Nicolae și Mathilde și Neaca și Dimitri), e vorba de oameni cu totul necunoscuți.

Cât este adevăr, cât este ficțiune în ele?

Ele pot fi încadrate în categoria ficțiunilor istorice. Sunt toate inspirate din vieți, situații și întâmplări reale, sunt bazate pe diverse documente de epocă sau amintiri, dar sunt abordări ficționale ale întâmplărilor și biografiilor reale reduse la episoadele care privesc viața sentimentală a personajelor.

„Da, cred că poveștile par un pic triste”, îmi răspunde Tatiana Niculescu la observația mea că… la finalul unora, am simțit o lacrimă pe obraz. „Dar iubirea e mereu un amestec de împlinire și neîmplinire, de bucurie și suferință, nu-i așa?.”

Care vă este cea mai dragă dintre povestiri? 

Toate îmi sunt dragi și fiecare dintre ele are o poveste: pe fiecare am găsit-o într-un anumit context, am scris-o într-un anume fel, m-a condus către diverse, alte întâmplări, m-a inspirat pentru alte căutări și alte povestiri. Pe prima, de pildă, o datorez unei franțuzoaice care mi-a povestit-o – era o istorie recent descoperită a familiei ei –  și care mi-a devenit o foarte dragă prietenă. De fapt, acestă doamnă a declanșat, cu povestea ei pe care voia s-o spun eu, tot acest volum.

Care a fost cea mai greu de documentat poveste și de ce?

Cele 7 povestiri nu urmează regulile biografiilor mele de până acum. Cum spuneam, ele sunt încadrabile în genul ficțiunii istorice, cu un iz de contrafactualitate, de what if… Deci, în acest caz, m-a preocupat mai puțin conformitatea documentară și cronologică a povestirilor cu viețile reale. În schimb, m-au interesat foarte mult povestea și povestitul din unghiuri diferite de cele ale versiunilor oficial acceptate ale unei istorii.

Despre ce personalitate istorică v-ar fi plăcut să găsiți filonul unei povești romantice, dar încă nu ați găsit-o?

Știu și eu? Nu m-am gândit. Nu caut cu lumânarea povești de un anumit fel sau pe o temă anume, ci recunosc imediat – am căpătat de ani mulți acest reflex – unde e ceva de povestit și unde nu e.

„Nici una dintre aventurile erotice ale acestei cărţi nu a avut loc în vremea noastră, când fie o înregistrare privată pe iPhone, fie o cameră de luat vederi amplasată pe străzi sau în holul hotelurilor ar fi putut să conducă la limpezirea evenimentelor. Scriindu-le așa cum mi-am închipuit eu că s-au petrecut în vremea lor, am schimbat adesea povestitorul, care este mereu altul decât cel care s-a aflat la originea versiunii oficiale”, spune Tatiana Niculescu. 

Dar dacă ar fi fost o povestire din zilele noastre? Credeți că ar fi fost mai ușor de spus, acum, când există  „mărturii” despre gesturile din fiecare zi pe rețelele sociale?

Dacă o poveste a unei persoane e atât de documentată, nu înseamnă neapărat că acele zeci de fotografii spun totul despre ea. Am învățat, mai ales în această epocă a social media, că nimic nu este ce pare a fi. Poveștile de dragoste sunt unice, și fiecare are fațetele ei, atât de fine… Câți oameni, atâtea povești de dragoste diferite avem pe lume.

Tatiana Niculescu este scriitoare, a impus în literatura română contemporană genul biografiei interbelice prin volumele Seducătorul domn Nae.Viața lui Nae Ionescu (bestseller Humanitas 2020); Regele și Duduia.Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee; Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca; Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorință. A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas 2006), urmat de Nopțile Patriarhului, Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (Humanitas 2017) și Cartea Întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri (Humanitas 2019) și a îngrijit volumul Regina Maria, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).